Joseph E. Stiglitz: De ce nu trebuie rescrise regulile creditării suverane în timpul pandemiei

Reading Time: 5 minute

În negocierile dintre statele care au datorii suverane și creditori se întâmplă adesea ca fondurile oportuniste să blocheze discuțiile în încercarea de a stoarce mai mulți bani, chiar dacă restul creditorilor sunt de acord la reduceri ale datoriei, iar statul datornic va avea de înfruntat un dezastru economic. Dar acum există o clauză care poate schimba această situație.

Text de Joseph E. Stiglitz, Robert Howse, Anne-Marie Slaughter

Din cauza pandemiei de COVID-19, lumea are nevoie urgentă de restructurarea datoriilor suverane, inclusiv de anularea unor datorii. Date fiind circumstanțele pandemiei, obligațiile multor țări de restituire a banilor împrumutați pot avea consecințe sociale devastatoare dacă nu vor fi ajustate. Iar piețele financiare se pot confrunta cu riscul unor cazuri de insolvabilitate din partea unor state.

Creditorii oficiali au promis deja unele anulări ale datoriilor, dar țările îndatorate sărace trebuie să facă față creditorilor privați fără să beneficieze de vreun mecanism de restructurare a datoriilor suverane – echivalentul la nivel global al unui regulament de protecție în caz de faliment.

Deși un astfel de cadru, invocat de Adunarea Generală a ONU și susținut de numeroși experți și reprezentanți ai diferitelor părți interesate, nu există încă, au avut loc unele inovații ingenioase în ceea ce privește abordarea contractuală a datoriilor suverane. Acestea vizează o parte a problemelor de acțiune colectivă legate de restructurare, inclusiv blocarea negocierilor pentru a obține mai mulți bani.

Cea mai promițătoare dintre ele este o clauză de acțiune colectivă care permite desfășurarea restructurării acolo unde a fost aprobată de o majoritate calificată a creditorilor, chiar dacă unii dintre ceilalți creditori nu sunt de acord. Aceasta realizare este o reacție la acțiunile fondurilor oportuniste, așa-zisele fonduri-vultur, împotriva Argentinei în New York, care au amenințat să blocheze o restructurare sprijinită de majoritatea creditorilor țării.

Negocierile dintre Argentina și creditorii privați sunt în curs de desfășurare, iar un grup de creditori a propus revenirea la situația anterioară, deci un pas înapoi, și face presiuni asupra Buenos Airesului să renunțe la măsura inovatoare prezentată mai sus. Dacă grupul reușește, ar însemna un precedent dezastruos care ar da înapoi cu mai bine de zece ani progresele înregistrate în materie de datorii suverane. De asemenea, ar avea implicații asupra multor țări datoare, ca și asupra stabilității din piețele internaționale ale datoriilor de stat.

Credem cu tărie că e nevoie de presiune din partea comunității internaționale asupra acestui grup de creditori pentru a-și retrage cererea și de sprijin pentru ca Argentina să o respingă. Propunerea creditorilor este de a înlocui clauzele de acțiune colectivă care împiedică sau măcar descurajează acțiunile fondurilor oportuniste, al căror efect ar fi spolierea țărilor datoare, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani cu tot mai multe state. Fondurile oportuniste blochează negocierile și apoi recurg la curtea federală a SUA din New York pentru a forța țările să plătească suma întreagă.

Este imperativ ca respingerea unui astfel de nociv pas înapoi să fie sprijinită de comunitatea internațională. Ca urmare unui astfel de litigiu la New York, Trezoreria SUA, FMI și alte părți implicate au pus la punct noul standard privind clauzele de acțiune colectivă, care permite restructurarea unei datorii pentru toată emisiunea de obligațiuni dacă majoritatea calificată a deținătorilor de bonduri sunt de acord.

Fără astfel de soluții, cei care blochează negocierile prin inflexibilitate ar putea cumpăra o parte majoritară a unei emisiuni de obligațiuni sau titluri de stat și apoi ar putea bloca complet restructurarea. După cum au apreciat FMI și alți stakeholderi internaționali, nici măcar clauze de acțiune colectivă duale, care existau deja în contractele de obligațiuni suverane ale unor țări, nu pot împiedica un fond oportunist să blocheze negocierea.

În definitiv, clauzele de acțiune colectivă duale implicau oricum majoritatea calificată în cazul unei emisiuni de obligațiuni, ca și o majoritate calificată agregată pentru toate emisiunile pentru ca runda respectivă să poată fi inclusă în restructurare. Obligațiunile suverane mai noi ale Argentinei includ clauze de acțiune colectivă extrem de sofisticate care înlătură această dificultate și care au stârnit opoziția creditorilor.

Acest nou standard pentru clauze de acțiune colectivă, pus la punct împreună cu un grup de specialiști de la Trezoreria SUA, a fost sprijinit de FMI. Ulterior, în 2014, a fost evaluat favorabil de conducerea FMI, a devenit exemplu de bune practici pentru Asociația Internațională a Piețelor de Capital și a fost sprijinit de G20, care l-a socotit un element indispensabil al arhitecturii financiare internaționale referitoare la datoria suverană. În fine, Europa l-a adoptat pentru a fi aplicat tuturor datoriile suverane începând cu 2022.

Vor putea însă aceste practici și inovații contractuale să soluționeze problemele acțiunilor colective privind restructurarea datoriilor suverane fără o adevărată curte internațională de faliment sau fără un mecanism multilateral? Rămâne de văzut. Însă este sigur că pasul înapoi care a fost propus va exacerba problematica acțiunilor colective privind restructurarea datoriilor suverane, va spori tensiunea politică și ideologică asupra datoriilor suverane și va slăbi efectul soluțiilor pragmatice și realiste cu privire la insolvența suverană.

Cine ar avea de câștigat de pe urma acestui pas înapoi? Pe termen lung, sigur nu majoritatea creditorilor, care sunt interesați de aranjamente de restructurare corecte, care să împace expunerea la risc cu realitățile din piețele emergente. Creditorii responsabili nu își doresc conflicte între creditori pentru a întârzia o restructurare mult așteptată, conflicte de care ar beneficia numai cei mai iresponsabili creditori, în detrimentul tuturor celorlalți.

În schimb, ar beneficia fondurile oportuniste și, poate cel mai mult, firmele de avocatură elitiste și cele mai mari bănci de investiții, care consiliază în astfel de probleme și ale căror tarife cresc proporțional cu complexitatea restructurării de datorii suverane.

Pasul înapoi propus nu are nicio legătură cu eforturile de a găsi soluții pentru datoria restructurată care să fie sustenabile pentru datornici și corecte pentru creditori. Aceștia din urmă au semnat de bunăvoie pentru termenii contractuali în 2016. Creditorii au înțeles însă între timp puterea noilor clauze de acțiune colectivă și nu le convine că Argentina se folosește inteligent de ele pentru a preveni blocarea negocierilor de către creditori rigizi.

Este absurd și ipocrit din partea acestor creditori, inclusiv a fondurilor speculative, să acuze un stat datornic că utilizează în folosul său termeni contractuali obținuți în urma unor negocieri extrem de dure.

Creditorii au convins deja legislatorii să le permită cumpărarea de obligațiuni la prețuri de nimic și apoi să apeleze la justiție pentru a le vinde la prețul întreg (procedură numită și clauza Champerty). Ei au blocat eforturile guvernatorului statului New York, Andrew Cuomo, de a anula dobânda de 9% , socotită cămătărească, percepută pentru perioada dinaintea deciziei luate de un tribunal, care îi stimula pe creditori să nu negocieze cu bună-credință.

Ceea ce vor fondurile oportuniste și părțile litigante agresive este întoarcerea la vremurile în care se puteau folosi de instanțe și chiar puteau abuza de acestea pentru a se îmbogăți pe seama țărilor în curs de dezvoltare, asta în timp ce subminau jucătorii responsabili din piețele financiare internaționale.

Dacă cineva mai avea dubii despre felul în care negociază creditorii, aceste propuneri retrograde ar putea fi lămuritoare. Și mai dezamăgitor este faptul că, printre creditorii care susțin aceste propuneri, se află unii care se prezintă ca modele de responsibilitate corporatistă.

De asemenea, acest episod arată că e posibil ca problema negocierii sustenabile pe plan social și economic a datoriilor suverane să nu poată fi rezolvată fără o politică de restructurare la nivel global. Însă în condițiile preconizatei crize internaționale declanșate de COVID-19 este esențial să se meargă înainte cu aceste soluții, chiar dacă deocamdată sunt limitate.

Îndemnăm Argentina și pe creditorii acesteia să se folosească de restructurare ca de o oportunitate de a plasa toate datoriile suverane creditorilor privați cu ajutorul noilor clauze de acțiune colectivă. Pentru că acest cadru a câștigat, pe bună dreptate, aprecierea tuturor părților responsabile implicate – inclusiv a celor care doresc o soluție cuprinzătoare și pe termen lung.

Joseph E. Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, este profesor universitar la Universitatea Columbia și economist-șef la Institutul Roosevelt. Cea mai recentă carte pe care a scris-o este “People, Power, and Profits: Progressive Capitalism for an Age of Discontent”.

Robert Howse este profesor la Facultatea de Drept a Universității din New York.

Anne-Marie Slaughter a fost directoare pentru planificarea politicilor în cadrul Departamentului de Stat al SUA între 2009 și 2011 și este CEO al think tank-ului New America, profesoare emerită de politică și afaceri internaționale la universitatea Princeton.