Stiri

La ce vor fi folosiți banii din PNRR. Prima tranșă a intrat astăzi în conturile României

2 dec. 2021 3 min

La ce vor fi folosiți banii din PNRR. Prima tranșă a intrat astăzi în conturile României

Reading Time: 3 minute

Planul Național de Redresare și Reziliență este structurat pe cei 6 piloni prevăzuți de Regulamentul Mecanismului de Redresare și Reziliență și împărțit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României și să urmărească concomitent prioritățile Comisiei Europene: tranziția verde, transformarea digitală, creștere inteligentă, coeziune socială și teritorială, sănătate și reziliență economică, socială și instituțională, politici pentru generația următoare, copii și tineri.

„Avem astăzi prima confirmare că România a negociat bine programul de reziliență și s-a angajat fără posibilitate de întoarcere să facă reformele cerute atât de către Comisia Europeană, cât și de milioane de români. Această primă tranșă, care va fi urmată până la finalul anului și de tranșa de prefinanțare de 1,9 miliarde euro din împrumuturile alocate prin program, ne obligă să depunem toate eforturile pentru îndeplinirea următoarelor ținte, care nu sunt nici puține și nici ușoare. Fac deci un apel la toți colegii din ministere și instituțiile publice implicate să considere aceste ținte ca primă prioritate în activitatea lor”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.

România are pentru anul viitor o finanțare de aproximativ 6,171 miliarde euro, a căror accesare depinde de îndeplinirea condiționalităților din program. Pentru anul 2021 și primul trimestru 2022 sunt planificate 45 de ținte sau jaloane din care 5 sunt deja îndeplinite, iar restul sunt în curs de realizare.

Banii din PNRR se acordă în tranșe bianuale, în funcție de îndeplinirea obiectivelor (jaloane și ținte). În total, sunt 507 de jaloane și ținte care trebuie realizate până la 31 august 2026.

În total, România va beneficia de o finanțare în sumă de 29,2 miliarde de euro din Mecanismului de Redresare și Reziliență pentru finanțarea reformelor și investițiilor incluse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.  Mai exact, este vorba de un grant în valoare de 14,24 miliarde de euro si de o finanțare în valoare de 14,942 miliarde de euro, acordată în condiții avantajoase, la nivelul costurilor Comisiei Europene.

Asigurarea tranziției verzi

PNRR prevede 3,9 miliarde euro pentru investiții în modernizarea infrastructurii feroviare, inclusiv a căilor ferate electrificate sau cu zero-emisii. În plus, 2,7 miliarde euro vor fi investite pentru eficiența energetică și renovarea seismică a clădirilor multifamiliale și a clădirilor publice, în beneficiul mediului, concomitent cu asigurarea unor facturi scăzute la energie. Valul renovării va spori rezistența clădirilor la cutremure și va îmbunătăți accesibilitatea acestora pentru persoanele cu dizabilități și pentru vârstnici. Reformele și investițiile în valoare de 855 milioane euro vor sprijini producția de energie curată, prin eliminarea treptată a producției de energie pe cărbune și lignit, utilizarea surselor regenerabile și a hidrogenului. Mai mult, PNRR include măsuri de biodiversitate și pentru protecția mediului, care înseamnă concret împăduriri și reîmpăduriri, asigurarea de pepiniere forestiere, precum și alte măsuri de biodiversitate pentru reconstrucția ecologică și protecția speciilor, cu investiții în valoare de 1,1 miliarde euro.

Sprijinirea tranziției digitale

PNRR oferă 1,5 miliarde euro pentru digitalizarea administrației publice în domenii-cheie, precum justiția, ocuparea forței de muncă și protecția socială, mediul, managementul serviciului public și dezvoltarea competențelor, achizițiile publice, securitatea cibernetică, impozite și vămi, cloud guvernamental și asigurarea de cărți de identitate electronice pentru 8,5 milioane cetățeni.

PNRR înseamnă, totodată, investiții de 470 milioane euro pentru dezvoltarea unui sistem electronic integrat de sănătate, conectarea a peste 25.000 furnizori de servicii medicale și dezvoltarea sistemelor de telemedicină. În plus, 881 milioane euro vor fi alocați digitalizării educației, pentru îmbunătățirea competențelor pedagogice digitale, al conținutului și echipamentelor educaționale.

Consolidarea rezilienței economice și sociale

PNRR va sprijini o mai bună luare a deciziilor și sustenabilitatea fiscală, printr-un cadru bugetar consolidat, reforme ale administrației fiscale și ale cadrului fiscal, reforma sistemului de pensii și un control mai bun al cheltuielilor. Acesta va sprijini îmbunătățirea mediului de afaceri, prin măsuri de consolidare a independenței sistemului judiciar și de îmbunătățire a calității și eficienței acestuia, intensificând lupta împotriva corupției și susținând un sistem decizional previzibil, informat și participativ.

PNRR va contribui, de asemenea, la consolidarea rezistenței sistemului de sănătate, prin investiții de 2 miliarde euro pentru o infrastructură spitalicească modernă.

Sistemul educațional va fi și acesta susținut, prin măsuri dedicate tuturor nivelurilor de educație. În plus, reforma venitului minim de incluziune va simplifica și îmbunătăți sprijinul social pentru cei vulnerabili, creând, în același timp, stimulente pentru angajare și formare.

PNRR-ul României va sprijini coeziunea teritorială și socială, prin dezvoltarea, modernizarea și decarbonizarea transportului rutier și prin îmbunătățirea siguranței rutiere, cu reforme și investiții în valoare de 3,9 miliarde euro.

Array
One Comment
  1. Cristi Dorombach
    foarte bine, felicitari

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: