Companii Stiri

LIFE IS HARD numește un nou Consiliu de Administrație, după ce și-a majorat capitalul social și a atras investiții printr-o nouă emisiune de obligațiuni

31 mai 2024 5 min

LIFE IS HARD numește un nou Consiliu de Administrație, după ce și-a majorat capitalul social și a atras investiții printr-o nouă emisiune de obligațiuni

Reading Time: 5 minute

LIFE IS HARD SA (LIH), companie de tehnologie listată la BVB, piața AeRo, anunță încheierea majorării capitalului social și atragerea de investiții prin cea mai recentă emisiune de obligațiuni. De asemenea, următorii pași în dezvoltarea companiei vor fi ghidați de un nou Consiliu de Administrație votat în cadrul AGOA din 29 aprilie 2024.

LIFE IS HARD menționează că operațiunea de majorare a capitalului social s-a finalizat cu success, fiind derulată în conformitate cu Prospectul UE pentru creștere aferent majorării de capital social, aprobat de ASF prin Decizia nr. 299/21.03.2024. În cadrul acestui proces au fost subscrise 740.000 acțiuni ordinare, nominative, dematerializate, cu o valoare nominală de 0,5 lei fiecare, în valoare totală de 1.480.518 lei, capitalul social al companiei situându-se în prezent la valoarea de 15.124.603 lei. Compania se află momentan în etapa de înregistrare a noului capital la instituțiile pieței de capital.

De asemenea, LIFE IS HARD informează părțile interesate cu privire la aprobarea listării obligațiunilor emise de Life Is Hard pe sistemului multilateral de tranzacționare (SMT) al Bursei de Valori București, Sectorul Titluri de Credit. Cele 100.000 de obligațiuni în valoare de 10.000.000 lei au intrat la tranzacționare începând cu 16.05.2024, valoarea nominală a obligațiunilor fiind de 100 lei/obligațiune cu scadența în anul 2028. Rata nominală a dobânzii este de 10%/an plătibilă trimestrial.

“Am avut un început de an pozitiv pe Bursa de Valori București, unde succesul majorării capitalului social, precum și a emisiunii de obligațiuni ne arată că investitorii au o încredere crescută în planurile strategice de dezvoltare LIFE IS HARD. Emisiunea de obligațiuni corporative este un pas în demersul strategic de dezvoltare a LIH, fiind totodată un indicator al faptului că ne aflăm în mijlocul unui proces accelerat de creștere.”

Cătălin Chiș, CEO, LIFE IS HARD

Recent LIFE IS HARD și-a modificat componența Consiliului de Administrație. Noii membri, care vor avea câte un mandat de până la 2 ani fiecare, sunt: Ghiman Ovidiu–Marius, Președinte al Consiliului de Administrație; Vilceanu Ovidiu, Membru al Consiliului de Administrație și Maioreanu Oana-Sînziana, Membru al Consiliului de Administrație.

Ghiman Ovidiu–Marius, Președinte al Consiliului de Administrație

Ovidiu Ghiman LIFE IS HARD

Ovidiu Ghiman ocupă in prezent funcțiile de Președinte al Consiliului de Supraveghere la Metaminds SA și președinte al Consiliului de Administrație și CEO al European Digital Exchange SA (EDEX), companie pe care a și fondat-o. La Metaminds SA, business lider în integrarea sistemelor pentru sectorul public din România, deține un rol non-operational, supraveghind activitățile Consiliului Director și asigurând respectarea normelor de guvernanță corporativă. Iar la EDEX, coordonează platforma de crowdfunding www.weronin.com, una dintre principalele platforme de acest tip din România, facilitând finanțarea pentru startup-uri și asigurând conformitatea cu legislația națională.

Anterior, a fost Director Comercial Segmentul B2B la Telekom Romania Group of Companies (fostele Romtelecom & Cosmote) unde a coordonat activitățile comerciale pentru segmentul B2B, având responsabilitatea totală pentru P&L și gestionând vânzările, marketingul și serviciile pentru clienți. De asemenea, a deținut funcții de management și coordonare în Romtelecom, RCS&RDS SA și Romania Data Systems SA. Are abilități în leadership strategic, dezvoltare de politici și coordonare operațională, precum și comunicare.

Vilceanu Ovidiu, Membru al Consiliului de Administrație

Ovidiu Vilceanu LIFE IS HARD

Cu o experiență profesională de peste 20 de ani în cadrul Know! & Sales Consulting, un grup de companii lider în domeniul recrutării și trainingului din Transilvania, Ovidiu Vilceanu a deținut funcția de Director Executiv al companiei din aprilie 2001. În acest rol, a fost responsabil cu stabilirea și implementarea strategiei de dezvoltare a companiei, coordonarea managerilor de departamente (recrutare, financiar, business development, training), promovarea companiei și menținerea relațiilor cu clienții corporate. De asemenea, a gestionat activitățile interne de HR, inclusiv angajări, traininguri și evaluări periodice și a menținut relațiile cu mass-media locală.

Anterior, a fost Consultant Economic și Cordoonator de proiecte în cadrul Sales Consulting (între 1999 și 2001). Printre abilitățile sale se numără leadership-ul și managementul strategic, analiza pieței, comunicarea eficientă și gestionarea resurselor umane.

Maioreanu Oana–Sînziana, Membru al Consiliului de Administrație

Sinziana Maioreanu LIFE IS HARD

Sînziana Maioreanu este un top manager experimentat, cu un istoric demonstrat de performanță în industria serviciilor – banking, asigurări, pensii private, cu un palmares relevant în restructurare și dezvoltare, proiecte de tip Green Field, fuziuni și achiziții (M&A), dezvoltare strategică, managementul schimbării și o pasiune pentru implicarea și împuternicirea oamenilor, cultura organizațională și experiența clienților. Sînziana Maioreanu este în prezent Lector în leadership la Transylvania Executive Education, unde își împărtășește expertiza cu viitorii lideri.

În sectorul asigurărilor, ocupă funcții de top management la AEGON România, Aegon Life Insurance – Filiala Polonia și este Președinte al Consiliului de Administrație al Aegon Pensions. De asemenea, a ocupat funcția de Chief Sales Officer la AEGON Asigurări de Viață România S.A. și a fost CEO și Președinte al Consiliului de Management la Signal Iduna Life Insurance România. În domeniul pensiilor private, a activat ca Director Comercial și Director General Adjunct la Eureko (fosta Interamerican) Pensions Company și a fost și Director Comercial Național și membru al echipei executive la Eureko Romania Insurance Company. Cariera sa în sectorul bancar a început la ING Bank România unde a ocupat funcții în IT, precum și ca Senior Relationship Manager sau Director Executiv al canalului de distribuție pentru beneficii pentru angajați și asigurări de grup. În perioada 1991-1995, a lucrat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) ca Inginer și Examinator de Stat. Această experiență diversificată subliniază abilitățile sale în leadership, managementul schimbării, dezvoltarea strategică și implicarea angajaților, fiind un profesionist versatil și eficient în numeroase domenii de activitate.

LIFE IS HARD are 20 ani de activitate, iar în 2020 a intrat în proces de dezvoltare accelerată prin achiziții și fuziuni care i-au crescut semnificativ rezultatele financiare și poziția pe piață. Astfel, LIFE IS HARD a integrat fondul de comerț al companiilor Active Power Solutions (APS) respectiv TreeComm, ambele distribuitori de telecomunicații B2B, a preluat 40% din actionariatul Performia Finance (servicii financiare), respectiv 100% din Innobyte Solutions (e-Commerce) și 10% din acțiunile Pointer Systems (companie antreprenorială de servicii de asistență de urgență pentru evenimente neprevăzute). În 2022, compania a fondat LIH Ventures, un braț de inovare pentru insurance și domenii conexe prin care își propune să susțină investiții în startup-uri cu potențial de scalare regională.

Life is Hard (LIH) este un furnizor de soluții de digitalizare care ajută companiile să își optimizeze și să își transforme procesele prin tehnologie avansată. Compania este structurată în trei divizii principale: Tomorrow, dedicată industriei asigurărilor; Engine, axată pe digitalizarea companiilor mici și mijlocii și a sectorului public; și Intention, care explorează noi inițiative în domeniul sănătății și viitorul digital.

Array

Articole pe aceeași temă: