Katia Pascariu: În intimitatea succesului

Katia Pascariu: În intimitatea succesului

A fost desemnată cea mai bună actriță într-un rol principal la Gala Premiilor Gopo de anul acesta. Katia Pascariu a fost inclusă pe lista celor mai buni actori din 2021, efectuată de „New York Times”. Ea se raportează însă detașat la succes. Îl atribuie întregului colectiv din care a făcut parte și alege să se concentreze asupra misiunii sale sociale și a responsabilității ce decurge din notorietate.

Vă invit să descoperiți o actriță ieșită din tipare și o perspectivă diferită asupra profesiei de actor, dar și să trageți cu ochiul în culisele unui film care a făcut senzație: „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, lungmetrajul regizat de Radu Jude, care a pus în lumină talentul cinematografic al Katiei Pascariu.

Povestește-ne, te rog, cum ai privit rolul lui Emi, profesoara de școală generală, care încarcă pe un site de specialitate un film pentru adulți. În ce fel te-a provocat el?

Mi-a plăcut scenariul încă de la prima lectură și mi s-a părut o provocare. M-a atras foarte tare faptul că avea o zonă de dezbatere, care folosea cadrul unei școli publice. Împreună cu echipa de la Replika, fac foarte mult teatru școlar. Particip la întâlniri cu adolescenți și adolescente, iau contact cu cadrele didactice. Ce se întâmplă în mediul școlar este, de fapt, o radiografie a societății.

Emi este un personaj reactiv. A fost o provocare să menținem un echilibru: nici să nu se victimizeze prea mult, dar nici să nu fie cineva foarte ofensiv, care atacă prea mult. Să fie cineva care își dă seama că e într-o poziție ingrată, dar totuși să nu se lase doborâtă.

M-au ajutat foarte mult și lucrurile exterioare: costum, spațiu, cum sunt cele personaje, dar și convenția. Prima parte a filmului este într-o convenție realistă, în timp ce ultima parte e într-o convenție caricaturală, de sitcom. Sunt detalii importante, care te ajută să construiești personajul, iar lucrurile au decurs firesc. Au contat foarte mult și siguranței și relaxarea pe care le inspiră Radu.

Scenele de sex au făcut destul de multă vâlvă când a fost lansat filmul. Totuși, spuneai într-un interviu că nu acelea au fost cele mai dificile pentru tine.

Așa este. Eu nu am făcut aproape deloc film și, atunci când am filmat scena de la ședința cu părinții, pentru mine era prima dată când mă aflam pe un platou de filmare mare, cu multă lume, cu o echipă mare. Simțeam și o presiune, responsabilitatea profesională, fiind rolul principal. Mă întâlneam cu colegi și colege cu care nu mai lucrasem până atunci.

De o parte era personajul colectiv al părinților, iar de cealaltă parte eram eu, singură. Simțeam că trebuie să mă concentrez foarte tare, să fiu foarte prezentă, să nu ratez nimic. Prima zi de filmare pentru această scenă, ultima din film, a fost cea mai grea pentru mine.

Ce fel de reacții ai primit, după ce ­filmul a ajuns la public?

Poate și datorită succesului pe care îl avusese filmul pe plan internațional, în festivaluri, reacțiile au fost bune. Cine să mai vină să te critice? Nu mai ești o femeie care se expune, ești o vedetă.

Recunosc că, atunci când am început să lucrez la film, mi-a trecut pentru o secundă prin minte gândul că acest rol s-ar putea răsfrânge asupra proiectelor mele din zona școlară. Că poate adolescenții și adolescentele cu care mă întâlnesc vor spune: ah, păi tu ești actrița aia care a apărut goală și a făcut sex pe ecran… Că va fi o confuzie de genul acesta, o neînțelegere a meseriei mele. Nu a fost cazul.

Cum vezi statusul cinematografiei românești și mai ales relația publicului cu producțiile autohtone?

Cred că ne scăldăm în continuare într-un soi de complex de inferioritate, care ne face reticenți în a consuma artă locală. La teatru nu avem de ales, dar când vine vorba despre filme, mai degrabă căutăm un film străin. Suntem tentați să mergem la un film românesc, abia după ce a primit recunoaștere intarnațională. Ca artist, îmi pare rău că lucrurile stau așa, pentru că un consum mai mare ar veni cu o presiune mai mare de a aloca fonduri pentru cinematografia românească, iar calitatea ar crește.

Lucrurile acestea se hrănesc unul pe altul. Unul dintre episoa­dele triste pe care le vedem în fiecare an la Gopo este momentul în care se premiază filmul cu cele mai mari încasări. Aproape în fiecare an, filmul românesc cu cele mai mari încasări e o comedie de proastă calitate, din punctul meu de vedere, care nu se regăsește în niciun alt clasament sau printre nominalizări.

Care este, după părerea ta, rolul ­actorului în societate?

Nu mi se pare că e un rol foarte ­diferit de al altei persoane, doar că, prin ­natura meseriei noastre, ne este mai ușor să ne exprimăm în public sau să ajungem la public. Deseori, ne regăsim în situații în care avem o platformă, urmăritori, ajungem al un microfon. Trebuie să ne luăm în serios această responsabilitate.

Zona „glamour” sau de cancan spre care merg mulți actori și actrițe îmi pare o direcție falsă. Nu despre asta ar trebui să fie meseria noastră. Din contră, suntem ca niște funcționari publici, avem o misiune și o responsabilitate față de cei care ne privesc și ne ascultă.

Trebuie să privești cu îngrijorare faptul că devii persoană publică și că lumea îți cere părerea. Trebuie să ai niște lucruri pentru care să lupți, niște idei pe care să le transmiți, nu doar să faci reclamă la nu știu ce casă de modă. Dacă e să facem reclamă, hai să facem reclamă unor idei, unor demersuri care fac bine societății.

Intervenția ta de la premiile Gopo, ca urmare a mărturisirii despre hărțuire, făcută de Viorica Vodă, ți-a adus multe aprecieri, dar și ­critici, cel puțin în online. Care este pers­pectiva ta asupra momentului?

În clipa în care mi-am auzit numele și știam că o să ajung la microfon, mi-a fost clar că trebuie să vorbesc despre asta. Eram șocată că nimeni nu a făcut-o înaintea mea, pentru că știam sigur că și alții care ajunseseră la microfon aveau acest ghimpe. Poate că nu au spus nimic de teamă, de rușine sau pentru că nu au, așa ca mine, obișnuința de a discuta despre astfel de subiecte.

Prin natura activității mele, a proiectelor în care sunt implicată, vorbesc deseori despre astfel de subiecte sensibile. Deci pentru mine nu a fost greu să o fac și pe scenă, la Gala Gopo. A fost dificil să vin și să vorbesc aproape în numele cuiva. Am simțit că e important să vorbesc cu multă grijă și respect și am avut emoții dacă o să iasă în felul acesta. Am vrut să se înțeleagă felul în care Viorica Vodă s-a vulnerabilizat în fața noastră și să nu ignorăm acest moment, ci să îl respectăm.