Stiri

Locația de la Doicești unde se va instala reactorul SMR a fost declarată sigură de AIEA

9 apr. 2024 < 1 min

Locația de la Doicești unde se va instala reactorul SMR a fost declarată sigură de AIEA

Reading Time: < 1 minut

Nova Power & Gas, parte a grupului E-INFRA, salută încheierea cu succes a Misiunii SEED (Site External Events Design) efectuată de experții AIEA, menită să revizuiască procesul adoptat în selectarea primului amplasament propus pentru Reactoarele Modulare Mici (SMR) la Doicești.

Site-ul de la Doicești a fost preselectat în urma unei analize complexe de specialitate realizate de Nuclearelectrica în cadrul unui grant de 1,2 milioane de dolari de la USTDA în 2021 pentru identificarea și evaluarea potențialelor amplasamente pentru Reactoare Modulare Mici. Această cercetare a presupus evaluarea mai multor site-uri potențiale, iar fostul amplasament al termocentralei Doicești a îndeplinit un număr substanțial de criterii de eligibilitate, inclusiv cele legate de siguranță, dar și în ceea ce privește infrastructura existentă pentru dezvoltarea ulterioară a proiectului.

„Suntem bucuroși să vedem că site-ul SMR de la Doicești este pe deplin conform cu cele mai înalte standarde de siguranță ale AIEA, acest lucru reprezentând un pas important în Proiectul SMR și în implementarea acestuia. Avem încredere că oportunitatea de a dezvolta tehnologia SMR în România va aduce un număr mare de beneficii în ceea ce privește dezvoltarea industriei nucleare din România și diversificarea surselor de energie cu emisii reduse de carbon, aducând în același timp avantaje locale, deschizând o nouă industrie în județul Dâmbovița și creând mii de locuri de muncă pentru localnici și specialiști”, declară Teofil Mureșan, CEO și Președintele E-INFRA.

Proiectul SMR de la Doicești este dezvoltat de RoPower Nuclear, compania de proiect creată special pentru prima implementare sigură, curată și fiabilă a unei centrale SMR în România.

Array

Articole pe aceeași temă: