BizRemote by certSIGN

Studenții care lucrează remote pot folosi laboratoarele Politehnicii Timișoara

Reading Time: 3 minute

Universitatea Politehnica Timișoara va pune la dispoziție studenților angajați mai multe laboratoare, pe care le pot folosi în regim de spațiu co-work. Măsura vine în sprijinul celor care locuiesc în cămine sau au mai mulți colegi de apartament, iar compania la care lucrează le recomandă work from home.

Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, spune că efectele pandemiei se văd în rândul studenților, pentru că au scăzut considerabil pozițiile de internship.

“De obicei studenții de la specializările tehnice au nevoie de două luni de practică, pe perioada verii. Acum avem un număr mai mic de studenți care fac această practică în rândul companiilor, însă am găsit o soluție astfel încât nimeni să nu rămână exclus. Le punem la dispoziție studenților resurse astfel încât să dezvolte singuri proiecte. Vorbim despre aplicații mobile sau software-uri de care este nevoie în piață, pe care le pot dezvolta cu ajutorul profesorilor noștri care îi îndrumă la orice pas, beneficiind totodată de echipamentele performante de calcul ale Universității Politehnica Timișoara. Sperăm ca prin această experiență să își dezvolte creativitatea și spiritul antreprenorial”, a declarat Florin Drăgan.

Rectorul Universității Politehnica Timișoara a explicat că perioada verii însemna de obicei primul contact al studenților, cu piața muncii. Multinaționalele aveau sute de poziții deschise numai la Timișoara, dar în acest an numărul de locuri pentru studenți s-a diminuat considerabil.

Piața IT&C, dominată de precauție și stabilitate

La cinci luni de la declanșarea pandemiei de COVID-19, piața IT&C este dominată de precauție și stabilitate, spune Florin Drăgan, într-o analiză care arată că angajații cu experiență nu mai caută să își schimbe așa ușor jobul, iar angajații entry-level își găsesc mai greu un loc de muncă. Pe de altă parte, companiile mici au fost cele mai expuse crizei provocate de noul tip de coronavirus.

„Toată lumea este grijulie din toate punctele de vedere. Companiile sunt precaute la bugete, la decizii, la măriri de salariu. De exemplu, în general, toamna sunt prevăzute măriri de salariu pentru angajații foarte buni. Acum se mai amână aceste măriri: acestea fie vor avea loc în totalitate la primăvară, fie managerii au luat decizia ca o mică parte din mărire să fie acum, în toamnă, iar restul peste șase luni. Inițial, așteptările erau ca zona de automotive să aibă de suferit, însă piața dă semne că își revine, la fel, cu precauție. Firmele angajează în continuare, dar preferă experiența, tinerii entry-level își găsesc mai greu un loc de muncă”, a declarat Florin Drăgan.

În prezent, aproximativ 90 la sută din angajații din domeniul IT&C lucrează de acasă. Contextul epidemiologic a dat peste cap planurile multor companii, care estimau inițial că din septembrie o mare parte din angajați se vor întoarce în birouri. Perioada se va prelungi până spre sfârșitul anului, acolo unde se poate lucra de acasă, iar acest lucru are efect în strategia de recrutare a fiecărei companii. Din discuțiile cu reprezentanții companiilor, rectorul Universității Politehnica Timișoara susține că este dificilă partea de formare a noilor angajați, cu puțină experiență. Din acest motiv, companiile mari recrutează doar să își acopere pozițiile libere și preferă oameni cu experiență.

“Oferta salarială este plafonată, iar companiile nu mai acceptă mofturile celor care nu au ce oferi. De altfel, și în rândul angajaților se observă că dacă firma la care lucrează este stabilă, nu vor să riște până când nu se clarifică situația. Sunt puține firme noi care intră pe piață sau care vor să se extindă. De exemplu, în trecut, când o companie avea astfel de planuri, venea spre noi să ne întrebe dacă le putem oferi tineri pe care să îi angajeze. În ultimele luni nu s-a mai întâmplat acest lucru”, a completat rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Oana Voinea

Recent Posts

Mitsuharu Tsumura: Măiestrie japoneză, savoare peruviană 

Cum a reușit Mitsuharu Tsumura să facă din Maido unul dintre cele mai bune cinci restaurante din lume cu propriul…

8 ore ago

Emisiile asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030

Doar una din șase (16%) dintre cele mai mari companii din lume este, în prezent, pe drumul corect pentru a…

14 ore ago

Guvernul a semnat acordul pentru achiziția a 32 de aeronave Lockheed Martin F-35

Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…

16 ore ago

Gala The Culture of Luxury, organizată de revista Haute Culture sub forma unui bal mascat ca în Micul Paris de odinioară

Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…

16 ore ago

Un an de cashback cu Salt Bank: Cum îți pot aduce prietenii până la 2.400 de lei

O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…

17 ore ago

În ce condiții se pot prelungi contractele de servicii de telefonie, internet sau televiziune

După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…

17 ore ago