Lifestyle

Lana a lansat Happy Nation

24 iun. 2016 2 min

Lana a lansat Happy Nation

Reading Time: 2 minute

Designerul si artistul Lana Dumitru a incheiat Strasbourg Fashion Week 2016 cu noua sa colectie –  HappyNation, o colectie sport couture, cu elemente inovative ale ultimei tehnologii (haine printate digital si taiate cu laserul) imbinate cu tehnici hand-made (masti populare romanesti reinterpretate) si item-uri haute couture, lucrate manual. Colectia cuprinde si reinterpretari ale „starurilor” colectiilor trecute.

Dupa ce a reinventat folclorul prin print digital, Lana Dumitru revine cu aceasta noua serie de „pareri purtabile” in care isi filtreaza propriile amintiri si pe cele ale „inconstientului colectiv” romanesc prin doua emoji-uri definitorii ale momentului: cel pasional, cu ochii in forma de inima si cel care rade eliberator cu lacrimi, arata echipa de comunicare a artistei, intr-un comunicat de presa. 

Intre nostalgie optimista si „haz de necaz” usor ironic, noua colectie trateaza relatia complicata, de love-hate, cu trecutul national si memoria personala: de la transformarea celor mai vechi forme artistice de expresie a emotiilor primare (mastile populare ritualice din traditiile pre-romane) in „mastile” digitale contemporane-  emoji-urile- la recuperarea kitsch-ului domestic tipic apartamentelor romanesti din anii optzeci in care televizorul trona imperial pe macrameu, devenit un item haute-couture in interpretarea creatoarei. Sau „gluma istorica” absurda a comunismului romanesc sugerata de remixul iconicei steme a Republicii Socialiste Romania, ajunsa un rasu-plansu’ digital, se arata in comunicat.

De asemenea, carpeta esentiala din gospodaria taranului roman reambalata intr-un climax al relaxarii ca salopeta chic sau rochiile care denota grafic prosperitatea rurala prin simbolul curcanului tantos, decupate inovativ cu ajutorul laser-cut-ului, ultima obsesie tehnica a designer-ului.

Ca orice alta colectie Lana Dumitru,  Happy Nation nu are sezone, nu e toamna-iarna nici „un must-have pentru vara anului 2016”, ci la fel de perena ca amintirile care au inspirat-o.

Lana Dumitru isi asuma astfel statement-ul aparent prafuit de a se intoarce mereu la trecut care insa, prin interpretarile sale memorabile, devine o expresie fresh a resurselor creative pe care acesta le ofera, cu toata mostenirea sa culturala complexa.

In prezentarea de catwalk de la Strasbourg Fashion Week, brandul autohton Mineli Boutique (https://mineliboutique.ro/) a incaltat colectia Lanei Dumitru cu produsele din colectia “One summer in rosé”, inspirata din traditia populara romaneasca, care combina abstractionismul taieturilor arhitecturale cu motivele traditionale ardelenesti brodate din margele multicolore, cusute fir cu fir.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: