Juridic: Ce este frauda ocupațională?

Reading Time: 3 minute

Deși constituie o realitate tot mai îngrijorătoare pentru majoritatea companiilor, frauda ocupațională, adică frauda internă săvârșită prin abuzul asupra poziției deținute în cadrul unei companii, nu s-a bucurat de o prea mare atenție în spațiul juridic românesc.

Text de Oana Piticaș, Senior Associate, Noerr

Asta deoarece România este încă tributară concepției tradiționale privind reacția în fața unei fraude interne, bazată fie pe răspunderea civilă a angajatului pentru prejudiciile cauzate companiei, fie pe (eventuala) răspundere penală a persoanelor implicate.

Cu toate acestea, așa cum vom arăta în cele ce urmează, atunci când companiile reușesc să capete o viziune mai largă asupra fenomenului intitulat „Frauda Ocupațională”, reușesc adesea să găsească soluții inovatoare pentru această problemă foarte supărătoare.

Definită în mod tradițional drept folosirea funcției deținute în cadrul unei organizații în scopul dobândirii de avantaje personale, prin utilizarea abuziva a resurselor sau bunurilor acestei organizații, frauda ocupaționala constituie, potrivit statisticilor recente, una dintre cele mai costisitoare forme de fraudă, responsabilă pentru pierderi de aproximativ 5% din venitul unei companii.

Există mai multe elemente care au transformat acest tip de fraudă internă într-un fenomen îngrijorător pentru companii: plecând de la faptul că, de cele mai multe ori, locul de muncă se dovedește a fi terenul propice pentru cei care caută obținerea unor câștiguri ilegale, până la faptul că relațiile de muncă (și, cu precădere, anumite relații de muncă, cum ar fi cele stabilite cu personalul implicat în procesul de achiziții al unei companii) se bucură adesea de o încredere inerentă și necesară. Această încredere poate fi abuzată însă foarte ușor, spre exemplu în cazul angajaților având o anumită vechime în companie, dar și în cazul unor condiții economice deosebite (fără a putea exclude din aceasta categorie situația economică cauzată de pandemia cu noul Coronavirus).

În situația specială a directorilor sau a administratorilor, frauda ocupațională poate căpăta, ce-i drept, relevanță penala – a se vedea, spre exemplu, prevederile art. 272 din Legea Societăților Comerciale, care incriminează, printre altele, folosirea cu rea-credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă Societate în care are interese directe sau indirecte.

Însă, în cazul celorlalți angajați sau colaboratori ai unei companii, frauda ocupațională poate căpăta relevanță penală eventual numai prin prisma prevederilor Codului Penal (cu precădere cele referitoare la delapidare, abuz sau neglijență în serviciu), cod penal care însă nu este încă adaptat pentru această realitate usturătoare.

Daca mai punem la socoteala și faptul că de cele mai multe ori (1) recuperarea prejudiciului suferit de companie se dovedește a fi aproape imposibilă (fie din cauza prescripției, fie din cauza dificultăților în stabilirea exactă a prejudiciului suferit, sau ca urmare a insolvabilității autorului fraudei) și (2) introducerea unei plângeri penale poate aduce, în anumite situații, mai multe dezavantaje decât avantaje, nu ne putem mira de ce companiile se găsesc adesea dezarmate în față unui asemenea fenomen care aduce prejudicii uriașe companiilor.

Pentru a veni în ajutorul companiilor care se confruntă cu acest fenomen, propunem însă o abordare ușor diferită, ce își dorește să lase în urma distincția clasică dintre răspunderea civilă și răspunderea penală a celor care înțeleg să abuzeze de încrederea acordată lor și să denatureze funcția deținută în cadrul unei companii de la scopul acesteia. Aceasta abordare ar trebuie să aibă în vedere cel puțin următoarele aspecte:

Fraudele interne sunt o realitate incontestabila pentru orice companie, indiferent de obiectul ei de activitate. Mentalitatea „acest lucru nu se poate întâmplă în compania mea” trebuie lăsată în urmă;
Companiile trebuie să se supună unei evaluări de risc oneste (“company risk assessment”), pentru a deveni atente la aspectele/ departamentele lor vulnerabile;
Este recomandată instaurarea unui sistem eficient de prevenție a fraudelor interne (mecanisme de whistleblowing, politici de compliance, declarații anuale de conflicte de interese etc.) și verificarea periodică a funcționalității acestuia;
Reacția în fața unei suspiciuni de fraudă este la fel de importantă: viteza de reacție a companiei și profesionalismul manifestat de specialiștii implicați în efectuarea unei investigații de fraudă pot face diferența dintre o pierdere financiara și reputațională masivă și un incident gestionat corect, ce nu mai riscă să se repete în viitor.

Aceste măsuri, dacă sunt implementate corect, duc în majoritatea cazurilor la economisirea unor sume substanțiale de bani, dar si la prevenirea riscului ca societatea însăși să fie cercetată penal pentru săvârșirea unor infracțiuni. Nu în ultimul rând, aceste măsuri pot reprezenta singurul mecanism viabil de apărare al unei companii care se confruntă cu o fraudă internă, atunci când cele două reacții tradiționale (angajarea răspunderii civile sau penale a persoanelor implicate) nu se pot implementa, sau nu se doresc a fi implementate.