Lifestyle

Kanal D difuzează „Secrete de familie”, serial care a doborât recorduri de audiență în toată lumea

Reading Time: 2 minute

Din 30 august, Kanal D difuzează un nou serial turcesc fenomen este gata să își facă intrarea în casele milioanelor de telespectatori din Romania, odată cu premiera celui mai așteptat serial al momentului – „Secrete de familie”.

Cu cifre de audiență impresionante încă de la prima difuzare, în țara de origine, dar și în cele în care a fost achiziționat, noul serial promite să redefinească standardele de popularitate în industria media.

Preluând ștafeta succesului de la celălalt fenomen internațional „Dragoste Infinită”/original: „Kara Sevda”, (serial difuzat tot la Kanal D), producătorii de la Ay Yapim aduc acum în prim-plan, pe micul ecran, la Kanal D, drama și misterul din spatele relațiilor familiale prin „Secrete de familie”. Cu premiera pe 30 august la Kanal D, serialul va putea fi urmărit în fiecare seară de miercuri până vineri, de la 20:00.

„Secrete de Familie” nu doar că a stârnit entuziasmul telespectatorilor de pe teritoriul Turciei, dar și-a cucerit locuri de frunte în peste 25 de teritorii. Succesul serialului a depășit granițele țării de producție, cucerind teritorii diverse precum Puerto Rico, SUA, Georgia, Macedonia, Israel, Chile, Cipru, Grecia, Slovenia, Uzbekistan, Argentina, Honduras, Lituania, Bosnia și Herțegovina, Ungaria, Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Federația Rusă, El Salvador, Spania și Andorra.

În Turcia, „Secrete de familie” a obținut cote de piață uluitoare de peste 20% încă de la primul episod. Record după record a fost doborât, serialul înregistrând inclusiv cea mai rapidă vânzare și cea mai bună performanță a genului, în anul 2022. Serialul a traversat granițele culturale și lingvistice, ajungând în America Latina în timpul difuzării sale pe Antena3 sub numele de „Segretos de Familia,” producția a înregistrat o cotă de piață de 15,5%, atrăgând aproape 2 milioane de telespectatori în fiecare episod și stabilindu-se ca producția numărul 1 a zilei și a intervalului său orar.

Într-o altă reinterpretare captivantă, postul de televiziune ANT1 din Grecia a difuzat serialul sub numele său original, iar acesta a atins o cotă medie de piață de 16%, situându-se în primele cinci producții din Grecia în funcție de audiență. În America de Sud, „Secrete de familie” a continuat să impresioneze. Premiera sa pe MEGA TV, din Chile, a fost întâmpinată cu o cotă de piață de 21,3%, transformând serialul în lider de audienta pe intervalul orar de difuzare. În Brazilia, serialul a fost difuzat pe HBO MAX fiind constant lider în topul vizionarilor.

„Secrete de familie” a demonstrat cu succes că povestea puternică și intrigantă a legăturilor de sânge traversează granițele geografice și culturale, aducând împreună audiențe din toate colțurile lumii în fața ecranelor. Cu cifre impresionante și o putere de captare a atenției incontestabilă, acest serial este cu siguranță un fenomen global care va continua să cucerească inimile telespectatorilor pe măsură ce dezvăluie secretele adânc îngropate ale familiilor.

Într-o lansare mult așteptată și cu cifre de audiență uimitoare, cel mai așteptat serial al momentului, „Secrete de familie,” este gata să încânte telespectatorii din țara noastră. Premiera va avea loc pe 30 august la Kanal D, cu difuzare de miercuri până vineri, de la 20:00, și promite să devină hit-ul acestei toamne.

Team

Recent Posts

PepsiCo România anunță lansarea Pepsi Twist Zero Zahăr – cu gust de lămâie

PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, anunță lansarea Pepsi Twist Zero Zahăr - cu gust de…

9 ore ago

Universul Beetlejuice a prins viață cu Fanta The Afterlife Experience, cea mai nouă campanie semnată VML România

Fanta și VML România au redefinit Halloween-ul anul acesta printr-un parteneriat global cu Warner Bros. pentru lansarea filmului Beetlejuice Beetlejuice, o…

10 ore ago

Carnia sărbătorește împlinirea a 30 de ani ai brandului Ana și Cornel cu o campanie semnată FCB Bucharest

O afacere de familie din Mizil a devenit, în cele trei decenii de activitate, unul din cele mai îndrăgite branduri…

11 ore ago

Vinoteca Românească: Cum a salvat o investiție de 500.000 euro unele dintre cele mai vechi vinuri ale României

Vinoteca Românească și-a propus conservarea și popularizarea vinurilor românești, reușind să creeze un adevărat tezaur al vinificației românești. Totul a…

14 ore ago

Kostas Salvaras, noul Area Vice President South-East Europe Cluster al Philip Morris International

De la începutul lunii septembrie, Philip Morris International (PMI) l-a numit pe Kostas Salvaras în funcția de Area Vice President…

15 ore ago

Primul hub de longevitate din România s-a deschis la București, după o investiție de peste un milion de euro

Expand Labs marchează o premieră în România prin deschiderea primului hub dedicat sănătății preventive, longevității și biohacking-ului Noul spațiu oferă…

17 ore ago