În urmă cu două săptămâni, se lansa melodia care avea să împartă România în două, conform vocilor și publicațiilor online ce încearcă să explice divergențele oamenilor provocate de melodia Erikăi Isac – Macarena.
Prin acest studiu social, Leo Burnett Bucharest și Data Intelligence din Publicis Groupe și-au propus să aducă mai multă claritate în discursul public, prin validarea concluziilor extrase pe cale empirică.
În rândul românilor care au ascultat melodia, 46% o apreciază în totalitate, consideră că mesajul ei este unul puternic, ce merită mai multă atenție, tocmai pentru că ridică o problemă importantă – statutul femeii în societate și agresiunile îndreptate împotriva acesteia.
Totodată, 35% dintre respondenți apreciază mesajul, însă le displace limbajul vulgar, videoclipul sau genul muzical al piesei.
86% dintre românce consideră că sunt frecvente cazurile femeilor agresate din punct de vedere fizic, psihic sau emoțional.
Concluzia empirică la care putem ajunge dintr-o singură privire aruncată în comentarii este confirmată și de acest studiu social. Femeile rezonează cu mesajul melodiei tocmai pentru că au trăit versurile pe pielea lor. 7 din 10 femei declară ca au fost victime sau au în cercul lor de prieteni victime ale unei forme de agresiune.
La polul opus, 1 din 3 bărbați consideră că melodia Erikăi Isac – Macarena este o demonstrație de victimizare a femeilor, iar mesajul acesteia nu are relavanță pentru societatea noastră.
Așa cum ne așteptam, rezultatele identificate în rândul respondeților din Generația Z (18 – 24 ani) se remarcă în mod deosebit. 62% dintre aceștia rezonează cu melodia și mesajul Erikăi.
Prin versul “Fată, hai că îți dau locație live în caz de orice”, Erika punctează un comportament regăsit cu precădere în rândul tinerelor, la care acestea apelează atunci când nu se simt în totalitate în siguranță.
6 din 10 românce afirmă faptul că melodia le-a făcut să se simtă înțelese (aproape de 2 x mai mult vs. restul generatiilor).
Totodată, peste jumatate dintre tinere consideră că melodia a dat voce unor gânduri pe care ele sau prietenele lor nu au reușit să le exprime până acum.
Prin versurile ei, Erika nu doar că articulează nedreptățile și abuzurile pe care le simt atât de multe femei, ci reușește să dea curajul necesar și altor tinere (44%) să vorbească despre problemele prin care au trecut. Mișcarea aceasta o regăsim în special pe platforma Threads, acolo unde mai multe femei povestesc despre situațiile în care s-au simțit în pericol sau când au fost agresate fizic, emoțional sau verbal.
În TikTok Index Influencers, tool-ul de data în care analizăm comunicarea a peste 700 de creatori de conținut, melodia Erikăi Isac a fost cel mai folosit sound din perioada 13 – 26 februarie, iar tiktok-urile aferente au adunat peste 7,5 milioane de views.
Piesa Erikăi Isac – Macarena a strâns peste 4,2 milioane de views pe YouTube, și fost ascultată de jumătate din respondenții studiului. Asta ne oferă o dimensiune a impactului pe care mesajul versurilor l-a lăsat în societate.
În Google Trends, interesul pentru cele două cuvinte cheie – Erika Isac și Macarena – a atins punctul maxim pe 20 februarie. La două săptămâni de la lansare, subiectul este încă de actualitate.
Metodologie: studiu CAWI, realizat în perioada 23 – 26 februarie, pe un eșantion de 600 de respondenți reprezentativ național, cu vârsta de peste 18 ani.
Photo 122116346 © Piyamas Dulmunsumphun | Dreamstime.com
Au lansat pe piață proiecte inovatoare precum Yarooms, ialoc sau jobful, pentru care au obținut finanțări de peste 4,5 milioane…
În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…