Stiri MarComm

LIFE IS HARD are o nouă identitate de brand: MORE LIFE. Soluții de digitalizare pentru business și viață

23 mai 2024 5 min

LIFE IS HARD are o nouă identitate de brand: MORE LIFE. Soluții de digitalizare pentru business și viață

Reading Time: 5 minute

2024, anul în care LIFE IS HARD celebrează 20 de ani de activitate și leadership în transformarea digitală a companiilor și instituțiilor publice din România, marchează lansarea unei noi identități de brand menită să reflecte valorile și direcția în care se îndreaptă compania și să întărească strategia de expansiune regională.


Aflată într-o etapă de maturitate a businessului cu rezultate financiare excepționale, LIFE IS HARD are, începând de astăzi, o nouă promisiune de brand: MORE LIFE, un nou slogan: „Soluții de digitalizare pentru business și viață” și o nouă identitate vizuală. Un nou logo, videoclipurile manifesto și noul website www.lifeishard.ro reprezintă doar câteva elemente ale acestei evoluții. Aceste schimbări reflectă angajamentul LIH de a inova într-o lume în continuă schimbare.

LOGO LIFE IS HARD 1

Decizia presupune o investiție puternică și constantă într-o campanie de comunicare pe parcursul următorilor doi ani, menită să crească notorietatea brandului LIH și să susțină misiunea companiei, aceea de a deveni partenerul tehnologic cheie în digitalizarea IMM-urilor și de a revoluționa industria asigurărilor prin crearea celui mai cuprinzător ecosistem de distribuție din Europa Centrală și de Est.

Din punct de vedere strategic, rebrandingul urmărește să întărească poziționarea LIFE IS HARD în piață, noul slogan reliefând filozofia grupului: MORE LIFE. Soluții de digitalizare pentru business și viață. Campania va fi una digitală, presupunând noi abordări strategice în media buying, social media și PR.

LIFE IS HARD vrea să redefinească ideea de succes și să arate că există o cale sigură și sănătoasă către reușită, una în care echilibrul dintre viață și profesie este asigurat prin intermediul soluțiilor digitale LIFE IS HARD capabile să automatizeze operațiuni și procese și să ofere antreprenorului TIMP pentru ce contează.

“După douăzeci de ani de creștere și transformare, știm bine că cea mai prețioasă resursă, în business și în viață, este timpul. Iată de ce am ales să facem această promisiune pentru MORE LIFE. Studiul derulat la începutul acestui an de Cult Research pentru LIH asupra percepției IMM-urilor din România cu privire la digitalizare și tehnologie arată o schimbare semnificativă în mentalitatea antreprenorilor, aceștia începând să vadă digitalizarea nu doar ca un posibil avantaj competitiv, ci și ca pe o necesitate de business. Pentru acești antreprenori ne angajăm să devenim partener tehnologic cheie și să le oferim soluții care să le îmbunătățească atât viața profesională, cât și cea personală.” spune Radu Moldovan Petruț, Chief Marketing Officer LIFE IS HARD. WORK SOFT

Andreea Gavrila New Moon

„Când își face timp un antreprenor să se bucure cu adevărat de succesul său? Într-o societate în care 1 din 3 lideri în business experimentează simptome de burnout, credem că această întrebare merită adresată în economia oricăror planuri de business pe termen lung. Global, succesul pare adeseori definit prin muncă neîntreruptă și sacrificii personale. Un cod al rezultatelor pozitive în care orele pierdute, epuizarea și lipsa odihnei au devenit trinomul succesului garantat. Prin noua sa platformă de comunicare, LIFE IS HARD ridică un semn de întrebare asupra clasicului „work-life balance” și propune tuturor antreprenorilor să privească succesul pe termen lung din alt unghi: acela de „life-work balance”, în care viața este pe primul loc. Pentru mai multă inspirație, o viziune sustenabilă și, în definitiv, mai mult timp pentru ceea ce contează pentru ei, ca antreprenori, oameni și lideri ai noii economii digitale”, adaugă Andreea Gavrilă, Creative Partner New Moon.

Centrală pentru campania de brand, ideea că prin soluțiile LIFE IS HARD antreprenorii pot obține echilibrul între viață și muncă atunci când reușesc să integreze în business beneficiile digitalizării va fi surprinsă în vizualuri și în video-ul manifest. Logo-ul a fost și el modificat și, în noua lui formă, reprezintă mai mult decât un simbol nou: este emblema evoluției companiei și a angajamentului de a fi mai buni în fiecare zi. Cele trei culori, albastru, galben și verde, care definesc fiecare câte o divizie LIH, formează împreună un tot unitar care simbolizează colaborarea și eforturile comune ale echipelor LIH care de douăzeci de ani dau formă tehnologiei prin soluții de digitalizare inovative.

Radu Moldovan Petrut CMO LIH

„Cu această schimbare, ne dorim să arătăm că nu suntem încă o companie de IT, ci un partener deschis la nou, un aliat în creșterea companiilor și un etalon al inovației. Chiar dacă lucrăm în departamente, divizii și echipe diferite, în final, toți suntem parte din aceeași poveste. Împreună, diviziile noastre compun ceea ce este astăzi LIFE IS HARD”, menționează Radu Moldovan Petruț, Chief Marketing Officer LIFE IS HARD. WORK SOFT.

Website-ul companiei https://lifeishard.ro are de asemenea o nouă imagine care reflectă angajamentul față de excelență în transformarea digitală. Gândit pentru a pune în evidență inteligența umană din cadrul LIH, motor al dezvoltării de soluții de digitalizare pentru business și viață, website-ul invită utilizatorul să descopere serviciile și soluțiile companiei în mod intuitiv și cu focus pe verticalele de business ale acesteia: asigurări, transformare digitală, telco și produse software. Fiecare componentă a website-ului este creată în strânsă legătură cu noua identitate de brand, în timp ce zona dedicată investitorilor traduce promisiunea companiei de a explora viitorul prin automatizare, într-un design ce pune laolaltă noile culori de brand într-o abordare unitară.

Echipele care au contribuit la definirea și lansarea noii identități și strategii de brand

LIFE IS HARD: Radu Moldovan Petrut, CMO; Patricia Idu, Head of Marketing; Irina Mihalcea, Head of Social Media

New Moon, Creative Strategy & Digital:

Vlad Mihai – Creative Director; Alex Bugarin – Senior Copywriter; Teo Gavriliu – Senior Designer; Alexandra Jianu – Head of Social Media; Cristiana Știucă – Account Director; Madalina Turbatu – Business Director; Andreea Gavrilă – Creative Partner
MAD (Mad About Digital): Natalia Neamț, VP of Strategy & Product și Toma Matei, Managing Partner:
Syzygy, PR & Media Relations: Ema Cătălin, Managing Director; Irina Ștefaniu, Corporate Communication; Dana Luca, Operations Manager

LIFE IS HARD SA (LIH) este prima companie românească de software listată la BVB, piața AeRo, segmentul Premium, iar din 2021 face parte din indicele BET AeRO.

Compania are 20 ani de activitate, iar în 2020 a intrat în proces de dezvoltare accelerată prin achiziții și fuziuni care i-au crescut semnificativ rezultatele financiare și poziția pe piață. Astfel, LIFE IS HARD a integrat fondul de comerț al companiilor Active Power Solutions (APS) respectiv TreeComm, ambele distribuitori de telecomunicații B2B, și a preluat 40% din actionariatul Performia Finance (servicii financiare), respectiv 100% din Innobyte Solutions (e-Commerce). În 2022, compania a fondat LIH Ventures, un braț de inovare pentru insurance și domenii conexe prin care își propune să susțină investiții în startup-uri cu potențial de scalare regională.


Misiunea companiei este ca prin intermediul întregului ecosistemului de business LIFE IS HARD să devină partenerul tehnologic cheie în digitalizarea IMM-urilor și să revoluționeze industria asigurărilor prin crearea celui mai cuprinzător ecosistem de distribuție din Europa Centrală și de Est.
Începând din 2024 această ambiție este comunicată printr-o nouă promisiune de brand: MORE LIFE și un nou slogan: Soluții de digitalizare pentru business și viață, menite să reflecte filozofia grupului, valorile și direcția în care se îndreaptă compania.

Array

Articole pe aceeași temă: