Jumătate dintre românii care au mers pe litoral au plătit cu vouchere de vacanță
Reading Time: 2 minuteVoucherele de vacanță au salvat sezonul estival în acest an, mai mult de jumătate dintre turiștii veniți pe litoralul românesc, inclusiv în aceste prime zile din septembrie, făcând rezervări pe care le-au achitat cu tichete de vacanță emise anul trecut a căror valabilitate a fost prelungită până în mai 2021.
Fără cazările cu vouchere, hotelierii de pe litoral, care și așa au avut cu 30% mai puțini clienți decât anul trecut pe durata întregului sezon, ar fi intrat în colaps, potrivit unei analize a Organizației Patronale Mamaia-Constanța (OPMCTA), care solicită Guvernului să emită vouchere de vacanță și în acest an, pentru ca turiștii să-și permită să meargă în vacanțe interne și în 2021.
„Voucherele au salvat turismul intern în acest sezon, pentru că în pandemie mulți români n-au mai avut bani, dar unii dintre ei rămăseseră cu vouchere de anul trecut. E nevoie ca statul să emită și anul acesta vouchere și așteptăm să se bugeteze acest lucru cât mai repede, pentru că deja pregătim sezonul 2021 și suntem într-o incertitudine totală„, a declarat Nicolae Bucovală, președintele OPMCTA și prim vicepreședinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc.
Acesta adaugă că, fără vouchere de vacanță, turismul intern va fi mai grav afectat în 2021 decât în acest an, luand în considerare impactul pandemiei asupra bugetelor românilor și faptul că mulți agenți economici și-au amânat ratele bancare pentru anul viitor.
Până pe 15 iulie, hotelurile de pe întreg litoralul românesc atinseseră un grad mediu de ocupare de 37%, nereușind să-și acopere nici măcar costurile de funcționare, după ce în luna mai și în prima parte din iunie nu au putut primi turiști pentru că nu fuseseră emise normele de funcționare. Prin comparație, anul trecut, pe data de 15 iulie, gradul mediu de ocupare pe litoral se ridica la 75%.
După data de 15 iulie, românii au început să vină în număr mai mare pe litoral și să rezerve pachete pentru sfârșitul lui iulie și începutul lui august. Iar în primele zile din septembrie, gradul de ocupare al hotelurilor funcționale de pe litoral este de circa 80%.
„Într-adevăr, august a fost o lună bună, cu o scădere a numărului de turiști cu doar 10% comparativ cu anul trecut. Trendul ascendent a continuat și în luna septembrie, când am ajuns să fim egali cu luna septembrie a anului trecut ca grad de ocupare a hotelurilor deschise. Pentru că trebuie spus că nu toate au rămas deschise, din păcate, sub presiunea financiară a primelor 3 luni„, a mai spus Nicolae Bucovală.
Pe litoral au venit în acest sezon cu 30% mai puțini turiști decât anul trecut și, în aceste condiții, hotelurile nu au făcut profit, mai ales că măsurile și materialele necesare pentru măsurile de protecție anti-COVID-19 au generat costuri mari.
În plus, salariile în HoReCa au crescut în acest an în medie cu 25%, iar de la jumătatea lunii iulie majoritatea furnizorilor de mărfuri pentru acest sector au crescut prețurile la multe produse.
Potrivit lui Nicolae Bucovală, există hoteluri de pe litoral, inclusiv din Mamaia, care nu s-au deschis deloc în acest sezon, fie de teama pandemiei, fie pentru că n-au avut resurse financiare, în condițiile în care IMM Invest a devenit funcțional și a alocat banii mult prea târziu pentru hotelurile de la mare.
Foto: © Bogdanel Vacarciuc – Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz