Companii Stiri

KFC România – extindere internațională

30 mart. 2017 2 min

KFC România – extindere internațională

Reading Time: 2 minute

KFC își extinde rețeaua internațională prin deschiderea primului restaurant în Italia, operat de master francizorul român.

În acest an, KFC România își extinde rețeaua internațională prin deschiderea primei locații în Verona, Italia. Lanțul de restaurante KFC este deja prezent pe piața italiană având restaurante în principalele orașe ale țării – Roma, Torino, Milano – iar, acum, odată cu inaugurarea noii locații, și în regiunea Triveneto.

US Food Network SA, operatorul restaurantelor KFC în România și Republica Moldova, cu o experiență de 20 de ani pe piața românească, este unul dintre cei mai mari și mai importanți francizori ai Yum! Brand Inc. din această regiune. În toți acești ani de activitate, compania a fost răsplătită cu distincții importante din partea Yum! Brands, fiind prezentă constant în top 3 operatori europeni, ocupând chiar primul loc mai mulți ani la rând, anunță compania, într-un comunicat de presă.

„Fiind parteneri de afaceri de peste 20 de ani, când Yum! Europa ne-a prezentat acestă oportunitate, ne-am simțit apreciați prin faptul că rezultatele noastre au reușit să fie remarcate pe piețele unde suntem prezenți și am fost bucuroși că ne vom putea extinde din nou rețeaua și cunoștințele de business, acumulate în toți acești ani, peste granițele țării. Luând în considerare faptul că deținem deja două restaurante în Republica Moldova, care performează la capacitate maximă, considerăm această inaugurare o mutare strategică în dezvoltarea continuă a rețelei de restaurante”, spune Mark Hilton, Franchise Business Consultant KFC România.

„Avem planuri ambițioase pentru Italia. Compania noastră va răspunde necesităților zonei de nord-est a Italiei, unde plănuim să deschidem 3 restaurante anul acesta și peste 20 de locații în următorii 5 ani”, a declarat Mark Hilton, Franchise Business Consultant KFC România.

Prima unitate KFC deschisă în Italia și operată de către master francizorul român se află în zona de food court din Adigeo Mall, un centru comercial inaugurat astăzi în orașul Verona. Locația, rezultatul unei investiții de 800.000 de euro, are o suprafață de 200 metri pătrați și beneficiază de acelaşi design modern, specific tuturor restaurantelor KFC, fiind dotat cu echipamente de ultimă generație.

Restaurantul din Verona a creat 30 de noi locuri de muncă pentru locuitorii din oraș și din zonele adiacente, oferind multiple beneficii angajaților. De asemenea, unitatea este coordonată de un lider român (din poziția de Director de Restaurant), care locuiește în Italia de mulți ani și care și-a început cariera cu mulți ani în urmă în cadrul unui restaurant Pizza Hut din România.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: