Lidl este pentru al șaselea an consecutiv Top Employer
Reading Time: 3 minuteAnual, institutul independent Top Employers certifică cei mai buni angajatori din lume. În 2022, Lidl România își consolidează poziția de angajator de top pe piața locală și, pentru cel de-al șaselea an consecutiv, primește distincția de Top Employer.
Anul acesta, Lidl a primit prestigioasa certificare Top Employer în 25 de țări și, totodată, certificarea de „Top Employer în Europa”.
Companiile certificate Top Employer și-au luat angajamentul de a pune resursa umană în centrul activității de business și de a le oferi angajaților un mediu de lucru excepțional. Institutul Top Employers analizează companiile pe baza informațiilor pe care acestea le furnizează în chestionarul privind cele mai bune practici în domeniul resurselor umane. Astfel, sunt analizate practicile de HR ale angajatorilor, având la bază 20 de criterii de evaluare, structurate în 6 categorii. Printre acestea, sunt analizate strategia de management a resurselor umane, mediul de lucru, procesul de recrutare sau oportunitățile de dezvoltare oferite angajaților.
Ce înseamnă certificarea Top Employer
Companiile care primesc certificarea Top Employer se disting prin programele excepționale de integrare și acomodare a noilor angajați, incluse în strategia de HR. De exemplu, strategia de resurse umane a Lidl România include o multitudine de măsuri, precum planurile de formare personalizate pentru fiecare angajat în parte, în funcție de nevoile individuale de dezvoltare.
Practic, pentru Lidl, un mediu de lucru atractiv include posibilitatea angajaților de a se dezvolta continuu în funcție de potențialul individual, iar compania investește constant în acest domeniu. Astfel, orice angajat din magazine, depozite sau sediile administrative are posibilitatea de a-și dezvolta cariera și poate fi promovat pe poziții de management. În plus, strategia de recrutare și de selecție, precum și pachetele salariale și de beneficii atractive au un rol substanțial în poziționarea companiei drept unul dintre cei mai dezirabili angajatori din retailul românesc. Totodată, pentru a oferi angajaților săi cele mai bune instrumente de lucru, Lidl România a investit inclusiv în digitalizarea proceselor de resurse umane. Nu în ultimul rând, compania a investit constant și în comunicarea valorilor care definesc Lidl ca brand de angajator, valori ce se reflectă în cultura sa organizațională.
„Având în vedere anul dificil, care, la fel ca și anul precedent, a avut un impact asupra companiilor din întreaga lume, Lidl România a continuat să demonstreze că prioritizează menținerea unor practici excelente pentru angajați la locul de muncă. Lidl România continuă să facă față provocărilor aduse de transformările locului de muncă și lucrează constant pentru a avea un impact pozitiv asupra vieții angajaților lor. Suntem încântați să sărbătorim organizațiile care au fost certificate anul acesta ca Top Employer în țările lor”, a declarat David Plink, CEO al Institutului Top Employers.
„Această distincție ne onorează și confirmă valoarea pe care am reușit să o dăm brandului nostru de angajator, prin măsuri concrete, cum sunt programele complexe de formare și dezvoltare sau includerea comunicării deschise și a feedback-ului în cultura organizațională. Mai ales într-un mediu atât de dinamic cum este piața de retail, echipa noastră este în centrul rezultatelor pe care le-am obținut. Suntem foarte bucuroși că activitatea noastră în domeniul resurselor umane a fost apreciată și de un organism independent, precum Institutul Top Employer”, a spus Mihaela Ioniță, Director Național de Resurse Umane Lidl România.
Lidl este unul dintre cei mai mari angajatori din România, cu o echipă de peste 10.000 de membri, care își desfășoară activitatea în toate județele țării.
Institutul Top Employers este cel mai important jucător mondial din domeniul certificărilor pentru condiții excelente oferite angajaților.
Prin programul de certificări, Institutul Top Employers permite companiilor să evalueze și să optimizeze condițiile pe care le oferă angajaților.
Fondat acum 30 de ani, institutul Top Employers a identificat și recunoscut și anul acesta ca Top Employer peste 1.857 de companii în 123 de țări și regiuni de pe 5 continente. Împreună, companiile certificate Top Employer au un impact pozitiv în viața a peste 8.000.000 de angajați din toată lumea.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz