21 iun. 2017 2 min

Lider pentru lideri

Reading Time: 2 minute
Tataru2 e1498059196234
Felix Tătaru, Președinte – fondator, GMP Group

Modelul spre care aspiră Felix Tătaru, președinte-fondator al grupului GMP, este acela de „servant leader”, liderul care creează lideri.

Cum vedeți rolul unui CEO într-o companie în 2017?

Trăim vremuri în care lucrurile se schimbă cu cea mai mare viteză din istoria omenirii și în același timp cu cea mai mică viteză raportat la viitor. E un citat care nu-mi aparține, dar care exprimă perfect cum e lumea de azi și în acest context cred că un CEO trebuie să fie des­chis, adaptabil, să aibă capacitarea de a se despărți de trecut, pentru că trecutul înseamnă inerție. Să aibă capacitatea de reinventare continuă.

Cu cine vă sfătuiți când trebuie să luați decizii importante legate de companie?

Cu partenerii și managerii mei, stilul meu de management este unul consultativ.

Care a fost cea mai dificilă decizie luată până în prezent în calitate de lider al companiei?

Sunt două decizii foarte importante pe care le-am luat greu ori de câte ori a trebuit: să las puterea în mâna altcuiva și să mă despart de anumiți oameni și clienți.

Aveți un model de leadership?

Modelul spre care aspir este acela de „servant leader”, liderul care creează lideri, dar mai am mult până acolo.

„Ca oameni, dat mai ales ca lideri, avem capacitatea de a crea noi realități. Cum ne sunt gândurile, așa ne este și viața. În măsura în care le orientăm spre lucruri frumoase și bune, așa va fi și viața noastră.“

Aveți un mentor? Sunteți la rândul dvs. mentor pentru altcineva?

A fi mentor presupune o relație aproape ca un contract: un mentor și un mentee, întâlniri regulate între aceștia, un proces de urmărire. Nu am tipul acesta de asumare a res­ponsabilității, dar mă inspir și sunt influențat de anumiți oameni din jurul meu. În același timp, sunt convins că și eu îi inspir și influențez pe alții.

Ce CEO / lider admirați?

Radu Timiș. Acum, datorită acestui program, l-am cunoscut și în profunzime și pot spune că îl admir pentru curajul și perseverența cu care a reușit să ajungă unul dintre cei mai importanți jucători din industria alimentară din România. Îi mai admir pe Ömer Tetik, pentru că pare genul de servant leader cum aspir să fiu și eu, și pe Dragoș Anastasiu pentru energia sa.

Comunicare pe e-mail/telefon sau directă, față în față?

Mi-ar plăcea să comunic mereu față în față, însă nu ai cum să fii eficient în zilele noastre și atunci apelez invariabil la tehnologie.

Ședințe sau întâlniri informale?

Prefer ședințele informale. Eu ca fire sunt mai degrabă orientat spre informal decât spre formal. Port rar cravată și costum.

O idee cu care ați rămas în urma Biz CEO Exchange.

Avem capacitatea, noi ca oameni și mai ales ca lideri, prin puterea gândirii și a stării de prezență să creăm noi realități. Pentru că așa cum ne sunt gândurile, așa ne este și viața. În măsura în care le orientăm spre lucruri frumoase și bune, așa va fi și viața noastră.

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: