Liber să aleg!

Liber să aleg!

E de mult evident că, în România, cererea nu are niciun determinant asupra ofertei și atunci nu se poate spune că ești “Liber să alegi”, după cum sună titlul unei cărţi capitaliste. 

de Ionuț Bălan

Cererea are impedimente majore la noi, cum ar fi controlul ei agregat, și astfel politicul nu pierde controlul asupra economicului, ca în societăţile colectiviste, de tip comunist sau naţional-socialist. E mult mai simplu, din punct de vedere funcționăresc, să ai o țară dominată de mari producători, mari importatori, mari distribuitori. Dar, la urmă, ce să vezi? În loc să se concureze furnizorii, așa cum scrie în cărțile de capitalism, se concurează cumpărătorii, clientela face coadă la ofertele speciale ale marilor magazine.

Dar această tematică am mai atins-o și cu altă ocazie sub o formă sau alta, acum sunt importante exemplele. Pe piața medicamentelor, de pildă, tot se schimbă oferta, fiindcă au probabil discounturi la produse diferite ca denumire, cu aceeași substanță activă. Și fără să aibă piață, volume, vânzătorii încearcă să câștige din preț. Dacă ar fi oferta mai mare la nivelul producătorilor autohtoni, ar fi abundență de marfă, și distribuitorii ar arbitra mai puțin.

Pe piața țigărilor problema nu este controlul cererii agregate, ci acciza, care face să nu existe produse românești, cum ar fi Carpați fără filtru, Mărășești sau Naţionale. La modul la care stăteau aceste mărfuri în prețul de fabricaţie își găseau loc pe piață. Și, în fine, nimeni nu își mai pune problema cum ar merge o țigară de un anumit fel cu o anume băutură. Cum s-ar combina Assos cu Metaxa sau Gitanes cu absint. Răsfăţul e interzis în societăţile colectiviste!

O altă chestiune este aceea că-i ciudat cum Cadbury preluase la un moment dat o parte importantă a pieţei românești fără ca celebra ciocolată britanică să se găsească în marile magazine. Greu a fost o lungă perioadă de cumpărat și ciocolata ucraineană Roshen la supermarket. Acolo unde se vede însă că pe piața gumei de mestecat nu prea există concurenţă. Ceea ce mă face să afirm, din nou, că nu clienţii stabilesc ceea ce vor în funcţie de utilitatea marginală, ci că aceia care le oferă bunurile abuzează de faptul că publicul ar fi needucat și se raportează la zicala “Ce știe ţăranul ce e ciocolata?!”.

Dacă n-am fi avut în UE una dintre cele mai reduse contribuții ale întreprinde­rilor mici și mijlocii la valoare adăugată și PIB, poate că situația ar fi fost alta. S-ar fi generat mai multe evenimente, ar fi exis­tat mai mulți furnizori și distribuitori. Mai multă piață! În loc ca populația să se adreseze retailerilor mari cu puterea de cheltuire întreținută cu credit, ar fi contribuit la ofertă și prețuri în scădere cu ajutorul IMM, pe seama întăririi diviziunii muncii. Pentru că în prezent, când nu mai sunt eligibili pentru bănci, românii merg în economia subterană, în loc să fi rămas la nivelul întreprinderilor mici!

O ultimă idee este aceea că politicienii au făcut în așa fel încât managerii să nu se ridice peste nivelul lor. Și de aceea aceste relații bazate pe “originea sănătoasă” nu prea seamănă cu unele de piață. Managementul suferă de aceleași defecțiuni ca și politicul. Marketingul economic și politic se confundă! Iar când oamenii de rând observă că sunt conduși de unii la fel ca ei, se întreabă: de ce nu-s ei șefi?! 

Ionuț Bălan  este jurnalist independent, fost redactor-șef al revistei “Finanțiștii“, publicist la “Jurnalul Național“, “Săptămâna financiară“, “Piața financiară“, “Curentul“, “Bursa“, “Evenimentul zilei“. Mai multe materiale de același autor găsiți pe www.bloguluibalan.ro