Jens-Jakob Gustmann, Philips: Digitalizarea, indispensabilă în spitalul viitorului
Reading Time: 2 minuteCu o istorie de peste 130 de ani, Philips reprezintă azi un reper global pentru servicii și echipamente medicale. Pentru a afla mai multe despre implicarea Philips în modernizarea sistemului de sănătate din România, precum și în digitalizarea spitalelor, am stat de vorbă cu Jens-Jakob Gustmann – șeful diviziei dedicate sistemelor de sănătate pentru Europa Centrală și de Est a Royal Philips.
Care au fost, până în prezent, direcțiile de implicare a Philips în modernizarea sistemului de sănătate din România?
Când am început să gândim modul în care putem sprijini mai mult sistemele de sănătate, dincolo de echipamentele și soluțiile medicale pe care le dezvoltăm, am definitivat patru piloni pe care putem construi:
- experiența pe care pacienții o au în interacțiunea lor cu sistemul medical;
- rezultatele pe care sistemul le poate oferi;
- experiența de lucru a întregului personal medical;
- nu în ultimul rând, reducerea costurilor pentru toate acestea.
În 30 de ani de când suntem prezenți în România, ne-am dovedit a fi un partener de încredere pentru spitale. Ne-am mobilizat resursele și am răspuns în momente de criză, cum ar fi pandemia, când împreună cu organizația Salvați Copiii am dotat două maternități cu echipamente vitale în lupta împotriva COVID-19 și am oferit soluții medicale necesare, cum ar fi monitoare de pat și ventilatoare.
De asemenea, păstrăm o legătură strânsă cu profesioniștii din domeniul sănătății și oferim tehnologie medicală de ultimă generație, pentru a facilita un diagnostic corect și intervenții medicale complicate. Un exemplu este Philips Azurion 7, cea mai recentă inovație în domeniul chirurgiei ghidate prin imagistică, care reduce semnificativ riscurile de efecte adverse.
În plus, ne străduim să fim partenerul real și un coechipier de încredere pentru autoritățile publice, reprezentanții industriei și mediul academic. Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București este unul dintre partenerii noștri în creșterea educației și formării medicale în România. Alături de profesorii de la UMF, aducem echipamente medicale pentru studenți și le oferim pregătire practică în Centrul de Inovaţie și e-Health (CieH).
Care sunt pașii către digitalizarea spitalelor din România, în viziunea Philips?
Tendințele conturate în urma pandemiei ne arată că tehnologiile digitale ce permit schimbul de date și contactul la distanță între pacient și medic și între profesioniștii din domeniul sănătății sunt tot mai căutate. Telemedicina, cea mai puternică tendință în sistemele de sănătate din întreaga lume, e un pas necesar pe care sistemul românesc trebuie să îl adopte.
Un sistem complet de monitorizare și diagnosticare la distanță presupune mutarea îngrijii medicale în afara zidurilor spitalelor, mai aproape de pacient, în propriul mediu, în propria casă. În acest fel, pacienții își pot monitoriza propria stare de sănătate, iar drumul până la contactul direct cu medicul se scurtează semnificativ. Digitalizarea înseamnă îmbunătățirea serviciilor medicale: de la depistarea precoce, diagnosticare, tratament și îngrijire la domiciliu. Practic, asistăm la o extindere a accesului la o îngrijire de calitate, reducând totodată amprenta ecologică a întregului sistem de sănătate, lucruri care se reflectă automat în costuri mai scăzute.
La ce ar trebui să se aștepte medicii și pacienții români atunci când vorbim despre spitalul viitorului?
La spitale care colaborează, fac schimb de date, împart protocoale, oferă feedback în timp real și răspund provocărilor imediat – toate datorită digitalizării și folosirii tehnologiei AI. Inteligența artificială are o contribuție majoră la simplificarea proceselor birocratice și scutește personalul medical de sarcinile administrative care consumă foarte mult din timpul lor, timp care poate și trebuie să fie îndreptat către pacient. Acesta este viitorul: unul în care activitățile elementare vor fi automatizate, iar medicii vor putea oferi îngrijire unui număr mai mare de pacienți, indiferent unde se află aceștia.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz