BizRemote by certSIGN Stiri

Lectura a continuat în izolare

15 mai 2020 < 1 min

Lectura a continuat în izolare

Reading Time: < 1 minut

În urmă cu o lună, Bookster lansa serviciul de livrare a cărților acasă, pentru abonații care lucrează de la domiciliu. De atunci, au livrat în acest mod peste 20.000 de cărți, în peste 1300 de localități din România, apelând la serviciile a două companii de curierat. În paralel, au continuat și livrările la sediile companiilor cliente, pentru abonații care au continuat să meargă la birou.

Reprezentanții bibliotecii declară că au fost surprinși de numărul mare al împrumuturilor pentru livrări la domiciliu, având în vedere că, în perioada de dinaintea anunțării stării de urgență, abonații au împrumutat mai multe cărți decât de obicei, pregătindu-se pentru perioada de lucrat de acasă.

Dacă în primele săptămâni ale stării de urgență, apetitul cititorilor a fost mai mare pentru lecturile despre Coronavirus și implicațiile sale, tranziția spre Work from Home, gestionarea anxietății sau despre activități pe care le poți face cu copilul de acasă, cu trecerea timpului, interesele lor au revenit la cele obișnuite – beletristică și dezvoltare personală și profesională.

Pentru a susține ritmul impus de numărul mare de împrumuturi, asigurând în același timp  și siguranța angajaților, compania și-a adaptat de mai multe ori modul de organizare.

”Am ajustat procesele de logistică de mai multe ori în ultima perioadă, atât pentru a răspunde nevoilor abonaților noștri, cât și pentru a asigura toate măsurile de siguranță pentru echipa de logistică, ai cărei membri au venit zi de zi la birou pentru a pregăti livrările de cărți”, spune Dragoș Dăescu, Manager Logistică Bookster.

Restul echipei a lucrat de acasă, dar au fost păstrate activitățile legate de cultura organizației, precum: pauza zilnică de lectură și sesiunea săptămânală ”Read’n’Learn”, în care câte un membru al echipei le prezintă celorlalți o carte care l-a inspirat.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: