Interviuri Management

Leadership fără granițe

4 oct. 2018 4 min

Leadership fără granițe

Reading Time: 4 minute

Nu-și aduce aminte să-și fi dorit vreodată avansări. A visat însă întotdeauna să evolueze, atât ca profesionist, cât și ca om. Este una dintre primele lecții de leadership pe care le-am aflat din discuția cu Ioana Enache, General Manager al companiei Amway în România, Bulgaria și Grecia.

MG 0020 1
Ioana Enache / Credit foto: Kathrin Weident

De aproape șapte ani, conduce businessil Amway în România, Bulgaria și Grecia, regiunea cu cele mai bune performanțe economice pentru grup la nivel european și o depășire a planului inițial de vânzări cu 12%, ceea ce i-a adus companiei un premiu pentru leadership și echipă. Mai mult, anul trecut, Ioana Enache a fost invitată să facă parte dintr-un program de leadership internațional organizat de Amway în parteneriat cu Thunderbird – Executive Education, la care, până acum, au mai fost invitați doar doi lideri din Europa.

Ce model de lider aveți?

Sunt multe modele și surse de inspirație. Un lider pe care îl urmăresc este Sheryl Sandberg, COO al Facebook. Îmi plac foarte mult atât perseverența pe care o are în a susține cauzele în care crede, cât și faptul că este foarte vizibilă. Cred că în actuala dinamică, liderii trebuie să fie vizibili și să susțină și cauze care depășesc granițele afacerii în care sunt direct implicați, să contribuie la evoluția societății.

Care este cea mai importantă lecție de leadership pe care ați învățat-o pe parcursul acestor ani?

Lecția mea este că leadership-ul se bazează pe trei lucruri, care să fie fără echivoc și la standarde foarte ridicate: etică, profesio­nalism și o autentică grijă pentru oameni.

Câte din visele avute în plan profesional s-au concretizat?

Nu-mi aduc aminte să fi avut vise pentru avansări. Am avut însă pentru evoluție, ca profesionist și ca om. Pentru mine asta contează cel mai mult, să las o “semnătură” pe unde trec, să mă pot uita cu mândrie și bucurie “în spate”, să mă întâlnesc cu oamenii cu care lucrez sau am lucrat și să aflu că m-au recomandat, pentru o idee, un proiect sau pur și simplu.

Care considerați că este cea mai mare realizare în plan profesional?

Cred că cea mai mare realizare este faptul că în toate joburile sau proiectele în care am lucrat am format și lăsat în urmă echipe superbe, cu oameni frumoși, profesioniști siguri de ei, care au continuat creșterea și după ce am plecat.

Aveți atât experiență antreprenorială, cât și de management în corporație. Cum a fost trecerea dintr-o postură în alta?

Mi-am început cariera într-o companie britanică de fast-moving, în anii ’90, unde am învățat cel mai rafinat marke­ting, apoi m-am ocupat de brandingul și lansarea farmaciilor Sensiblu, prima campanie de PR (cred că și prima din România, în 1997 – când am lansat Nurofen în România, împreună cu echipa DC Communication). Au urmat câteva premii naționale și internaționale pentru campaniile de PR (când am lucrat pentru A&D Pharma și GSK) și experiența de consul­tant și antreprenor, care mi-a adus o mare bucurie și din care am învățat, probabil, cele mai interesante lucruri. Câteva dintre proiectele de anvergură din perioada în care am lucrat ca senior consultant, executate împreună cu echipa Petrom, ca parte a strategiei de change management, au fost: Parcurile Viitorului, Petrom City – proiectul de environmental bran­ding, Școala lui Andrei. Nu în ultimul rând, actualul job mi-a adus atât experiența cumulată în companii multinaționale de renume, cât și cea de antreprenor care a plecat de la zero. Este un rol care întregește acumulările mele profesionale de până acum. Experiența antreprenorială este deosebit de importantă în mediul corporatist. În ultimele decenii, numeroase multinaționale au adoptat și implementat conceptul de intraprenori – angajați cu înaltă pregătire, care dau dovadă de creativitate și un grad consistent de autonomie de lucru. Aceste persoane sunt capabile să genereze creștere și să aducă plusvaloare atunci când unele strategii se dovedesc a fi prea rigide. Prin urmare, pentru mine, întoarcerea în mediul corporatist mi-a oferit ocazia să îmi pun în aplicare creativitatea și atitudinea proactivă care mi-au caracterizat perioada petrecută ca antreprenor.

Care este specificul businessului în fiecare dintre cele trei țări pe care le coordonați?

România are cele mai bune performanțe financiare, cu o creștere constantă, fiind în top zece piețe din Europa. Bulgaria este o piață tânără, entuziastă, cu un potențial excelent de creștere, pe care îl valorificăm din ce în ce mai bine, de la an la an. Grecia este cea mai veche piață dintre ele, iar eforturile din ultimii ani s-au concentrat pe stabilizarea acesteia, având în vedere situația economică internă. Per ansamblu, întreaga zona de care mă ocup: România, Bulgaria și Grecia, a înregistrat rezultate excelente în 2016, având cele mai bune performanțe financiare. Toate aceste aspecte, coroborate, ne ajută să avem o poziție importantă la nivel regional, concretizată de curând și printr-o investiție de calibru în noul business center din București, din Calea Victoriei.

Ce înseamnă, concret, această investiție?

Este în primul rând, o dovadă de angajament din partea Amway pentru partenerii din România, ca recunoaștere a rezultatelor deosebite obținute. Cuantumul investiției a ajuns la 500.000 de dolari. Obiectivul acestei investiții este de a construi un spațiu cu desăvârșire profesionist, care înglobează tehnologia de ultimă oră și un design inovator, unde partenerii Amway își pot aduce clienții pentru a prezenta compania, produsele și modelul nostru de afaceri. Nu în ultimul rând, prin această modernizare, am dorit să ne aflăm inima Bucureștiului, într-o zonă mereu vibrantă, ușor accesibilă și care rămâne unul dintre principalele repere istorice ale acestui oraș: Calea Victoriei.

Cum a evoluat businessul Amway în România din 2012 până în prezent?

Perioada 2012-2015 a fost una de stabilizare și ușoară creștere, pe fondul fluctuațiilor economice de la nivel european. Ulterior, creșterea deosebită din 2016 și cea pe care am observat-o deja în acest an, sunt rodul unei strategii de lungă durată, bine implementată. Am calibrat atât potențialul mare al partenerilor Amway și al antreprenoriatului, cât și lansarea unor produse de excepție alături de un program foarte bun de training și dezvoltare, destinat partenerilor noștri. Sigur, pentru fiecare în parte am ținut cont de particularitățile fiecărei țări în parte. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: