Matheus Leston: La confluența dintre artă și tehnologie

Muzician, artist și dezvoltator multimedia din São Paulo, Matheus Leston dezvoltă proiecte interactive, generative și imersive pentru alți artiști, evenimente și instituții. Membru fondator al Bloco, un studio axat acum pe muzică și tehnologie, și fost director de creație al Juntxs, laboratorul Estudio Guto Requena, Leston a fost prezent în România la UNFINISHED 2022.     

Spui că exersezi tensiunile ­dintre artă și tehnologie, sunet și vizualizare. Poți te rog să dezvolți mai mult?

Ideea de a combina muzica cu ima­ginile este, cu siguranță, cel mai amplu interes și cercetare al meu. Sunt sigur că ceea ce auzi îți transformă percepția despre ceea ce asculți și invers – se creează un al treilea lucru care nu este doar suma sunetului și a imaginii, ci mult mai mult. În practica mea, obțin acest lucru prin tehnologie, cu un computer și, probabil, ceva codare.

Însă îngrijorarea mea este că nu trebuie să ne gândim la tehnologie ca la un salvator, ca la un lucru magic care poate construi această punte (între muzică și imagini vizuale, de exemplu) fără cusur. Se simte, cu siguranță, dar trebuie să rămânem critici la adresa lui, conștienți de limitările sale și de căile pe care ne obligă, de multe ori fără preaviz. Un alt mod de a spune este că, în munca mea, dacă arăt ca un magician, aș vrea ca toată lumea să știe că acesta este doar un truc și cum funcționează.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru muzică și tehnologie și unde este locul în care se întâlnesc și chiar contopesc, din punctul tău de vedere?

Am început să cânt în jurul vârstei de opt ani, pur și simplu pentru că prietenii mei luau lecții de muzică și nu voiam să fiu lăsat deoparte. Desigur, toți au renunțat la cursuri în câteva luni, dar eu am continuat. Deși nu aș putea să spun exact de ce, a rezonat cu mine și a devenit rapid pasiunea vieții mele. În același timp, tatăl meu este programator, iar din ziua în care am luat un computer, am devenit obsedat. Am învățat coduri de bază în copilărie și m-am simțit ca acasă când internetul a înflorit.

Din prima zi, am încercat să-mi conectez intere­sele în muzică și computere: am cumpărat un cablu Midi, am scris melodii pentru a fi redate pe tasta­tura mea Yamaha. Dar lucrurile s-au conectat (și s-au topit, după cum ai spus) când am aflat despre muzica electronică și m-am apucat de ea. Am ascultat Kraftwerk în liceu și m-a uluit. Am înțeles că muzica nu este neapărat despre note, ci despre sunete, iar posibilitățile pe care le oferă computerul de a crea acele sunete sunt complet diferite de orice altceva.

Cum ți-a fost influențată cariera de tehnologie până acum?

Nu ar exista o carieră pentru mine fără tehnologie! Și o spun în două moduri diferite. În primul rând, am luat legătura cu toată lumea artei și tehnologiei, cu muzica electronică experimentală și cu dezvoltarea codului multimedia prin internet. Am învățat totul online și prin internet și am împărtășit și ceea ce am făcut, și așa au început oamenii să fie interesați de producția mea.

În al doilea rând, munca mea este despre tehnologie. Nu cred că este doar un instrument pentru a realiza altceva, ci este o parte fundamentală a formei piesei. De exemplu, când lucrez cu limbaje de programare, încerc să-l înțeleg, așa cum sugerează și numele, ca un limbaj: cum reprezintă lumea? Ce fel de posibilități și puncte de vedere sunt încorporate în el?

Unde crezi că ai eșuat și ce ai învățat din aceste experiențe?

Cred că un sentiment constant de eșec face parte din procesul artistic. Când termin o piesă, simt deja că există modalități de a o îmbunătăți și așa începe următorul efort. Acest lucru este valabil mai ales atunci când lucrați cu tehnologie, spectacole live și instalații. Nu putem vedea rezultatul final până când nu îl construim sau îl cântăm live pentru prima dată – doar așa putem obține o imagine de ansamblu obiectivă bună asupra lui și atunci începe autocritica (și poate fi nemilos) .

Cum studiezi empatia și de ce este atât de necesară?

Lucrul în primul rând singur și realizarea proiectelor artistice de unul singur fac dificilă studierea empatiei. Dar acesta a fost unul dintre aspec­tele centrale ale Orquestrei Vermelha, concertul pe care l-am susținut la Unfinished: să am încredere în alții cu punctul lor de vedere. Și aceasta a fost o parte fundamentală a procesului în care a fost conceput proiectul. Nu am scris melodiile în sens tradițional. Aveam doar schițe, idei de bază și structuri pe care ­le-am arătat unui muzician și l-am rugat să facă orice vrea, cu o direcție cât mai mică posibil. L-am editat cât mai simplu posibil, i-am arătat-o următorului muzician și așa mai departe. Melodiile s-au construit prin încrederea fiecărui muzician cu ­viziunea sa asupra piesei.

Cum ai început cu instalațiile și întâmplările imersive?

Nu așteptam cu nerăbdare acest ­lucru, dar sunt atât de bucuros că s-a întâmplat. Am fost întotdeauna prietenul tocilar care putea face lucruri ciudate cu computerul și codarea. Pe lângă faptul că mi s-a cerut să repar niște imprimante, câțiva artiști au început să mă sune pentru a-i ajuta cu proiectele lor (programare, ajutând la sortarea echipamentului potrivit). Treptat am început să am tot mai multă încredere în abilitățile mele și am început să lucrez la proiecte mai mari. Brandurile și companiile au început să mă sune și pe mine și a devenit meseria mea.

Care sunt principalele tale țeluri?

Vreau ca oamenii să aibă experiențe autentice cu tehnologia. Prin asta, vreau să spun că aș dori ca vizitatorii să aibă o reflecție estetică care ar putea fi oarecum importantă sau chiar transformatoare. Nu vreau ca oamenilor să le placă piesele tehnologice doar pentru tehnologia în sine. Asta e doar arătarea. Sunt cu adevărat concentrat pe experiența oamenilor când vizitează o instalație și pe felul în care acest lucru i-ar face să se simtă.

Cum găsești timp pentru toate aceste proiecte minunate și cum le alegi pe care și cum să le prioritizezi? Care au fost principalele provocări până acum și de ce? Cum le-ai depășit?

Voi răspunde la ambele întrebări împreună, ceea ce ar putea oferi un indiciu despre răspuns. Sunt destul de prost în a-mi organiza timpul pentru a face spațiu și să mă simt confortabil cu tot ce am de făcut, în afară de tot ceea ce vreau să fac. Este foarte greu, și la asta încerc să lucrez cel mai mult. Simt că interesele mele sunt foarte diverse și nu am timp suficient pentru a dezvolta tot ceea ce îmi doresc și a le împărtăși lumii, a intra în legătură cu alți oameni și a găsi noi oportunități.

Încerc să fac totul să se întâmple, dar este foarte greu pentru mine și este ceva la care nu mă pricep cu adevărat. Dar încerc și simt că funcționează. Desigur, interesele mele converg: se pare că toate sutele de lucruri pe care vreau să le explorez ar putea fi conectate. Asta vreau să examinez acum, cum să-mi conectez interesele și practicile, făcându-l mai coeziv și, prin urmare, doar un subiect mare în loc de sute de subiecte micuțe.

Unde găsești inspirația și creativitatea?

Nu cred în inspirație ca ceva ce iese din neant, de parcă muza ți-ar fi cântat. Cred în crearea spațiului pentru a putea fi creativ. Ceea ce mă inspiră cel mai mult este să mă apuc de treabă. De exemplu, începerea explorării unei idei în programare poate duce la noi căi și moduri de gândire. Încercarea unui software nou, o tehnică nouă, să văd ce iese din el. Acest lucru îmi oferă o mulțime de idei și este doar o chestiune de lucru și lucru. Lucrarea se inspiră de la sine (deși toate referințele ghidează luarea ­deciziilor).

Ce reprezintă pentru tine OFF-CENTER?

Descentrat este exact locul în care vreau să fie munca mea. De exemplu, Orquestra Vermelha este un concert muzical și un proiect multimedia. Oamenii din lumea artei ar putea considera că este prea mainstream, deoarece este muzică rock. Oamenii din lumea muzicii ar putea considera că este prea ciudat, deoarece este o piesă audiovizuală. Trăiește în acest mijloc și tocmai acolo vreau să fiu.

Cum ai caracteriza experiența ta la UNFINISHED?

UNFINISHED a fost absolut uimitor, din multe motive. A fost prima mea dată în Europa, ceea ce personal a însemnat foarte mult pentru mine, o experiență care mi-a schimbat viața cu adevărat. Dar principalul au fost, cu siguranță, toate legăturile pe care le-am făcut și oamenii fantastici pe care am ajuns să-i cunosc. A fost genial să vorbești cu oameni din toată lumea, cu medii și practici complet diferite. Poate că a fi într-o țară străină te deschide pentru a te conecta cu ceilalți. Acea săptămână a fost foarte intensă și a fost una dintre cele mai bune peri­oade din viața mea.  

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 368 (17 noiembrie – 18 decembrie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.