Analize Management

Lecții de business: Dan Șucu, Mobexpert

28 oct. 2016 2 min

Lecții de business: Dan Șucu, Mobexpert

Reading Time: 2 minute
dan-sucu_9761
Dan Șucu, Fondator, Mobexpert

Resurse. În loc să ne gândim ce ne lipsește, ar trebui să vedem cum folosim mai bine ceea ce avem deja. Niciodată nu o să ai tot ceea ce îți trebuie. Dacă nu există tenacitate și ambiție, banii și resursele nu vor fi niciodată de ajuns.

Respect. Clientul dorește să fie respectat, mai mult decât să primească cel mai ieftin produs sau un serviciu perfect. O companie care nu înțelege asta e moartă. Nu dăm oamenilor doar produse, ci și respectul pe care îl merită. Oamenii vor să fie validați ca persoane.

Structura companiei. Am încercat să simpli­fic, să am o organizație compusă din multe bucăți mici, relativ ușor de verificat și condus. Cred în simplitate. Cred că singurele lucruri care funcționează sunt lucrurile simple. Când lucrurile se complică și trebuie să iei o decizie, găsește o cale să le simplifici.

Birocrație. Vrem în fiecare zi să vedem unde dăm întâietate problemelor administrative. Asta înseamnă că, în loc să te ocupi de clienți, te ocupi de hârtii. Dacă nu reformezi zona administrativă după nevoile clientului, ajunge să îți sufoce toți oamenii și toată activitatea.

 

Rolul fondatorului. Nu i se cere proprietarului să dea un sens prezentului, dar i se cere să dea un sens viitorului și să explice care e direcția în care trebuie să meargă societatea. Dacă nu reușește să delege prezentul, firma nu are viitor.

 

Obișnuiește-te cu puțin. Am observat că atunci când nu am avut bani am luat cele mai bune decizii posibile. Cum am reușit să am mai mult decât aveam nevoie, am luat decizii greșite. Nu știu cum se face că atunci când ai mai puțini bani, ai și inventivitate. Cum ai resurse mai mari decât nevoile, te relaxezi și atunci o pățești.

Ce e important în business. Dacă pleci mereu cu gândul la client și vezi ce mijloace ai în spate ca să faci lucrurile mai bine în favoarea lui, nu ai cum să pierzi. Adaptarea la nevoia clientului nu e negociabilă. Diferența în lumea de azi nu mai e dată doar de produs. Un produs bun e obligatoriu, dar nu suficient. Dacă nu livrezi valoare, nu exiști.

Fă cu mâna ta. Sunt foarte puține lucruri pe care să nu le fi făcut eu cu mâna mea la început. În general, nu am transmis mai departe o responsabilitate fără să fi făcut eu înainte. Nu există afacere în grup pe care să o fi delegat fără să o cunosc în detaliu.

Eșec. Nu văd nicio variantă, alta decât aceea de a accepta eșecul, dacă vrei să inovezi.

Atitudine antre­pre­norială. Există mai multe tipuri de atitudine. Dacă ai o atitudine managerială, lupta ta este cu bugetele: te concentrezi să crești undeva de la 95% la 100%. Pierzi timp și energie, în timp ce alte zone din firmă cresc cu 25% fără să le vezi. Eu, ca antreprenor, sunt preocupat de acele zone unde pot duce lucrurile de la o creștere de 12% la 100%.

Tenacitate. Antreprenoriatul e tenacitate pură. Mergi înainte. Nu te lași. Sigur, asculți pe toată lumea, dar până la urmă contează ceea ce crezi tu. Nu cred că există fundături, există doar obstacole suficient de mari ca să trebuiască să le ocolești.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: