BizRemote by certSIGN

Lidl a donat peste 4 tone de alimente pentru persoanele vulnerabile

Reading Time: 3 minute

Lidl, partenerul fondator al primei rețele de Bănci pentru Alimente din România, care funcționează după principiile Federației Europene a Băncilor pentru Alimente, continuă demersurile de combatere a risipei alimentare și sărăciei, sprijinind, numai în ultimele 6 săptămâni, rețeaua acestora cu peste 4 tone de produse alimentare.

În plus, cu ocazia Sărbătorilor de Paște, Lidl România oferă 2500 de pachete cu alimente și produse de igienă pentru persoanele vulnerabile afectate în această perioadă. Pachetele sunt distribuite la nivel național prin intermediul celor cinci Bănci pentru Alimente.

Impactul negativ cauzat de epidemia de coronavirus se resimte, cel mai acut, în rândul categoriilor defavorizate, în centrele comunitare unde sunt găzduiți bătrâni, copii, orfani, persoane cu dizabilități și adulți aflați în prag de sărăcie, în familiile numeroase sau monoparentale, în cele în care un părinte a rămas deja fără un loc de muncă sau în casele bătrânilor rămași singuri. De aceea, pentru a veni în sprijinul acestor oameni, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Lidl România va susține cele 5 Bănci pentru Alimente de la nivel național, cu câte 500 de pachete cu alimente și produse de igienă.

Astfel, 2500 de pachete, în valoare totală de 120.000 de lei, vor ajunge către beneficiarii din centrele cu cele mai mari nevoi  în această perioadă și la persoanele izolate sau aflate în zone greu accesibile. Pachetele conțin alimente de bază (ulei, zahăr, cereale), conserve de legume, conserve de carne, paste făinoase, lapte UHT, precum și alte produse alimentare de care aceștia au nevoie.

Eforturile rețelei Băncilor pentru Alimente sunt în această perioadă adaptate contextului de criză și se îndreaptă către nevoile comunităților din orașele afectate de răspândirea virusului SARS-CoV-2, prin creare de parteneriate sustenabile care au rolul de a combate risipa alimentară și sărăcia din aceste zone.

De exemplu, Banca pentru Alimente din Oradea a creat un parteneriat operațional cu asociația Cetatea Voluntarilor, în Arad, una dintre localitățile cele mai afectate de virusul SARS-CoV-2, de la nivel național, prin care sunt distribuie produse de bază către persoanele defavorizate din această zonă.

De asemenea, în luna martie, Lidl România și ceilalți 52 de parteneri au sprijinit Băncile pentru Alimente cu 151,7 tone de alimente în valoare totală de 1,98 milioane de RON. Aceste alimente s-au concretizat în 72.520 de porții de mâncare, de care s-au bucurat peste 30.000 de beneficiari din cele 172 de ONG-uri susținute de cele cinci Bănci pentru Alimente din București, Cluj-Napoca, Roman, Brașov și Oradea. Din luna martie până în prezent, Lidl România a donat o cantitate totală de 4,3 tone de alimente, doar în prima săptămână din aprilie cantitatea fiind de 1,5 tone de alimente.

Rețeaua Băncilor pentru Alimente, împreună cu toți partenerii săi invită și alte companii să se alăture acestor demersuri și să doneze produse alimentare sau de igienă, precum și să acorde sprijin financiar, cu atât mai mult în această perioadă în care numărul persoanelor vulnerabile a crescut.

Ce este Rețeaua Băncilor pentru Alimente?

Băncile pentru Alimente sunt organizații non-profit neafiliate politic sau religios și echidistante, care funcționează după principiile Federației Europene a Băncilor pentru Alimente (FEBA).  Ele colectează produse alimentare și nealimentare care sunt în termen și bune pentru consum de la donatori (producători agro-alimentari, importatori și distribuitori, retaileri și vânzători en detail) și le distribuie gratuit către ONG-uri care gestionează programe sociale destinate persoanelor  în nevoie și grupurilor vulnerabile.

Lidl este partenerul fondator al primei rețele de 5 bănci pentru alimente din România, iar pe lângă produsele donate, retailerul oferă sprijin financiar pentru dezvoltarea infrastructurii care asigură funcționalitatea acesteia (ex: costuri legate de achiziția de mașini, depozite, salarii etc).  Până în prezent, pe lângă donațiile în alimente, Lidl a investit peste 2 milioane de lei în dezvoltarea infrastructurii rețelei de bănci pentru alimente.

Pe viitor, rețeaua își propune fondarea altor bănci regionale în orașe precum Craiova, Timișoara, Constanța sau Galați, pentru a acoperi toate regiunile României.

De la inaugurare și până în prezent, prin intermediul celor cinci Bănci pentru Alimente din București, Cluj-Napoca, Roman, Brașov și Oradea s-a depășit pragul de 1521,2 de tone de produse alimentare colectate de la peste 50 de companii private. Printre partenerii donatori se numără Metro, Kellogg’s, Lidl, Kaufland, Penny, Cora, ETI, Nestle, Danone, Unilever, Albalact, ORKLA Foods Romania, Heidi, Covalact, Primagra, Boglar Champ si Caroli. CHEP si SIXT sunt parteneri logistici, încă de la înființare. Alimentele au fost distribuite până acum în mod gratuit către peste 35.000 de beneficiari din ONG-uri și centre care găzduiesc persoane aflate în dificultate.

Team

Recent Posts

Spațiu dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor, deschis în București

În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…

2 ore ago

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

10 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

16 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

16 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

17 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

17 ore ago