Good News

Biz Good News: Kaufland susține inițiativa #SpitalePubliceDinBaniPrivați

Reading Time: 3 minute

Kaufland România derulează joi, 17 martie, una dintre cele mai ample campanii de conștientizare din industria retailului românesc, pentru susținerea proiectului #SpitalePubliceDinBaniPrivați.

Cei peste 15.000 de angajați ai companiei vor purta timp de o zi câte un tricou cu mesajul „Spitale Publice din Bani Privați”, în semn de solidaritate.

Până în prezent, Kaufland România a donat 143.000 euro Fundației Metropolis, pentru susținerea sistemului medical public.

În decembrie 2021, Kaufland România a derulat o acțiune de strângere de fonduri alături de Codin Maticiuc, care a fost casier timp de două ore la una dintre casele de marcat ale hipermarketului Kaufland Barbu Văcărescu, din capitală. Suma încasată de actor a fost înzecită de Kaufland și donată Fundației Metropolis, pentru renovarea secției de Nefrologie de la Institutul Fundeni.

Împreună cu Marco Hößl, Kaufland susține în continuare proiectele care își propun îmbunătățirea serviciilor medicale din România. Mai mult, anul acesta, odată cu împlinirea vârstei de 46 de ani, CEO-ul companiei va dedica personal 46 de ore pentru implicarea în proiecte de responsabilitate socială, alături de alți voluntari, în mai multe cauze sociale și ecologice. Un scurt clip al primei activități din cadrul inițiativei „Dăruiesc timp pentru bine”.

Cred că oricând este timpul potrivit să oferim sprijin acolo unde este nevoie, cu atât mai mult când vorbim de dreptul la sănătate. Mă inspiră oamenii care se implică pentru un bine comun. Care ajută cu suflet. Care pun umărul pentru a renova un spital din grijă față de semeni. Cum e prietenul meu, Codin, care a pornit inițiativa Spitale Publice din Bani Privati. 

Apoi mă motivează toți cei care au donat către această cauză, pentru că m-au ajutat să înțeleg că este atât în responsabilitatea oamenilor, cât și a companiilor, să contribuie la schimbarea pe care o vrem în lume. De aici, totul a venit de la sine și acum stabilim detaliile pentru renovarea următoarei secții”, a declarat Marco Marco Hößl, CEO Kaufland România și Moldova.

Despre SpitalePubliceDinBaniPrivați

„Kaufland vorbește astăzi despre implicarea lor în #SpitalePubliceDinBaniPrivați pentru care eu le mulțumesc. Și pentru bani, și pentru vizibilitate. Eu vreau însă să vorbesc astăzi despre ajutorul pe care mi l-au oferit în realizarea unui centru de escaladă pentru persoane cu deficiențe de vedere. Vă vorbesc despre cantina socială pe care au deschis-o și la care se mănâncă mai bine ca la restaurant.

Vă vorbesc despre autobuzele pe care Kaufland mi le-a donat cu ani buni în urmă ca să-mi pot transporta copiii de la orfelinat. Vă vorbesc de sutele de tichete de masă  pe care mi le-au donat să pot ține centrele de refugiați. Kaufland vă vorbește despre un parteneriat. Eu vorbesc despre o prietenie veche”, a completat Codin Maticiuc.

Scopul campaniei #SpitalePubliceDinBaniPrivați este de a aduce spitalele din România la cele mai noi standarde, prin proiecte de renovare, reabilitare și dotare cu echipamente moderne.

Acțiunea de strângere de fonduri a început în anul 2016. Cei care doresc să susțină cauza o pot face accesând Implicarea ta contează – Fundația Filantropică Metropolis (fundatiametropolis.ro)

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 151 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland.

Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială.

Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.

Romanita Oprea

Recent Posts

Ce măsuri a luat TikTok pentru a proteja integritatea alegerilor în România

În contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, TikTok își reafirmă angajamentul de a proteja integritatea procesului electoral și de…

2 zile ago

PPC Renewables construiește trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de 100 MW

PPC Renewables începe faza de construcție a trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de aproximativ 100…

2 zile ago

Xiaomi lansează în România brățările inteligente Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active

Xiaomi lanseaza în România noile Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active, dispozitive portabile concepute pentru…

2 zile ago

AROBS Engineering testează AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență

AROBS Engineering a început faza de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, care conectează două rețele globale de sateliți (Starlink și…

2 zile ago

Avon deschide propriul concept store în București

Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă angajamentul de a inova și inaugurează propriul concept store,…

2 zile ago

Fondatorii Revolut anunță pentru 2025 asistent AI, credit ipotecar și rețeaua proprie de ATM-uri

Fondatorii Revolut, Nik Storonsky și Vlad Yatsenko, au făcut cunoscute vineri, pe scena evenimentului The Revolutionaries organizat la Londra, principalele…

2 zile ago