Stiri

De 1 Iunie, la Chitila s-a deschis o școală ultramodernă

Reading Time: 3 minute

De 1 Iunie, copiii din Chitila au primit „cadou” o școală nou-nouță, dotată la standarde europene, cu 24 de săli de clasă, sală de mese, bibliotecă, patru laboratoare și o sală de sport ultramodernă.

În cadrul unei ceremonii mai puțin formale, la care au fost prezenți, alături de autoritățile locale și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar și ai Ministerului Educației, sute de părinți și copii au participat la tururi ghidate în noile clădiri și s-au bucurat de spațiul de joacă și de parcul aflat în vecinătatea școlii.

Primarul Chitilei, Emilian Oprea, a precizat cu acest prilej că edificiul a fost realizat pentru ca elevii să nu mai fie nevoiți să învețe în două schimbruri.

Pe locul unde s-a aflat un islaz comunal, în 2020 au început lucrările de construcție, costul total fiind de aproximativ 7 milioane de euro, din care peste 4 milioane de euro au fost reprezentați de o finanțare a Uniunii Europene.

„Ne asumăm responsabilitatea de a gestiona și întreține această școală într-un mod eficient și durabil, astfel încât toți copiii noștri să beneficieze de educație de calitate și să fie încurajați să-și descopere adevăratul potențial. Am încredere că noua școală va consolida prestigiul educațional al Chitilei, va aduce beneficii pe termen lung comunității noastre și va contribui la puterea exemplului pentru alte comunități”, a precizat primarul Emilian Oprea la inaugurarea școlii.

La rândul său, viceprimarul din Chitila, Costel Andrei, i-a salutat pe copiii prezenți, le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la realizarea proiectului și la ridicarea edificiului și i-a invitat pe toți participanții la eveniment să viziteze școala și impresionanta sală de sport.

Printre cei care au mai luat cuvântul în cadrul evenimentului s-au mai numărat prof. Adriana Stoica, Inspector Școlar General ISJ Ilfov, Hubert Thuma, Președintele Conisliului Județean Ilfov, Daniel Gheorghe, Deputat PNL și secretar al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din cadrul Parlamentului României și George Tuță, Deputat PNL, inițiatorul proiectului educațional „Ora de știut”.

Nu în ultimul rând, directoarea școlii, prof. Ștefania Duminică, a precizat că „școala aceasta este un vis, dar după cum știm, visele pot fi întotdeauna îmbunătățite și ne gândim deja ce putem să aducem peste. Și o să aducem copiii, voioșia, veselia, dorința lor de a se pregăti din ce în ce mai bine și profesionalismul colegilor mei, pe care îi admir și îi respect pentru că în aceste momente sunt verticali”.

Școala „Ion Vișoiu” din Chitila va avea 40 de profesori în cele 24 de clase și în cele patru laboratoare (chimie, fizică, informatică și fonetică). Sala multifuncțională are 162 de locuri la mese, în timp ce sala de sport are o suprafață de 826mp, cu peste 100 de locuri în tribune și aproximativ tot atâtea la terenul multifuncțional în aer liber.

Școala mai dispune de un loc de joacă pentru copii, un cabinet medical, un cabinet de logopedie, iar energia necesară va fi asigurată și din surse neconvenționale – panouri fotovoltaice și panouri solare, în timp ce încălzirea se va realiza prin pardoseală.

Romanita Oprea

Recent Posts

STUDIU: 60% dintre români au probleme cu greutatea

6 din 10 români sunt supraponderali sau obezi, arată studiul cantitativ „Incidența obezității în rândul populației din România”, realizat în…

32 de minute ago

CFR Călători a introdus în circulație primul tren de călători nou

CFR Călători a pus în final în circulație începând cu data 20 noiembrie 2024, primul tren electric format din material…

o oră ago

Lucian Streche: „După orice boom, trebuie să existe și o cădere dramatică”

Lucian Streche este un profesionist cu peste 17 ani de experiență în domeniul investițiilor financiare, fuziunilor și achizițiilor de companii,…

o oră ago

Hanwha își deschide filială în România pentru a livra vehicule armatei naționale

Hanwha Aerospace România și-a luat angajamentul să sprijine modernizarea Fortelor Armate ale României și să contribuie la întărirea flancului estic…

o oră ago

Rezident, creștere de peste 50% în 2024 din închirierea apartamentelor în regim hotelier

Rezident, rețeaua de apartamente de închiriat în regim hotelier din București, Predeal, Constanța, Eforie Nord și camere duble la Corbu,…

o oră ago

Numărul autorizațiilor de construire din București s-a redus la jumătate, iar suprafața utilă a scăzut cu 62% în ultimii trei ani

Numărul autorizațiilor de construire emise pentru clădiri rezidențiale din București s-a redus la aproape jumătate în timp ce suprafața utilă…

3 ore ago