Jam Session Agency este singura agenție din România care obține premii de excelență în gândire strategică și impact în cadrul competiției WARC
Reading Time: 3 minuteJam Session Agency, agenția independentă ce ocupă locul 21 la nivel mondial în topul WARC, anunță dublă victorie la prestigioasele premii WARC Awards 2024, cu primele două campanii înscrise la acest festival.
Campania „Unfollow Self:Hate„, una dintre cele două nominalizări ale Jam Session la WARC 2024, a pornit de la un insight puternic și a abordat o problemă socială importantă, încurajând tinerii să se elibereze de influența negativă a rețelelor sociale și să își cultive dragostea de sine.
„Povestea platformei Unfollow Hate a început în 2021, când am abordat prima tensiune, aceea a cyberbullyingului, și am analizat cum mediul online ne influențează deciziile și ne deviază de la planurile noastre de dezvoltare. Un an mai târziu, tot într-un dialog cu generația mai tânără, Killa Fonic lansa o melodie care readucea în discuție acest subiect.
În 2023, am decis să schimbăm un pic lentila și să ne concentrăm asupra noastră, analizând comportamentele pe care le avem și impactul financiar al faptului că nu ajungem să ne cunoaștem cu adevărat și să ne iubim așa cum suntem. Astfel, am descoperit o imagine destul de raw a realității tinerilor și nu numai. Campania ING Bank a beneficiat si de sprijinul altor doi parteneri importanți. Banometru a susținut gratuit coachingul financiar, iar Regina Maria a sprijinit partea de terapie.
Să obții Bronze într-o competiție internațională de calibrul WARC pentru curajul unei bănci de a întreba Tu cât cheltuiești când te urăști? este ceva extraordinar, și suntem foarte recunoscători. Am de mulțumit unei echipei mari, client – agenție, care reușește să crească de la an la an această inițiativă”, spune Ioana Cadîr, General Manager Jam Session Agency.
Campania „Locul tău e în bucătărie atunci când vrei tu să fie” a pornit tot de la o formă de iubire, cea de mâncare, ce a revoluționat modul în care brandul TAZZ se poziționează pe piață. Campania a celebrat diversitatea și flexibilitatea bucătăriei moderne, inspirând publicul să gătească cu pasiune și bucurie, indiferent de programul sau abilitățile culinare.
„Pentru a traduce un pic ce înseamnă un premiu la WARC în Londra: echipele de strategie, creație și marketing Jam & TAZZ au un standard dincolo de benchmark-ul de excelență al Angliei. Sunt bucuros că Jam Session a făcut încă de la început din povestea Tazz, un business care în doar patru ani a reușit să aibă o poziție importantă pe piață, și să devină un brand de invidiat. Sunt mulți oameni care au contribuit la acest succes și care merită aplaudați, dar bisul de aplauze pentru WARC merge la Oana Oprea, senior strategist Jam, colega noastra care mereu pune pe masa o perspectivă strategică matură și inovativă”, spune Valentin Suciu, Co-Founder & CCO Jam Session Agency.
Flip.ro, un alt client important al Jam Session Agency, a intrat în Topul celor mai eficiente campanii conform WARC, cu platforma de comunicare „Nou e pe moment. Smart e permanent”.
WARC Awards este un festival și o competiție internațională care celebrează excelența în comunicare strategică și impact la nivel de brand, în strânsă colaborare cu Cannes Lions, unde creativitatea deține supremația. Anul acesta, WARC a premiat doar 18 campanii din Europa, iar echipa Jam Session Agency este extrem de recunoscătoare că se află printre câștigători.
Despre Jam Session Agency
Noi, cei de la Jam, lucrăm într-o agenție cu o combinație unică progresivă de business și creativitate, care colaborează pentru a crea branduri relevante pentru generațiile de astăzi și cele care urmează. Suntem cea mai premiată agenție locală, independentă din ultimii ani și ne mândrim cu parteneri de business și oameni pasionați și curajoși care provoacă încontinuu modelele clasice de comunicare, cu scopul de a crea emoție autentică.
Jam Session Agency, agenția independentă numărul 1 din Europa conform Effie Index, a câștigat zeci de premii la festivaluri locale și internaționale: D&AD, SABRE, Golden Hammer, Effie (Grand Effie și alte zeci de Gold, Silver și Bronze), Internetics, Webstock și numeroase distincții Romanian PR Award.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz