Stiri

Liziera de Lac, primul proiect rezidențial dezvoltat de Liebrecht & wooD în România, raportează un procent de vânzări de 80% pentru prima fază

Reading Time: 3 minute

Liziera de Lac, cel mai mare proiect rezidențial din partea de Sud Est a Bucureștiului, care integrează o suprafață verde de 52%, raportează un prim bilanț de succes: un procent de vânzare de 80% pentru casele aflate în prima sa fază de dezvoltare. Totodată, compania dezvoltatoare, Liebrecht & wooD, începe procesul de planificare pentru faza a II-a.

Lansat în 2021, Liziera de Lac este un proiect rezidențial ambițios, dezvoltat prin utilizarea de capital privat. Investiția totală înregistrată pentru faza I cu toate construcțiile sale însumează 44.3 milioane de euro, dintre care doar costurile pregătirii infrastructurii și utilităților s-au ridicat la un total de 15.6 milioane euro. Azi, Liziera de Lac este un proiect imobiliar aflat în plină dezvoltare, care găzduiește o comunitate dinamică, conectată cu natura.

Liziera de Lac este un ansamblu rezidențial unic, care are două mari obiective de conservare a mediului natural. Primul este legat de amenajarea și conservarea lacului Tătaru, iar cel de-al doilea se concentrează pe amenajarea unui parc natural care va conserva 13 ha de pădure din proximitatea proiectului. Totodată, ansamblul rezidențial beneficiază de soluții pentru asigurarea calității apei, pentru tratarea apelor uzate și a apelor potabile. În plus, anul acesta Liebrecht & wooD a demarat construcția unei centrale fotovoltaice cu o capacitate de producție de 42MW.

Arhitectura proiectului a fost gândită astfel încât să se integreze armonios în peisajul natural al zonei, infrastructura și planificarea proiectului fiind complementare conservării mediului înconjurător.

„Compania Liebrecht & wooD își menține planurile anunțate inițial de a construi până la 3.500 de case în decursul următorilor 10 ani, pe lângă unități tip apartamente. Suntem perfect conștienți că legislația în construcții ar putea suporta schimbări pentru a se alinia obiectivelor europene de tranziție către o economie verde, iar noi, la Liebrecht & wooD am demarat pașii necesari către această politică. Obiectivele companiei, în orice țară va activa, sunt să atingă cele mai înalte standarde de calitate, dar și să identifice soluțiile care pot anticipa schimbările legislative. Deciziile Liebrecht & wooD vin să sprijine aceste linii, prin investițiile într-o pădure, care va fi conservată în calitate de parc natural, prin păstrarea unor suprafețe verzi generoase de peste 52% din suprafața construită, exemplu fiind faza I a proiectului rezidențial. La Liziera de Lac, vom căuta să avem o amprentă de carbon cât mai redusă până la 2040”

Brendon O’Reilly, Managing Director – Liebrecht & wooD Management România.

Aflat în mijlocul naturii, Liziera de Lac reprezintă deja „acasă” pentru o comunitate în permanentă extindere. La Liziera de Lac au venit familii care au ales să locuiască într-un loc liniștit, cu răsărituri și apusuri de soare spectaculoase, la o distanță de doar 15 minute de zona Pallady, București.

Faza I a proiectului integrează, pe lângă cele 94 de case disponibile spre locuire imediată, o grădiniță, un complex recreațional cu piscină, terenuri de baschet și tenis, zone pentru activități sportive, zone de relaxare și petrecere a timpului liber, un Community HUB cu spațiu de coworking, restaurant, magazine, cafenea.

Proiectul arhitectural al întregului complex a fost realizat de studioul de arhitectură CONIX RDBM/LiPS din Belgia. Echipa CONIX RDBM/LiPS a plecat de la principiile antropologice de formare a comunităților, astfel, întregul complex gravitează în jurul spațiilor comune și a juxtapunerii dintre intimitatea oferită de zonele de vegetație. Acest tip de planificare urbană încurajează interacțiunile dintre vecini, încurajează un stil de viață activ și o viață socială echilibrată. Pe de altă parte, designul interior al clădirile publice – centrul comun și grădinița, dar și al ansamblului rezidențial Liziera de Lac este semnat de Cristian Corvin, împreună cu echipa sa de arhitecți de la Cristian Corvin Studio. Întregul concept are la bază materiale și culori naturale, calde, care conferă o atmosferă confortabilă și relaxantă.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

MINA prezintă „Revolta poveștilor” – primul spectacol de teatru imersiv pentru copii din România, în parteneriat cu Teatrul „Stela Popescu”

MINA, Museum of Immersive New Art, unul dintre cele mai inovatoare spații culturale din România, anunță lansarea spectacolului „Revolta poveștilor”,…

3 ore ago

Ora de sănătate în școli: educație, prevenirea bolilor

„Ora de sănătate” oferă o experiență educațională derulată secvențial, pe parcursul mai multor ore de curs, și urmărește principiul applied…

4 ore ago

Reacția piețelor după alegerea lui Donald Trump ca președinte în SUA

Piața cripto este în creștere: Bitcoin a atins un nou record, cu altcoins și memecoins în creștere. Victoria lui Trump…

5 ore ago

România, promovată ca destinație de turism pe autobuzele din Londra

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) intensifică promovarea României ca destinaţie turistică în Regatul Unit prin participarea la târgul internaţional…

5 ore ago

Boon, un start-up românesc, aduce economia circulară în companii

Boon, un start-up inovator fondat în România, anunță lansarea oficială a platformei sale, care îmbină comerțul între colegi cu susținerea…

7 ore ago

Zilele Biz 2024: Cum se consolidează dinastiile de business și care este rolul meritocrației în reușita antreprenorială

Afaceri rămase în familie, afaceri între frați, între părinți și copii, toate cu un numitor comun: meritocrația. Să construiești un…

7 ore ago