Stiri

Klaus Iohannis se va vaccina împotriva Covid-19, vineri

12 ian. 2021 < 1 min

Klaus Iohannis se va vaccina împotriva Covid-19, vineri

Reading Time: < 1 minut

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că se va vaccina public împotriva Covid-19 vineri, 15 ianuarie, odată cu începerea celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare din România.

„Vineri, 15 ianuarie, începe a doua etapă, în care e prevăzută vaccinarea, de exemplu a personalului din învățământ, a persoanelor de peste 65 de ani, a persoanelor cu comorbidități și a personalului numit esențial, de exemplu Administrația Prezidențială, Guvernul ș.a.m.d. .

Pentru a marca debutul, eu mă voi vaccina public vineri, pe 15 ianuarie”, precizează Klaus Iohannis în cadrul conferinței de presă de la Palatul Cotroceni.

Întrebat de jurnaliști de ce până acum nu s-a vaccinat, președintele a răspuns că „nu am dorit nici eu, nici premierul să ne băgăm în față. Ar fi fost mesajul greșit”.

„Nu cred că prin faptul că nu m-am vaccinat până acum, s-a produs vreo neîncredere în rândul oamenilor. Dimpotrivă, decizia a fost ca în prima etapă să se vaccineze tot personalul medical.”, a spus președintele.

Șeful statului s-a declarat mulțumit de modul în care s-a desfășurat până acum campania de vaccinare.

„Campania de vaccinare până acum este un succes, chiar dacă unii vor să inducă altceva. La nivel european gradul de vaccinare de la noi ne poziționează pe locul 8, ceea ce nu e rău deloc”, a declarat Klaus Iohannis.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: