Liber să greșesc

Liber să greșesc

Uniunea Europeană și-a făcut un titlu de glorie din lupta împotriva fumatului, până s-a ajuns la aberația să ți se arate pe pachetele de țigări că greșești dacă le achiziționezi. Deci, s-a mers până acolo încât reclama, care e sufletul comerțului, să transmită un mesaj masochist.  

de Ionuț Bălan

Politicienii nu vor să combată viciile, ci să câștige cât mai mult de pe urma lor. De aceea pun în prim plan țigările și benzina, fiindcă se servesc de taxarea la sursă și de faptul că aceste mărfuri au lanțurile cu cea mai bună logistică în distribuție.

Probabil că data viitoare când se va scumpi benzina o să vedeți că va fi tratată precum tutunul. În apropierea pompelor vor apărea afișe imense pe care va scrie: “Benzina omoară, mergi cu bicicleta!”.

E clar că trăim în plin suprarealism economic cu antreprenori, cum sunt cei care vând țigări și benzină, transformați în agenți fiscali. Pentru că cea mai mare parte din prețul tutunului și al carburanților se face venit la stat. Cu alte cuvinte, s-a mers până acolo încât managerii satisfac mai degrabă interesele politice, decât pe cele ale propriilor acționari.

Nu există niciun dubiu că parcurgem o perioadă în care iraționalul e “trendy”, dar haideți să vedem cum ar trebui să arate normalitatea, iar pentru asta e bine să apelăm la rațiunea lui Ludwig von Mises.

Potrivit acestuia, în sistemul capitalist, patronii sunt, în ultimă instanță, consumatorii. Nu statul este suveran, ci populația. Și dovada suveranității consumatorilor este că ei au dreptul de a fi nesăbuiți.

Acesta este privilegiul suvera­nului. El are dreptul de a comite greșeli, nimeni nu-l poate îm­piedica, dar trebuie să plătească, desigur, pentru ele. Afirmând supremația consumatorului, sau suveranitatea sa, nu înseamnă că el nu face greșeli, că ar fi un om care știe întotdeauna ce este mai bine pentru el. Consumatorii cumpără sau consumă, adesea, lucruri pe care nu s-ar cădea să le cumpere sau să le consume.

Însă ideea că ar exista o formă de guvernare capitalistă capabilă de a-i împiedica pe oameni să-și provoace ei înșiși neplăceri, controlându-le consumul, este falsă. Guvernul imaginat ca autoritate paternă, ca tutore universal, este ideea celor ce favorizează socialismul.

În Statele Unite, de pildă, guvernul a încercat să interzică achiziția și vânzarea băuturilor alcoolice. Este adevărat că mulți oameni consumau whiskey în exces și că e posibil să-și fi provocat astfel neplăceri.

O parte dintre state se opun chiar și fumatului. Există, sigur, mulți oameni care fumează excesiv și o fac în ciuda faptului că ar fi mai bine pentru ei să nu fumeze.

Să admitem că a-i împiedica să-și provoace singuri neplăceri consumând alcool sau fumând în exces ar fi benefic. Dar îndată ce am admis asta, alții vor spune: Oare corpul este totul? Oare nu e mintea umană cu mult mai importantă? Oare nu-i mintea adevărata înzestrare a omului, adevărata calitate umană?

Acordând guvernului dreptul de a controla ce consumă corpul uman, de a stabili dacă cineva are sau nu dreptul să fumeze și dacă are sau nu dreptul să bea, nu mai putem replica nimic celor ce spun: “Mai importante sunt mintea și sufletul, și omul își provoacă sieși mult mai mult rău uitându-se la emisiuni TV proaste. De aceea, este datoria guvernului de a îm­piedica populația să comită aceste greșeli”.

Odată ce am admis că este datoria guvernului să ne controleze consumul de alcool și tutun, ce mai putem replica acelora care afirmă că supravegherea cărților și ideilor e cu mult mai importantă?

Libertatea înseamnă, de fapt, libertatea de a greși. Este posibil ca felul în care concetățenii noștri își cheltuiesc banii și își trăiesc viețile să ne pară aspru criticabil. Putem fi încredințați că ceea ce fac ei este absolut nesocotit și rău, dar, într-o societate liberă, există multe căi pe care oamenii își pot răspândi opiniile despre felul în care concetățenii lor ar trebui să‑și modifice stilul de viață.

Se pot scrie cărți și articole, se pot ține discursuri; doritorii pot chiar predica la colțul străzii. Dar ei nu trebuie să impună supravegherea polițienească altor oameni pentru a-i împiedica să facă anumite lucruri, numai pentru că ei înșiși nu doresc să lase acestor alți oameni libertatea de a le face. Asta este diferența dintre sclavie și libertate. Sclavul este ținut să facă ceea ce îi ordonă superiorul, pe când cetățeanul liber – și aceasta-i semnificația libertății – este în măsură să-și aleagă propriul mod de viață.

Se poate, desigur, abuza de sistemul acesta capitalist și se abuzează de către unii. Este posibil, desigur, să se comită fapte care nu s-ar cuveni. Însă, dacă aceste lucruri se bucură de aprobarea majorității, nemulțumitul dispune oricând de o cale pentru a încerca să modifice opinia concetățenilor săi. El poate încerca să-i convingă, dar nu poate încerca să-i forțeze cu ajutorul puterii, al puterii polițienești guvernamentale.

 Într-o economie de piață, fiecare om, servindu-și concetățenii, se servește pe sine însuși. La aceasta se refereau autorii liberali din secolul al XVIII-lea, vorbind despre armonia intereselor corect înțelese ale tuturor grupurilor și ale tuturor indivizilor. Și exact această doctrină a armoniei intereselor este cea care a suscitat opoziția socialiștilor. Ei vorbeau despre un “conflict ireconciliabil de interese” între diverse grupuri.

Închei ceea ce spunea Mises cu precizarea că ceea ce numim capitalism, zis și economie de piață, e pe cale să fie distrus. Sub pretextul combaterii fumatului se “respectă” ceea ce a predicat Karl Marx: “Există o singură modalitate de a ucide capitalismul: prin taxe, taxe și iar taxe”.

Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor-șef al revistei “Finanțiștii“, publicist la “Jurnalul Național“, “Săptămâna financiară“, “Piața financiară“, “Curentul“, “Bursa“, “Evenimentul zilei“. Mai multe materiale de același autor găsiți pe www.bloguluibalan.ro