Business Stiri

Joe Biden și-a anunțat retragerea din cursa prezidențială americană. Kamala Harris va fi, cel mai probabil, candidata democraților.

21 iul. 2024 < 1 min

Joe Biden și-a anunțat retragerea din cursa prezidențială americană. Kamala Harris va fi, cel mai probabil, candidata democraților.

Reading Time: < 1 minut

Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat duminică, într-o postare pe rețeaua socială X (fostă Twitter) de pe contul său personal, că se retrage din cursa pentru alegerile prezidențiale din noiembrie.

„A fost cea mai mare onoare din viața mea să fiu președintele vostru. Și, chiar dacă am dorit să candidez pentru realegere, cred că este în interesul partidului meu și al țării să mă dau la o parte și să mă concentrez pe îndeplinierea îndatoririlor mele ca președinte pentru restul mandatului”, a scris Biden pe X.

„Cred și astăzi, așa cum am crezut întotdeauna, că nu există ceva ce America nu poate să facă, cu condiția să o facem împreună. Trebuie doar să ne amintim că noi suntem Statele Unite ale Americii”, a scris președintele american în încheierea anunțului.

După câteva minute, Biden a mai scris o postare, în care anunță că o sprijină pe vicepreședinta Kamala Harris pentru a fi candidata Partidului Democrat contra lui Donald Trump la alegerile din noiembrie. „Prima mea decizie când am fost nominalizat în 2020 a fost să o aleg pe Kamala Harris ca vicepreședintă. Și a fost cea mai bună decizie din viața mea. Azi vreau să-i ofer Kamalei tot sprijinul meu pentru a fi candidata partidului nostru în acest an. Democrați, e timpul să fim uniți ca să-l învingem pe Trump”, a scris președintele SUA.

Decizia lui Biden a fost deja salutată de lideri din tabăra democrată, printre care fosta președintă a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, în timp ce prima reacție a lui Donald Trump a fost să spună că joe Biden a fost „cel mai prost președinte din istoria Statelor Unite”.

În 2020, Joe Biden a fost ales al 46-lea președinte al SUA, după o campanie dură contra președintelui în exercițiu de atunci, Donald Trump.

Array

Articole pe aceeași temă: