Featured

Laura Davidescu: „Avem din ce în ce mai mulți adulți sedentari, obezi, cu probleme cardiovasculare”

Reading Time: 4 minute

Laura Davidescu, medic specialist Igienă, master în Nutriție și Siguranță Alimentară ne-a explicat cum pot antreprenorii să susțină angajații să aibă un stil de viață mai sănătos, dar și cât de important este un stil de viață sănătos, care implică și mișcare, în combaterea stresului ce poate apărea la birou

Ce pot face companiile să susțină angajații să aibă un stil de viață mai sănătos și o alimentație echilibrată?

Sunt multe lucruri prin care companiile pot face acest lucru, iar legislația le sprijină, pornind de la acordarea bonurilor de masă și continuând anul acesta cu posibilitatea de a deconta abonamentul la sălile de sport. La fel cum școlarii primesc mere, cred că și angajații s-ar bucura să aibă la dispoziție fructe proaspete gratuite, știu că sunt deja companii care oferă acest beneficiu angajaților. Chiar dacă e un cost suplimentar pentru angajator, acțiunea în sine poate contribui mult la starea de sănătate a angajaților. Ca nutriționist, mă confrunt adesea în cabinet cu această problemă – din ce în ce mai puține persoane mănâncă fructe, înlocuindu-le cu gustări pline de calorii inutile și grăsimi, cum sunt covrigii și produsele de patiserie dulce sau sărată. În consecință, avem din ce în ce mai mulți adulți sedentari, obezi, cu probleme cardiovasculare și dislipidemii, plus alte afecțiuni cronice, generatoare de suferință, dar și de zile de concediu medical.

Un alt lucru ușor de realizat este amenajarea unui spațiu unde angajații să-și poată încălzi mâncarea adusă de acasă. Contează foarte mult să scăpăm de mâncatul pe tastatură, să ne putem concentra asupra propriei farfurii și să mâncăm prânzul pe îndelete.

Ce ar trebui să știe angajații și antreprenorii din România, care adesea afirmă că ar mânca mai sănătos dacă ar avea mai mult timp, despre importanța unei alimentații sănătoase?

O masa sănătoasă nu durează mai  mult de 15-20 de minute, cu condiția să ai mâncarea deja pregătită. Deci scuza cu lipsa timpului nu funcționează. De fapt e o chestiune de organizare să mănânci sănătos! Obișnuiesc să le spun pacienților mei să-și imagineze următorul scenariu: de mâine, sunteți proprietarul unei cantine, care se umple la ore fixe de clienți. Nu puteți să-i așteptați pe clienți cu galantarele goale, trebuie să le pregătiți câteva feluri de mâncare! În cazul de față, „clienții” sunt chiar persoana în cauză. Astfel, ideal ar fi să ne planificăm cu cel puțin 24 de ore în avans mesele și, dacă se poate, să și gătim mâncarea respectivă. Să facem porții, să le punem în caserole și să ne luăm mâncarea la pachet, indiferent că lucrăm în fața unui birou, facem curierat sau predăm în fața unei clase de elevi. Mereu se pot găsi 10-15 minute pentru a mânca prânzul.

Dacă într-adevăr timpul este o problemă, putem apela la catering. Sunt din ce în mai multe restaurante și companii care gătesc meniuri individualizate, cu număr de calorii prestabilit și cu feluri sănătoase, gândite de nutriționiști.

Ce rol are un stil de viață sănătos, care implică și mișcare, în combaterea stresului ce poate apărea la muncă?

Dacă e să ne referim la obiceiurile care ne-ar putea ajuta în managementul mai bun al stresului, aș menționa nu doar exercițiul fizic, ci și scurtele reprize de meditație sau un somn îndestulător. Există aplicații de smartphone care pot ajuta în această direcție. Micul dejun este și el o masă importantă, care vine la pachet cu doza de energie necesară unei zile încărcate. Celor care au pauză de prânz, o oră le recomand să o folosească atât pentru masă, cât și pentru o scurtă plimbare, care să-i ajute să-și ordoneze ideile și să reducă din stresul zilnic.

Ce alimente influențează negativ productivitatea la muncă și ce alimente ar fi indicate pentru angajații care își doresc să fie mai productivi?

Nu există alimente-minune și nici alimente complet interzise. Mesele unei persoane sănătoase ar trebui să includă o varietate de alimente, care să reușească să ofere un aport echilibrat de macro și micronutrienți. Sunt de evitat alimentele foarte procesate, care conțin mult zahăr și grăsimi, dar și sarea în exces. Toate acestea nu fac decât să aducă o mulțime de calorii inutile, iar creierul și organele vitale nu beneficiază de nutrienți valoroși, pentru că ei lipsesc în acest tip de produse. Sfătuiesc pe oricine să citească atent etichetele și declarațiile nutriționale ale produselor, pentru a vedea conținutul de nutrienți și de calorii. Pentru o productivitate bună sunt indicate alimentele bogate în antioxidanți – fructele și legumele proaspete, cele cu proprietăți antiinflamatoare, cu conținut ridicat de acizi grași omega 3 și 6 (peștele marin, avocado, nucile și semințele), cantitățile mici de proteine de bună calitate și, nu în ultimul rând, apa. O bună hidratare e esențială în funcționarea optimă a organismului.

Munca în regim hibrid a dus la întrepătrunderea spațiului personal cu cel profesional, ducând adesea la un regim de viață mai puțin ordonat. Ce sfaturi ai pentru angajații din această categorie?

Să profite de faptul că au bucătăria la doi pași de birou! Eu, personal, în zilele în care lucrez de acasă, fac tot posibilul să-mi pregătesc o mâncare caldă și proaspătă la prânz. Le mai sugerez să nu păstreze în casă alimente nesănătoase, pentru a nu fi tentați să „ronțăie prostii” în momentele în care au de făcut taskuri plicticoase și repetitive, pe motiv că nu-i vede nimeni. De asemenea, să-și ia pauza de prânz la oră fixă și să se ridice de pe scaun măcar 5 minute la fiecare jumătate de oră, pentru a combate sedentarismul.

De la jumătatea lunii martie, restaurantele și firmele de catering sunt obligate să afișeze toate ingredientele care intră în compoziția unui fel din meniu. Ce prespune această schimbare și ce trebuie să știe antreprenorii din domeniul HoReCa?

Ordinul ANPC 201/2022, care intră în vigoare în câteva zile, prevede că toate unitățile de alimentație publică, nu doar firmele de catering, vor trebui să afișeze meniul detaliat, menționând toate ingredientele în ordinea gramajului, numărul de calorii al porției, conținutul total de grăsimi și cel de grăsimi saturate, conținutul de zahăr, cel de sare, precum și aditivii folosiți la prepararea mâncării. E un lucru foarte bun pentru clienți, pentru că vor putea comanda și mânca în cunoștință de cauză. Pentru antreprenorii din domeniul HoReCa este o oarecare bătaie de cap, pentru că vor avea nevoie de ajutorul nutriționiștilor și al dieteticienilor autorizați pentru întocmirea declarațiilor nutriționale ale tuturor felurilor din meniu. Din proprie experiență, pentru că am realizat deja declarații pentru câteva firme de catering și restaurante în conformitate cu acest ordin, vă pot spune că este o muncă destul de laborioasă. Mai mult, nu cred că termenul în care trebuie să se aplice acest ordin va fi respectat de către comercianți, pentru că ei nu sunt pregătiți. Unii nu au nici măcar rețetarul pus la punct, lucru care face imposibilă realizarea unor declarații nutriționale corecte. Probabil că multe declarații vor fi făcute „după ureche”, doar ca să existe ceva scris pe meniu, de teama controalelor autorităților.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Neoversity, o nouă platformă educațională, caută să rezolve criza orientării în carieră a Gen Z

Pentru tinerii din România, incertitudinea în carieră începe devreme: peste 40% dintre elevii de 15 ani nu au un plan…

14 ore ago

Maxim istoric de Black Friday 2024 prin canalele Băncii Transilvania

Numărul tranzacțiilor realizate prin canalele Băncii Transilvania – cu cardurile BT și la POS-urile băncii – a ajuns la maxim…

o zi ago

Black Friday la eMAG cu rezultate impresionante. Creștere de 22%, vânzări de aproape 900 milioane lei

A 14-a ediție de Black Friday la eMAG a stabilit noi recorduri, când peste 647.000 de clienți au comandat 3,2…

2 zile ago

Românii au comandat de peste 800 de milioane de lei de pe eMAG până la 19:30

Cea de-a 14-a ediție de Black Friday la eMAG a depășit toate estimările. Până la ora 19:30, 566.000 de clienți…

2 zile ago

Hidroconstrucția se pregătește de ieșirea din insolvență

Hidroconstrucția, cel mai mare antreprenor român în domeniul construcțiilor hidroenergetice, anunță că se indreaptă pe drumul spre redresare prin definirea…

2 zile ago

Aproape 900.000 de tranzacții în magazinele online de Black Friday. Plăți de peste 550 milioane lei

PayU GPO România, unul din principalii procesatori de plăți online a organizat și anul acesta, de Black Friday, un eveniment…

2 zile ago