Sustenabilitate

Lidl România devine partener al geoparcului Oltenia de sub Munte

Reading Time: 2 minute

Oltenia de sub Munte – Geoparc aspirant UNESCO – anunță un nou parteneriat strategic, cu Lidl România, în eforturile sale pentru dezvoltare comunitară și conservare a patrimoniului local.

Alături de partenerii locali și strategici, printre care se află deja BRD – Groupe Société Générale și Fundația Commonland, Lidl va contribui la dezvoltarea proiectelor pentru creșterea calității vieții locuitorilor din zonă și promovarea sustenabilității în regiune.

Lidl România se implică activ în proiecte de responsabilitate socială și de mediu, iar prin susținerea proiectului Oltenia de sub Munte contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităților și la protejarea patrimoniului natural și cultural local.

„Susținerea Asociației Kogayon și a proiectului geoparcului Oltenia de sub Munte este pentru noi un demers firesc, care sprijină direcția strategiei noastre de sustenabilitate prin care ne-am propus să contribuim la conservarea biodiversității și combaterea efectelor negative asupra mediului. Ne bucurăm să fim alături de o echipă dedicată, care lucrează cu pasiune pentru conservarea patrimoniului natural al României, protejând peisajele, geodiversitatea, biodiversitatea și ecosistemele locale, în același timp sprijinind dezvoltarea unor comunități din zone de o frumusețe naturală remarcabilă. Să fim responsabili înseamnă să fim în primul rând, conștienți de impactul nostru, iar să avem grijă de păstrarea locurilor naturale bogate în specii este o datorie a fiecăruia dintre noi, pentru un viitor mai bun.”

Maria Mihai, Director de Comunicare și CSR Lidl România

Viitorul sustenabil pentru Oltenia de sub Munte

Parteneriatele Oltenia de sub Munte au permis deja derularea mai multor proiecte locale, precum susținerea antreprenorilor locali printr-un program de granturi sau continuarea programului educativ Ranger Junior și susținerea unui program național ce conectează cele două rețele: Rețeaua pentru Natură Urbană și Rețeaua Geoparcurilor din România, în programul „Comunități rurale și urbane împreună pentru conservare și dezvoltare durabilă”. Lidl se alătură acestor demersuri și consolidează eforturile prin noi inițiative de responsabilizare socială și protecție a mediului.

Parteneriatul strategic cu Lidl România reflectă angajamentul pe termen lung al inițiativei Oltenia de sub Munte față de comunitățile locale și de patrimoniu local. Cu sprijinul acestor parteneriate, Asociația Kogayon își consolidează capacitatea de a genera un impact pozitiv durabil asupra mediului, comunităților din Oltenia de sub Munte și a teritoriilor din celelalte geoparcuri și arii naturale urbane ale României.

“Mă bucur că un nou partener strategic de calibru precum Lidl se alătură eforturilor noastre de a aduce satisfacții, prosperitate și bunăstare oamenilor prin conservarea patrimoniului natural și cultural în folosul nostru și al generațiilor viitoare. Numai împreună, prin colaborare, putem găsi cele mai bune soluții pentru problemele prezentului și ale viitorului nostru.”

Florin Stoican, fondatorul Asociației Kogayon

Asociația Kogayon își propune ca, până în 2030, Oltenia de sub Munte să devină un model de dezvoltare regională, bazat pe promovarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural local, cu implicarea comunităților locale și vizitatorilor zonei.

Asociația Kogayon este activă din 2001 și are statut de ONG pentru protecția mediului. Printre realizările sale se numără: înființarea Parcul Național Buila-Vânturarița în 2004, gestionara Rezervației Naturale Muzeul Trovanților Costești, înființarea Parcului Natural Văcărești, a Rețelei Naționale de Arii Naturale Urbane și peste 20 de proiecte în Oltenia de sub Munte, proiect al Asociației Kogyon.

Team

Recent Posts

Robert-Nicolae Feraru devine noul CEO al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0

Robert-Nicolae Feraru preia funcția de CEO al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0, o schimbare ce completează strategia de dezvoltare…

45 de minute ago

Italia, Spania și Germania, destinațiile de călătorie cu cele mai multe căutări din partea românilor

Potrivit analizei căutărilor pe platforma Kiwi, în topul destinațiilor cu cele mai multe căutări din partea românilor se află țările…

2 ore ago

Veniturile Xiaomi din T3 depășesc estimările și ating 92,5 miliarde RMB

Xiaomi Corporation, companie de electronice de larg consum și producție inteligentă cu smartphone-uri și hardware inteligent conectate printr-o platformă Internet…

2 ore ago

CECCAR și Edenred – parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri

CECCAR (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România), cel mai mare organism profesional din domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei,…

2 ore ago

Mototol face rebranding cu focus pe sustenabilitate

Mototol, jucător important pe piața produselor de hârtie pentru uz casnic din România, anunță o serie de schimbări strategice care…

3 ore ago

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) sărbătorește Ziua Antreprenoriatului Feminin

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) sărbătorește Ziua Antreprenoriatului Feminin (“Women’s Entrepreneurship Day”) pe 19 noiembrie 2024, evidențiind efortul…

3 ore ago