Lidl donează 815.000 de lei către UNICEF pentru susținerea educației
Reading Time: 2 minuteLidl continuă demersurile de susținere a educației în România și investește 815.000 de lei în programul „Educație Incluzivă de Calitate pentru elevii care fac tranziția de la gimnaziu la liceu” implementat de UNICEF. Suma a fost strânsă în cadrul campaniei desfășurate în magazinele Lidl din toată țara, în perioada 9 noiembrie – 13 decembrie 2020, pentru fiecare jucărie achiziționată de clienți din magazinele sale, Lidl donând 1 leu către UNICEF. Astfel, copiii din comunitățile vulnerabile vor beneficia de susținere pentru a-și continua studiile.
Conform datelor UNICEF, în prezent, aproape 400.000 de copii de vârstă școlară nu merg la școală, doar patru din cinci copii termină clasa a VIII-a și doar șapte din zece finalizează liceul sau școala profesională. Toate acestea au consecințe pe termen lung, elevii având șanse mai mici să își găsească un loc de muncă în viitor și să își asigure veniturile necesare pentru un trai decent.
Pentru a contribui la schimbarea în bine a acestor statistici îngrijorătoare, Lidl se implică activ în susținerea accesului la educație de calitate pentru toți copiii, prin continuarea parteneriatului strategic cu UNICEF, pentru al patrulea an la rând. Astfel, prin intermediul campaniei organizate în magazinele Lidl din toată țara, în perioada 9 noiembrie – 13 decembrie 2020, pentru fiecare jucărie cumpărată de clienții săi, retailerul a donat 1 leu pentru UNICEF, iar, în total, suma de 815.000 de lei.
Până acum, alături de clienții săi, Lidl a sprijinit organizația cu peste 3.100.000 lei. Donațiile au fost direcționate către programul prin care UNICEF identifică, pregătește și consiliază elevii din comunitățile vulnerabile, pentru ca ei să își finalizeze studiile și astfel să își găsească mai ușor un loc de muncă, stopând perpetuarea sărăciei din generație în generație. În paralel, UNICEF lucrează și cu cadrele didactice pentru dezvoltarea competențelor necesare și oferă consiliere părinților ca să își susțină mai departe copiii pentru continuarea studiilor liceale.
Prin donația oferită și anul acesta de către Lidl, alături de clienții săi, UNICEF va continua să lucreze cu elevii din program pentru a-i susține să continue studiile la liceu, prin adresarea unor probleme precum: absenteismul cronic, rezultatele școlare slabe, motivația intrinsecă limitată, reziliența limitată pentru a depăși barierele asociate tranziției de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior, precum și resursele financiare limitate ale părinților.
UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial. În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz