Sustenabilitate

Kaufland: În prima linie a sustenabilității

Reading Time: 3 minute

Ce se întâmplă când sustenabilitatea devine parte integrantă din business? Kaufland a ales să investească permanent în această direcție, fiind mereu cu un pas înainte în demersurile pentru un retail durabil, cu impact pozitiv în comunitate. Iar rezultatele se văd în cifrele de business.

Când, în toamna anului 2019, Kaufland devenea primul retailer care a pus preț pe pungile biodegradabile, de unică folosință, multă lume a fost surprinsă. Dar decizia retailerului nu era una de conjunctură, ci parte a strategiei atent gândite privind sustenabilitatea. Iar exemplul a fost urmat curând și de alți retaileri. Pentru Kaufland, era doar unul dintre pașii pe care a decis să-i facă primul pentru un viitor durabil. Sustenabilitatea este în ADN-ul companiei. Deciziile de business sunt trecute și prin sita principiilor de durabilitate deși, în cele mai multe cazuri, acestea pot genera pe termen scurt costuri suplimentare.

Compania reciclează, reutilizează și folosește 100% energie regenerabilă, concentrându-se pe reducerea impactului asupra mediului, pe promovarea responsabilității sociale și pe menținerea standardelor etice ridicate. La nivel de grup, Kaufland a implementat strategia REset Plastic, împărțită în cinci direcții de acțiune: REduce, REdesign, REcycle, REmove, REsearch. Pentru retailer, deșeurile de astăzi sunt materia primă de mâine, economisind plastic acolo unde este posibil și menținându-l în circulație acolo unde are sens să facă asta. De aceea, investițiile Kaufland în automatele de colectare au depășit suma de 18,8 milioane de euro în ultimii trei ani, rețeaua sa națională având deja peste 485 de guri colectoare.

Până la sfârșitul anului financiar 2023, retailerul a instalat 139 de stații de încărcare pentru mașini electrice, dintre care 42 de stații au fost montate în 2023, cu o investiție de peste 2,1 milioane de euro.

Tot pe zona de energie regenerabilă, 62 de locații Kaufland sunt dotate cu panouri fotovoltaice și sunt alocate investiții suplimentare de 6,7 milioane de euro pentru alte 27 de magazine, contribuind astfel la reducerea emisiilor de CO2 cu peste 4.000 de tone pe an. Practicile sustenabile sunt promovate activ în companie, astfel că, la nivel intern, în magazine, angajații sortează deșeurile pe 21 de categorii. Kaufland este prima și, până în prezent, singura companie din România cu o certificare ce arată că cel puțin 90% din totalul deșeurilor operaționale, provenite din magazinele auditate, au fost prevenite, reciclate sau compostate.

Sunt doar câteva dintre elementele care au contribuit la faptul că, pentru al șaselea an la rând, în 2023, Kaufland România a fost desemnată „Cea mai transparentă și performantă companie în direcția sustenabilității” din industria de retail, conform CST Index.

Pentru noi sustenabilitatea este o investiție. Construim un business mai puternic și rezilient, în acord cu nevoile comunității. Această abordare ne-a ajutat să creștem an de an. Și, odată cu noi, crește și societatea în care operăm. Iar impactul în comunitate se vede în îmbunătățirea calității vieții prin locuri de muncă create, proiecte de responsabilitate socială și inițiative pentru protejarea mediului. Doar în 2023, prin impactul din întreg lanțul de aprovizionare, Kaufland a generat peste 105.000 de locuri de muncă indirect și indus. În ceea ce privește investițiile în comunitate, au fost alocate 9,7 milioane de euro către proiecte de responsabilitate socială, ceea ce înseamnă 4,1% din profitul brut al Kaufland România, pentru anul 2023. Susținem dezvoltarea comunităților locale și educația pentru un viitor sustenabil. În fond, sustenabilitatea presupune efort, dedicare și disciplină, iar practica zilnică ne face mai buni. Și fiecare obiectiv atins ne ambiționează să țintim mai sus„, conchide Marco Hößl.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 386 (16 septembrie – 16 octombrie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Gabriel Barliga

Recent Posts

NETOPIA Payments extinde soluțiile BNPL pentru comercianții online prin parteneriatul cu PayPo

NETOPIA Payments extinde oferta de soluții BNPL (Buy Now, Pay Later) destinată partenerilor săi prin încheierea unui parteneriat cu PayPo.…

8 ore ago

Cele mai falsificate bancnote din lume: 100 dolari, 50 euro, 500 peso mexicani

În ciuda creșterii fraudelor cibernetice, care reflectă tranziția lentă, dar constantă, a lumii către plățile digitale, falsificarea bancnotelor rămâne la…

9 ore ago

Companiile vor să introducă soluții sustenabile în producția de alimente

Producția de alimente se bazează pe activități și procese tehnologice care consumă cantități mari de energie și combustibili fosili, ceea…

9 ore ago

Golin România, premiată la European Excellence Awards 2024

Golin România câștigă premiul Event & Experiential Marketing la European Excellence Awards 2024, una dintre cele mai importante competiții de…

9 ore ago

Tehnologia AI: inițial respinsă, apoi tolerată, ulterior adoptată și, în final, integrată

Prin natura noastră, suntem predispuși la inerție, iar instinctul de conservare provoacă o reticență firească față de schimbare. Putem observa…

9 ore ago

Schneider Electric: Care este impactul AI asupra consumului de energie

Schneider Electric a publicat două rapoarte realizate de Institutul său de Cercetare pentru Sustenabilitate – Sustainability Research Institute (SRI), care…

10 ore ago