KFC provoacă consumatorii să intre în Crave Run
Reading Time: 2 minuteRealizată de agenția McCann Worldgroup România, campania recent lansată pentru KFC demonstrează cât de multe ești dispus să faci pentru pofta de pui #pebune.
Ideea este simplă. Atunci când te lovește pofta, îți vine să lași totul. Ai face orice ca să o satisfaci, inclusiv să fugi către primul restaurant KFC. Și dacă ești dispus să îți urmezi pofta, ești recompensat.
Cum faci asta? Vezi reclama (pe TV sau OOH), scanezi codul QR, ești geo-localizat și intri în cursa către cel mai apropiat restaurant. Cu cât ajungi mai repede, cu atât recompensa este mai mare.
Linia de finish este chiar în restaurant, de unde fiecare își poate revendica reducerea.
“Produsele și pofta de pui #pebune deja existau, tot ce am făcut noi a fost să le maximizăm. Am dat oamenilor un tool digital prin care să fie răsplătiți pentru toate momentele în care își urmează pofta de KFC. Ne-am dorit să construim o experiență interactivă și rewarding, iar implicarea consumatorilor a fost peste așteptări,” a spus Adriana Staicu, Brand Manager KFC România.
“Pofta de KFC nu e de subestimat. Cam asta e premiza de la care am pornit atunci când am conceput Crave Run. O cursă în care, cu fiecare traseu pe care ești dispus să ți-l modifici pentru puiul de la KFC, se naște un nou discount. Poate că am stricat niște planuri în campania asta, dar e ceva romantic în a-i da poftei toate mediile posibile să-și facă drum în mințile oamenilor,” a declarat Ioana Zamfir, Executive Creative Director MRM România.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz