Laurențiu Ghenciu, noul Chief Business Officer în cadrul SeedBlink
Reading Time: < 1 minutSeedBlink, platforma de investiții specializată în găsirea, verificarea, finanțarea și scalarea a startup-urilor europene de tehnologie, îl numește Chief Business Officer pe Laurențiu Ghenciu, fost vicepreședinte global pentru segmentul digital în cadrul Verifone. În acest rol, managerul va conduce inițiativele de creștere a businessului și expansiune europeană.
Construirea de echipe multi-disciplinare
Laurențiu Ghenciu are peste 17 ani de experiență internațională în business development si software/SaaS. Cea mai recenta poziție a sa a fost de Global Vice President Digital Business la Verifone, unde a condus departamentele de sales, customer management, marketing, sales operations, professional services și finance.
În timpul mandatelor la companiile predecesoare – Avira, ePayment, Avangate si Verifone -, Laurențiu Ghenciu a fost responsabil pentru crearea și executarea strategiilor de creștere a dezvoltării afacerilor în mai multe țări, de construirea de echipe multinaționale și multi-disciplinare.
„Sunt bucuros să mă alătur SeedBlink într-un moment atât de ambițios pentru companie. SeedBlink s-a impus că lider în investițiile în startup-uri tehnologice și este poziționat unic pentru a umple golul de democratizare din acest domeniu. Am fost impresionat de echipă și aștept cu nerăbdare să colaborez cu startup-uri pentru a le ajuta să se scaleze internațional, dar și cu investitori business angels și VC-uri să își diversifice portofoliul cu startup-uri de calitate”, a spus Laurențiu Ghenciu.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz