Stiri

Lidia Cîrstei, numită de FintechOS în funcția de Chief of Staff & Business Transformation

Reading Time: 2 minute

FintechOS, o platformă de management end-to-end al produselor financiare, a numit-o pe Lidia Cîrstei în funcția de Chief of Staff & Business Transformation. În acest rol, Lidia va coordona procesul de transformare a companiei, de la faza de scale-up la o companie globală, concentrându-se pe eficiența operațională și creșterea sustenabilă.

Experiență în domeniile bancar și asigurări

Lidia s-a alăturat FintechOS în mai 2021 ca Service Delivery Director of Professional Services, iar de atunci a deținut roluri cheie, inclusiv de Chief Operating Officer pentru Europa Centrală și de Est și Chief of Staff. Lidia are o experiență de peste 22 de ani în domeniul bancar și al asigurărilor, deținând funcții de conducere în cadrul Alpha Bank Romania și UNIQA Asigurari.

În noua sa poziție, Lidia va fi responsabilă de implementarea excelenței operaționale și de asigurarea unui nivel ridicat de satisfacție a clienților pe măsură ce FintechOS își va continua expansiunea globala.

Când m-am alăturat FintechOS, compania era un start-up dinamic, în tranziție rapidă, iar agilitatea era o prioritate cheie pentru management. De-a lungul anilor, am avut ocazia să fiu martor și să contribui la creșterea companiei – de la startup la scale-up, iar acum la un business global. Obiectivul nostru este de a crește profitabil și sustenabil, iar un astfel de obiectiv necesită transformare continuă. În timp ce agilitatea rămâne importantă pentru organizație, creșterea noastră accelerată aduce de asemenea în prim-plan nevoia de o mai mare stabilitate. De aceea, punem eficiența operațională în centrul activităților noastre, obiectul final fiind acela de asigura satisfacția clienților nostri și a atrage noi clienți, sprijinind astfel creșterea sănătoasă și durabilă a companiei”, a declarat Lidia Cîrstei, Chief of Staff & Business Transformation.

FintechOS este pe cale să atingă pragul de rentabilitate în acest an, compania având peste 50 de clienți cheie din domeniul bancar și al asigurărllor din SUA, Marea Britanie, Europa Continentală și regiunea Asia-Pacific (APAC). Printre clienți se numără Société Générale, Admiral Group, Benenden Health, Avant Money și Vibrant Credit Union.

Unul dintre principalele noastre puncte forte îl reprezintă înțelegerea profundă a nevoilor clienților noștri. Pentru că nu poți rezolva eficient o problemă dacă nu o înțelegi pe deplin, iar acest lucru este un diferențiator important. Am construit o echipă de profesioniști care înțeleg cu adevărat provocările zilnice cu care se confruntă clienții noștri, iar aceasta se reflectă nu numai în modul în care produsul nostru evoluează constant, ci și în procesele pe care le construim pentru implementarea acestuia. Am învățat că pentru a oferi valoare clienților noștri și, în același timp, pentru a răspunde așteptărilor angajaților, partenerilor și investitorilor noștri, este nevoie de implicare și un focus continuu pentru claritate, eficiență și predictibilitate” a adăugat Cîrstei.

200 de agajați, global

FintechOS are aproximativ 200 de angajați la nivel global, majoritatea fiind în România, unde sunt concentrate operațiunile de dezvoltare produs și implementare. Echipele din Marea Britanie și SUA ale companiei se axează pe vânzări, marketing și servicii pentru clienți.

Anul acesta, FintechOS a obținut o rundă de investiții Series B+ în valoare de 60 de milioane de dolari condusă de Molten Ventures, Cipio Partners și BlackRock, cu participarea investitorilor existenți EarlyBird VC, OTB VC și Gapminder VC.

Alex Rădescu

Recent Posts

Gala The Culture of Luxury, organizată de revista Haute Culture sub forma unui bal mascat ca în Micul Paris de odinioară

Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…

16 minute ago

Un an de cashback cu Salt Bank: Cum îți pot aduce prietenii până la 2.400 de lei

O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…

51 de minute ago

În ce condiții se pot prelungi contractele de servicii de telefonie, internet sau televiziune

După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…

o oră ago

Peste 1300 de ONG-uri cer partidelor politice să-și facă publică poziția față de facilitățile fiscale pentru sponsorizarea societății civile

Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…

o oră ago

Carrefour România a finalizat transformarea celui de-al treilea hipermarket Cora din București – magazinul Pantelimon

Carrefour România a finalizat remodelarea hipermarketului Pantelimon, din Șos. Vergului 20, din cadrul Centrului Comercial Esplanada, București, ca urmare a…

2 ore ago

Hotel Zenith Conference & Spa intră în grupul Paradis Hotels & Resorts

Paradis Hotels & Resorts a preluat Hotel Zenith Conference & Spa din Mamaia crescând la 12 numărul unităților de cazare…

2 ore ago