Lidl România și Mullen: campanie de zece (ani) care celebrează relațiile ce dau valoare vieții de zi cu zi
Reading Time: 3 minuteLidl celebrează 10 ani în România printr-o campanie manifest care vorbește despre relația construită alături de clienții săi în tot acest timp. Campania realizată de agenția Mullen România a fost creată în jurul ideii de relație, fie că vorbim despre membrii unei familii, rude sau prieteni, ori chiar relația cu un brand. Faptul că toți aceștia fac parte din viața noastră nu este întâmplător, ci se datorează unei relații pe care am construit-o împreună și anumitor momente împărtășite care ne leagă. Este ceea ce dă valoare vieții și ceea ce a inspirat noua campanie aniversară.
10 ani de Lidl + Tine marchează noul capitol important în activitatea Lidl din România și simbolizează tot ceea ce a adus brandul în plus, în tot acest timp, pentru a construi și îmbunătăți legătura pe care o are cu clienții săi. Sub manifestul „Ceea ce ne leagă e tot ce contează”, Lidl și Mullen au construit o comunicare prin care ilustrează micile momente de zi cu zi și modul în care acestea contribuie la formarea și consolidarea relațiilor de lungă durată.
„Relația pe care o avem cu fiecare dintre clienții noștri este neprețuită. Suntem bucuroși și recunoscători că, în cei 10 ani de existență în România, am devenit o parte integrantă din viața românilor din toată țara și am fost alături de ei în nenumărate momente din viața lor – de la produsele care și-au făcut locul pe mesele și în casele lor, la experiențele pe care le-am creat pentru ei și pe care le-am trăit împreună. Iar pentru că anul acesta celebrăm 10 ani alături de români, sărbătorim alături de ei printr-o serie de Oferte de zece si Premii de zece, pe care îi invităm să le descopere”, a spus Oana Radu, Marketing Director, Lidl România.
„Este un moment important în povestea Lidl în România, iar prin narativul noii campanii am căutat să vorbim despre relația formată cu consumatorii de-a lungul acestor ani. Am plecat la drum pornind de la ideea că cele mai importante relații din viața noastră, poate și cele mai longevive, s-au format construind pas cu pas, împărtășind momente și emoții. Pe scurt, ceea ce ne leagă e tot ce contează. Iar campania celebrează exact aceste momente petrecute împreună și tot ce a adus Lidl în plus timp de 10 ani pentru a construi și îmbunătăți relația cu clienții săi”, a adăugat Silviu Antohe, Executive Creative Director, Mullen România.
Patru dintre cei mai cunoscuți artiști din România – INNA, Irina Rimes, Carla’s Dreams și The Motans – colaborează în premieră în această formulă și lansează melodia „Aici”, un manifest despre micile momente care contează, despre oamenii pe care îi prețuim și despre legăturile importante la care ținem. Melodia a fost special creată pentru spotul TV și a devenit vocea campaniei.
Pentru campania promoțională, Lidl și Mullen au dezvoltat o secțiune specială pe site – www.surprize.lidl.ro/10ani – unde consumatorii sunt întâmpinați de ariciul Pufarici cu mai multe informații despre premiile aniversare pregătite. Clienții pot participa în campanie prin simpla înscriere a unui bon de cumpărături de minim 70 de lei pe site-ul campaniei sau prin SMS la 1817, în perioada 06.09 – 14.11.2021.
Campania de comunicare include, TV, prin spoturi săptămânale care anunță Ofertele de zece, dar și Premiile de zece ale campaniei, radio, outdoor, PR și Social Media.
Echipele implicate în campanie:
Lidl România: Oana Radu (Marketing Director), Mihai Cazacu (Advertising Manager), Alice Tomescu (Project Manager), Matei Gilorteanu (Project Manager), Katalin Sandu (Project Manager), Alina Tane (Online Marketing Manager), Raluca Nistor (Social Media Specialist).
Mullen România: Silviu Antohe (Executive Creative Director), Mihai Costache (Group Creative Director), Andreea Popa (Senior Copywriter), Mario Niculae (Senior Art Director), Adrian Radu (AV Director), Andra Panaitescu (Client Service Director), Alexandra Todirica (Account Director), Anca Duta (Senior Account Manager), Silviu Clinciu (Account Manager), Cristi Lupu (Senior Account Executive).
Photo 125189952 © Viorelkurnosov | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz