Stiri Lifestyle

Lumea a revenit la cinema. Record de box-office pentru filmul Doctor Strange în Multiversul Nebuniei

10 mai 2022 < 1 min

Lumea a revenit la cinema. Record de box-office pentru filmul Doctor Strange în Multiversul Nebuniei

Reading Time: < 1 minut

„Doctor Strange în Multiversul Nebuniei” produs de Marvel Studios a avut un debut de excepție. În primul weekend de la lansarea în cinematografele din România, care a avut loc pe data de 5 mai, producția a înregistrat cel mai mare succes de box office al unui film din ultimii ani.

„Doctor Strange în Multiversul Nebuniei” s-a lansat în forță și a generat cele mai mari încasări în România, înregistrând un record de 3.103.778 RON, ceea ce clasează filmul pe primul loc în box-office-ul românesc.

Noul film din universul Marvel este un start extraordinar pentru sezonul de vară al blockbusterelor, fiind a doua cea mai bună deschidere pentru un film Disney din acest an în România (alături de animația „Turning Red”). Urmează și alte lansări Disney mult așteptate precum „Lightyear”, „Thor: Love and Thunder”, „Black Panther: Wakanda Forever”, și nu in ultimul rând re-lansarea „Avatar” și noul film „Avatar: Calea Apei”.

În regia lui Sam Raimi, cu Benedict Cumberbatch, Elizabeth Olsen, Rachel McAdams, Chiwetel Ejiofor în distribuție, noul film din seria Doctor Strange este de neratat în acest sezon, doar la cinema.

Distribuit de Forum Film România, „Doctor Strange in the Multiverse of Madness / Doctor Strange în Multiversul Nebuniei” este acum în toate cinematografele în formatele 2D, 3D, IMAX 3D, 4DX și Dolby Atmos.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: