Companii

Lagardère Travel Retail estimează o cifră de afaceri de 1 mld. lei pentru 2022

7 oct. 2022 3 min

Lagardère Travel Retail estimează o cifră de afaceri de 1 mld. lei pentru 2022

Reading Time: 3 minute

Lagardère Travel Retail aniversează 25 de ani pe piața din România și estimează că, în acest an, cifra de afaceri se va apropia de pragul de 1 miliard de lei, după ce anul trecut a avut un business de 829 de milioane de lei.

După primul sfert de secol pe piața locală, businessul Lagardère Travel Retail în România înseamnă 50 de orașe, 8 aeroporturi, peste 1.000 de locuri de muncă create la nivel național, 200 de antreprenori parteneri, circa 300 de puncte de vânzare și un portofoliu de 6 brand-uri (Inmedio, SO!Coffee, Relay, 1Minute, Hub Convenience și Natoo).

Lagardère Travel Retail și-a construit operațiunile pe piața locală pe cele trei linii principale de business din retailul destinat călătorilor: Duty Free, Travel Essentials și Food Service.

Marius Vacalau Lagardere Travel Retail

„Ceea ce ne dorim pentru România este să aducem în continuare acel tip de plus valoare pe segmentul nostru de activitate care decurge din expertiza internațională a grupului. Concret, prin tot ceea ce facem ne propunem să ducem industria de travel retail locală la nivel următor, la adevăratul său potențial de piață. Dacă acum, la nivel global, retail-ul reprezintă în medie circa 40% din structura de venituri a unui aeroport, în România suntem la jumătate. De aceea, vom face tot ceea ce ține de noi ca experiența de a tranzita sau a călători în România să fie una memorabilă, la standardele pe care le admirăm în marile aeroporturi și hub-uri globale de transport.”

Marius Văcălău, CEO Lagardère Travel Retail România

Investiții de 50 mil. lei până la finalului anului 2023

Prin planul său de investiții de circa 50 de milioane de lei până la finalul lui 2023, Lagardère Travel Retail își propune să întărească segmentul local de travel retail (comerț specific pentru zonele de tranzit/călătorii) și să ofere tuturor călătorilor care tranzitează România servicii impecabile, în linie cu exigențele și tendințele viitorului.

Lagardere Travel Retail InMedio

În acest moment, pe piața din România, grupul Lagardère Travel Retail operează cu 6 branduri – Inmedio, Relay, SO!Coffee, 1Minute, Hub Convenience și Natoo, având în total aproape 300 unități. Bugetul de investiții pentru anul în curs este de aproximativ 23 de milioane lei, iar pentru 2023 acesta va crește până la 25 de milioane lei.

Evoluția favorabilă a pieței de retail a făcut ca, la finalul anului 2021, compania să depășească cu aproximativ 7% vânzările totale la nivel de rețea, raportat la cifrele din 2019. Conform ultimelor estimări, în 2022 cifra de afaceri se va apropia de pragul de 1 miliard de lei. Cea mai mare parte a creșterii din acest an se datorează extinderii rețelei de branduri existente, dar și lansării de noi concepte și testării de noi canale.

Lagardere Travel Retail SOCoffee Cluj

Lagardère Travel Retail este un grup cu prezență în 42 de țări, pe toate continentele, fiind singurul jucător global care acoperă un mix complet de linii de business din domeniul retailului de călătorie – Travel Essentials, Duty Free & Fashion și Dining/ Foodservice – cu spații de retail în 260 de aeroporturi și 710 gări și cu venituri de 5,5 miliarde de euro în 2019.

Lagardere Travel Retail Relay

„România este un pilon important în cadrul grupului, din punct de vedere al performanței și profitabilității, confirmând un trend ascendent an de an, prin prisma cifrei de afaceri, a numărului de magazine și a profitului obținut. Și în România, ne-am asumat misiunea de a fi un catalizator al schimbării și ne dorim ca autoritățile și marii jucători din domeniul călătoriilor (aeroporturi, gări și alte medii de tranzit) să înțeleagă că sferele de business ce gravitează în jurul călătoriilor nu sunt o sursă secundară de venit, ci reprezintă un serviciu oferit călătorului, care are capacitatea de a-i transforma percepția și experiența călătoriei. Este o carte de vizită elocventă a locului prin care trece.”

Frédéric Chevalier, COO EMEA Lagardère Travel Retail

Obiectivul global al companiei pentru următorii ani este de a contribui activ la implementarea unor soluții care să transforme experiența călătorilor și infrastructura de travel retail, generând în același timp plus valoare economică pe întreg lanțul valoric.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: