KUBIS semnează strategia și spoturile de imagine pentru repoziționarea Undelucram.ro
Reading Time: 3 minuteKUBIS a devenit partenerul de comunicare integrată pentru Undelucram.ro. Mai mult decât o platformă de recrutare, acest proiect reprezintă cea mai complexă comunitate online dedicată angajaților din România.
Undelucram.ro își propune să-i ajute pe oameni să ia decizii cât mai informate atunci când vine vorba de un nou job. Iar pentru acest lucru, oferă cel mai apreciat beneficiu de către cei care își caută un loc de muncă mai bun: informații transparente despre companiile angajatoare.
Astfel, pe platformă nu se găsesc doar locuri de muncă, ci și recenzii ale angajaților, detalii despre cum se desfășoară interviurile de angajare, beneficii salariale, dar și posibilitatea de a-ți compara salariul cu alți angajați, cu ajutorul Salariometrului. Totul pentru a simplifica procesul celor care iau decizia de a încerca un nou job.
Nevoia repoziționării
După multe research-uri atât calitative, cât și cantitative, realizate cu ajutorul Reveal Marketing Research, concluzia a fost că platforma are un potențial foarte mare de a crește în notorietate. Astfel, procesul de repoziționare a fost o oportunitate de a redefini relevanța Undelucram.ro, ținând cont de realitățile contextului pandemic. Echipa de strategie KUBIS a conturat o soluție care să așeze brand-ul din poziția de underdog direct în scaunul de challenger.
Insight-ul câștigător
Am descoperit că, atunci când vine vorba de o schimbare de job, deși categoria comunică majoritar funcțional, oamenii caută empatie, respectiv un aliat care să înțeleagă toate eforturile prin care au trecut de-a lungul timpului în cadrul job-urilor pe care le-au avut. De la internship-uri plătite insuficient, până la efortul de „a fura” meserie fără a avea un mentor dedicat, de la overtime și burnout, până la lupta cu bias-uri de imagine atunci când ești femeie, iar lista sacrificiilor poate continua.
“Am observat că utilizatorii noștri vor să știe cât mai multe despre angajatori (mediu de lucru, oportunități de carieră, salarii și beneficii). De asemenea, își doresc să petreacă cât mai eficient timpul lor prețios în mediul online și, astfel, vor să aplice la joburi în același loc în care se informează despre ele. Ne dorim să oferim candidaților un serviciu complet și tocmai de aceea punem tot mai mult accentul și pe serviciul nostru de căutare de joburi. Startul acestei repoziționări este România, dar vom face acest pas în fiecare țară în care suntem prezenți, pe masură ce cresc și celelalte platforme locale. Un avantaj care susține această direcție este faptul că avem foarte multe date despre utilizatori (candidați, angajați, angajatori), iar algoritmul platformei aduce în față informații ușor de înțeles pentru fiecare dintre părți”, a declarat Costin Tudor, CEO și fondator al Undelucram.
Campania de imagine
De la insight până la execuție a fost un salt creativ care a venit foarte natural: e momentul ca oamenii să găsească companii care merită cu adevărat toate sacrificiile pe care ei le-au făcut. Prin toate beneficiile diferențiatoare, Undelucram.ro îi poate ajută să găsească acel angajator cel mai potrivit pentru ei. Astfel, am ajuns la platforma creativă: Găsește job-ul care te merită pe Undelucram.ro.
“Categoria de Online Job Platforms este dominată de câțiva jucătorii mari care dispun de notorietate, dar și de un istoric vast în piață locală. Strategia câștigătoare, din perspectiva noastră a fost să transformăm Undelucram.ro în challenger-ul categoriei, un David care se luptă să ofere fiecărui angajat tool-urile necesare pentru a identifica jobul potrivit. Conceptual, am optat pentru dramatizarea sacrificiilor personale care se resimt mult mai acut în contextul pandemic”, a spus Bianca Mănescu, Head of Strategy KUBIS.
Campania include, pe lângă diverse amplificări în social media, o serie de spoturi care scot din teritoriul de tabu, insight-uri cu care se confruntă mulți angajați din lumea corporate, fără să vorbească neapărat despre asta. Nu vrem să dăm prea multe spoilere, așa că mai bine vedeți direct poveștile creionată de echipa KUBIS alături de 2029 Production și regizorul Hypno.
În următorul spot din serie veți recunoaște stările angajatului care simte că trebuie să facă pasul de la locul de muncă actual, temporar, la jobul pe care și-l dorește cu adevărat.
„Este probabil una dintre cele mai relatable campanii la care am lucrat și aplaud brand-ul pentru curajul de a vorbi mai mult pe limba oamenilor, decât pe cea a advertising-ului. Sincer, mi-ar fi plăcut ca atunci când eram junior, să-mi spună cineva: „Faci eforturi peste eforturi, așa că mai bine te asiguri că ai un job care te merită.” Acest „te merită” schimbă în sfârșit lentila cu care privim raportul angajat-angajator în categorie. Și sperăm că prin asta vom reuși să ajutăm cât mai mulți oameni să privească cu onestitate situația lor profesională actuală și, dacă e cazul, să ia o decizie care să le valorifice toate eforturile pe care le fac zi de zi”, a spus Carina Toma, Group Creative Director KUBIS.
Echipa KUBIS:
Bianca Mănescu – Head of Strategy
Alexandra Tudor – Senior Strategic Planner
Carina Toma – Group Creative Director
Vlad Tătaru – Senior Copywriter
Marius Goleanu – Head of Innovation
Alina Răduț – Senior Art Director
Cristina Schițco – Client Service Director
Ada Gheorghiu – Group Account Director
Georgiana Feriu – Account Manager
Sebastian Luba – Head of Social Media
Echipa Undelucram:
Costin Tudor – CEO & Founder
Vlad Deliu – Sales, Finance & Expansion Advisor
Echipa de producție:
2029 Productions – Producers
Bogdan Moldoveanu (Hypno) – Regizor
Bogdan Filip – DOP
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz