Art Safari prezintă, în cadrul ediției a X-a, o artistă neconvențională, cu un parcurs atipic la fel ca personalitatea sa: Lilian Theil. Născută la Brașov în 1932, artista are o tehnică specială (appliqué): „pictează” cu acul de cusut și creează artă profund încărcată de simboluri contemporane din haine pe care nu le mai poartă.
Expoziția „Lilian Theil. O bătrână care zâmbește”, curatoriată Raluca Ilaria Demetrescu, este primul solo show al artistei care locuiește la Sighișoara și poate fi văzută până pe 11 decembrie la Art Safari.
La sfârșitul acestei săptămâni, vineri, fiul artistei, Peter Theil, va fi ghid în expoziția mamei sale în cadrul Night Tours (22:00-1:00).
Lilian Theil are o poveste de viață plină de turbulențe. A fost exmatriculată după primul an de studii de la Institutul Național de Artă Nicolae Grigorescu din București, în 1952, pe motiv de „origine nesănătoasă”. Artista se va (re)apuca de artă într-un exercițiu eliberator, după Revoluția din decembrie 1989, la 57 de ani, vârsta la care alții ies la pensie.
Lilian Theil pornește, fără pauză, o practică artistică în zona artei obiectului textil, iar opera sa nu este tributară niciunui „ism”, modă sau tendințe în artele contemporane.
Creația cusută, desenată și pictată cu acul de Lilian Theil povestește despre viață și moarte, istorie locală și europeană, despre corporații și politicieni, secole și accidente, despre nazism, comunism și capitalism, tinerețe și bătrânețe, decădere și speranță, despre ce înseamnă a fi cumsecade sau despre deportare și tortură, credințe și ironie.
Compoziții ilustrative, cu sensuri figurate, metaforice, lucrările lui Lilian Theil atrag instantaneu privitorul, datorită laturii lor estetice și profund genuine. Orice detaliu, cât de mic, are importanța și explicația sensului său în universul creației artistei.
„Lilian Theil este o anarhistă blândă care vine să desăvârșească, alături de alte ilustre artiste românce, precum Margareta Sterian, Lena Constante, Ana Lupaș, Cela Neamțu, Șerbana Drăgoescu etc., printr-un discurs actual, nevoia de recuperare a artelor considerate minore, cum ar fi broderia. Femeilor care nu au avut libertatea amar de vreme să studieze belle-artele li s-a atribuit în societatea patriarhală, modesta îndeletnicire a decorării spațiului casnic prin folosirea pânzei, acului și războiului de țesut.
Ei bine, artele acestea minore, textile, își revendică astăzi locul conceptual alături de marea Sculptură și regina Pictură care au fost luate în stăpânire de-a lungul secolelor aproape exclusiv de bărbați. Lilian Theil, înconjurată de pânzeturi, ițe și fire, așezată la masa de cusut, brodează istorii ale vieții și neființei, privește în îndepărtarea sinelui și a imaginației și zâmbește cu înțelepciune și îngăduință față de situațiile vieții și majestății artelor importante”, povestește curatoarea expoziției, Raluca Ilaria Demetrescu.
Una dintre lucrările-vedetă din expoziția găzduită la Art Safari este tripticul intitulat „Secolul al XX-lea”, la care Lilian Theil a lucrat mult timp, atât fizic, cât și mental.
Secolul al XX-lea este practic secolul pe care l-a trăit artista în mare parte (două treimi din el). Prima lucrare a tripticului reprezintă nazismul și începutul comunismului. Culorile sunt foarte vii, puternice, în acord cu emoțiile dintr-o dictatură.
A doua lucrare reprezintă dictatura megalomanică a lui Nicolae Ceaușescu și are Casa Poporului în centru. Totul este gri, cenușiu, dar pe alocuri sunt și flori. Flori care reprezintă tinerețea familiei Theil, prietenii lor, tinerețea în general și speranța că oamenii pot depăși împreună răul cotidian. Al treilea capitol al tripticului reprezintă perioadă post-revoluționară, care ia forma unei caracatițe, simbol al capitalismului adoptat imediat cu bune și cu rele.
Art Safari poate fi vizitat până pe 11 decembrie 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20), în intervalul 12.00-21:00. În fiecare vineri și sâmbătă, se organizează Night Tours, între 22:00 și 1:00, experiențe de vizitare speciale, care cuprind ghidaj în expoziții, pe tonuri de muzică live și prosecco.
În 28-29 octombrie, tematica Night Tours va fi Halloween, iar programul artistic va include un concert de flaut Daniela Nedelea, interpret în cadrul orchestrei Operei din Brașov.
Peter Theil îi va aștepta pe vizitatorii Art Safari în seara de sâmbătă, 29 octombrie, unde îi va ghida prin expoziția mamei sale Lilian Theil. De asemenea, Art Safari oferă și vizite ghidate tematice de zi, inclusiv în limba engleză și franceză. Biletele pot fi achiziționate pe site-ul Art Safari, dar și la poartă.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, au semnat, marţi, un…
Agenția independentă de comunicare Pi2, cu birouri și filiale în Europa Centrală și de Est, a fost selectată să gestioneze…
În medie, utilizatorii plătesc 12 abonamente online, inclusiv Netflix, Spotify și YouTube Premium – cele mai populare servicii din întreaga…
JYSK, Phillip Morris, Deichmann, dm drogerie markt și Starbucks sunt cele mai apreciate companii de către propriii angajați, conform “Top…
Piața IT din România trece printr-o perioadă de transformare, iar modelul tradițional de outsourcing, bazat pe externalizarea resurselor umane, începe…
Danone România s-a alăturat susținerii centrelor de zi E.G.A.L. dezvoltate de Societatea Națională de Cruce Roșie, susținând continuarea activității din…