Stiri

June Communications va comunica pentru compania SIGNAL IDUNA, liderul pieței de asigurări de sănătate

Reading Time: 2 minute

Agenția de marketing și comunicare June Communications a preluat, începând cu luna martie, activitățile de PR pentru SIGNAL IDUNA, asigurătorul numărul unu de sănătate în România.

SIGNAL IDUNA este asigurător cu o vechime de 15 ani pe piața din România, cu un volum al subscrierilor în valoare de peste 138 milioane lei la finalul lunii septembrie 2022, în creștere cu 40% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021. 

SIGNAL IDUNA este o companie care activează într-un mediu competitiv și bine reglementat, în care este necesară o manieră de comunicare cât mai eficientă și profesionistă a produselor și soluțiilor de asigurare oferite. Ne dorim să continuăm pe drumul început, acela de a fi cât mai aproape de clienții noștri și de a le înțelege nevoile, pentru a crea produse care să îi ajute în mod real să se bucure de sănătate, atât din punct de vedere al prevenției, cât și al tratamentului și recuperării, indiferent de complexitate. 

Urmărim să ne consolidăm poziția de lider de piață pe segmentul asigurărilor de sănătate și să devenim un jucator important pe cel asigurărilor generale, prin produse competitive și o calitate excepțională a serviciilor oferite. Iar pentru îndeplinirea acestui obiectiv am selectat un partener de comunicare potrivit, cu o largă experiență în zona asigurărilor și a serviciilor financiare”, declară Lidia Malacia, Marketing Manager SIGNAL IDUNA. 

June Communications este o agenție agilă de relații publice, comunicare și marketing B2B, cu o expertiză bogată în sectoarele serviciilor financiare și de asigurări, tehnologie, agricultură și automotive.

Compania și-a început activitatea în anul 2018 în segmentul startup-urilor, dezvoltând mai multe parteneriate cu businessuri românești și internaționale, iar în timp și-a dezvoltat divizia de IMM-uri și corporate. 

„Parteneriatul cu SIGNAL IDUNA este o evoluție firească a portofoliului nostru. În ultimii cinci ani ne-am dezvoltat progresiv expertiza în aria serviciilor financiare, fintechs și brokeraj în asigurări, completând experiența mea profesională acumulată timp de 12 ani ca PR & Marketing Manager pentru liderii în asigurările de credite comericale din România, precum și pentru UK și Irlanda. 

Piața asigurărilor din România este încă foarte tânără comparativ cu alte piețe europene. Potrivit unui raport publicat în 2022 de către ASF, piața asigurărilor de sănătate reprezenta un procent de 4% din piața totală a asigurărilor din România. Acest istoric ne creează contextul potrivit de a sprijini SIGNAL IDUNA să-și îndeplinească misiunea de a avea o contribuție reală la îmbunătățirea stării de sănătate a societății românești, prin produse adecvate nevoilor  companiilor, indiferent de dimensiunea lor, precum și a persoanelor fizice, prin educare continuă în zona de protecție”, declară Iuliana Floricică, CEO al June Communications. 

Romanita Oprea

Recent Posts

Vom produce drone românești. Protocol semnat între ministere

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, au semnat, marţi, un…

5 ore ago

Pi2 a fost aleasă agenția de comunicare pentru Freedom24 în România și Ungaria

Agenția independentă de comunicare Pi2, cu birouri și filiale în Europa Centrală și de Est, a fost selectată să gestioneze…

5 ore ago

Utilizatorii plătesc în medie 12 abonamente pentru serviciile online

În medie, utilizatorii plătesc 12 abonamente online, inclusiv Netflix, Spotify și YouTube Premium – cele mai populare servicii din întreaga…

11 ore ago

Ce cred angajații despre companii. Care sunt cele mai apreciate firme din 2024

JYSK, Phillip Morris, Deichmann, dm drogerie markt și Starbucks sunt cele mai apreciate companii de către propriii angajați, conform “Top…

11 ore ago

Cegeka: Companiile IT trebuie să schimbe mentalitatea și să atragă parteneriate strategice

Piața IT din România trece printr-o perioadă de transformare, iar modelul tradițional de outsourcing, bazat pe externalizarea resurselor umane, începe…

12 ore ago

Danone susține centrele E.G.A.L. care oferă mese calde pentru copiii din zone defavorizate

Danone România s-a alăturat susținerii centrelor de zi E.G.A.L. dezvoltate de Societatea Națională de Cruce Roșie, susținând continuarea activității din…

12 ore ago