Jumătate dintre români ar dori să achiziționeze o pompă de căldură, dacă ar avea finanțare
Reading Time: 2 minuteDeși piața pompelor de căldură este în stadiu incipient în România, peste 50% dintre români ar lua în calcul să achiziționeze un astfel de echipament în anul următor dacă ar avea finanțarea necesară și dacă statul ar acorda subvenții. Aceasta este una dintre concluziile unei cercetări sociologice* realizate pentru platforma despre-energie.ro, un proiect susținut de companiile Delgaz Grid și E.ON.
Informații insuficiente. Dintre respondenți, aproape 3/4 (74%) afirmă că au destul de puține informații sau chiar deloc despre utilitatea pompelor de căldură în gospodării. Totodată, 45% declară că nu știau că pompele de căldură pot fi folosite atât pentru încălzirea locuinței în timpul sezonului rece, cât și pentru răcire, vara.
Motivul principal pentru care românii ar achiziționa o pompă de căldură este eficiența energetică, respectiv reducerea costurilor cu energia. Când sunt întrebați despre motivele pentru care ar achiziționa o pompă de căldură, peste 90% dintre respondenți indică reducerea costurilor cu utilitățile (eficiența energetică) și cam tot atâția dubla funcție a acestor echipamente, de încălzire și răcire a locuințelor. Beneficiile pentru mediu sunt, totodată, în topul motivelor de achiziție pentru 84% dintre respondenți. Pompele de căldură sunt văzute ca o soluție alternativă de către 32% dintre respondenții care locuiesc în zone unde nu există sistem de termoficare și nici gaze naturale.
Prețul unei pompe de căldură este prea mare
Impediment pentru achiziție. Prețul prea mare este considerat principalul impediment în achiziția unei pompe de căldură pentru 40% dintre respondenți, în aceeași măsură ca și lipsa informațiilor. Restul celor intervievați (aproape 20%) spun că lipsa unor subvenții, după modelul Casa Verde, este un motiv serios care stă în calea achiziției unei pompe de căldură.
Exceptând costurile și luând în considerare dubla funcție a unei pompe de căldură, de încălzire și răcire, 35% dintre respondenți ar lua în considerare achiziționarea unui astfel de dispozitiv, 47% se declară indeciși, iar 18% nu sunt interesați.
Dacă ar fi să cumpere o pompă de căldură, aproape 50% dintre respondenți spun că ar apela la un magazin de specialitate, peste 9% s-ar uita la ofertele furnizorilor de energie, iar 41% spun că nu au o opțiune clară și că au nevoie să se informeze în prealabil.
Platforma despre-energie.ro, un proiect susținut de companiile E.ON și Delgaz Grid, a fost lansată în anul 2020 cu obiectivul de a deveni, pentru consumatorii de electricitate și gaze, una dintre principalele surse de informare și, în același timp, de explicare, într-un limbaj clar și accesibil, a evoluțiilor relevante și de impact de pe piața de energie, dar și să îi ghideze pe cititori în drumul prin acest univers complex astfel încât să poată lua decizii corecte privind tot ceea ce ține de energia și sursele de energie din propriile gospodării.
- Cercetarea sociologică a fost realizată de Sondaje Marketing Relaţii Publice SRL pentru platforma despre-energie.ro, un proiect al E.ON și Delgaz Grid, în perioada 09-17.05.2024, pe un eșantion de 1.053 de utilizatori online, cu o marjă de eroare de ±3%, fiind considerat reprezentativ pentru populația adultă a României, dar asumând limitările din derularea online.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz