Iulius Town, destinație cu impact regional
Reading Time: 5 minuteCum a devenit Iulius Town, o investiție în valoare totală de 442 milioane de euro, destinația numărul 1 pentru shopping, petrecerea timpului liber și socializare, dar și cel mai mare hub de business din vestul țării ne spune Anuța Pop, Shopping Center Manager.
Iulius Mall a fost primul pas al grupului în Timișoara, în jurul său dezvoltându-se ulterior Iulius Town. Ce investiții au fost necesare până acum pentru realizarea acestui complex urbanistic?
Iulius Mall Timișoara a fost lansat în anul 2005, la vremea respectivă fiind al doilea mall din rețeaua IULIUS, după cel din Iași. Arealul în care s-a dezvoltat mall-ul și, ulterior, ansamblul mixt Iulius Town era o fostă zonă industrială părăsită, foarte aproape de centrul istoric al Timișoarei.
Proiectul nostru s-a suprapus și a respectat strategia municipalității, care își dorea o regenerare urbană a acelei zone, inestetică și insuficient valorificată. Astfel, a apărut Iulius Mall Timișoara. După 10 ani, în 2015, am făcut un pas mai departe și am demarat lucrările la proiectul mixt Iulius Town. La finalul acestora, în 2019, Iulius Town reprezenta una dintre cele mai mari investiții din regiune, în valoare totală de 442 milioane de euro.
Proiectul a presupus integrarea Iulius Mall într-un amplu ansamblu mixt de regenerare urbană, centrul comercial fiind completat cu o suprafață suplimentară de retail, 4 clădiri de birouri, un parc, 3 săli de evenimente, opțiuni diverse pe segmentul de food & beverage și entertainment, precum și cu noi servicii. Mai exact, am realizat în jurul mall-ului de atunci un proiect similar ansamblului Palas Iași, care, la inaugurarea sa din 2012, a fost primul proiect mixt de regenerare urbană realizat în România.
Doar în parcul din proiect s-au investit 8,7 milioane de euro, grădinile urbane, cu arbori maturi, fiind, de altfel, o semnătură a tuturor proiectelor IULIUS.
Iulius Town a presupus investiții semnificative și în infrastructură, în valoare totală de 13 milioane de euro. Străzile din proximitatea proiectului au fost lărgite și modernizate, iar un tunel auto cu două benzi pe sens, care traversează ansamblul, contribuie la fluidizarea traficului din zonă. Toate aceste investiții au fost donate municipalității.
Tot la capitolul infrastructură, alte 40,7 milioane de euro au fost investite în spații de parcare, numărul locurilor disponibile depășind 4.000. La acestea se adaugă cele 800 de spații pentru parcarea bicicletelor din întregul ansamblu.
Contribuțiile directe la bugetul local furnizate de Iulius Town sunt estimate la peste 6,5 milioane de euro pe an din impozitele pe clădiri.
Ce oferă astăzi Iulius Town și care este rolul său în dezvoltarea Timișoarei?
Iulius Town este o destinație care are impact la nivel regional, inclusiv peste graniță, un pol de business și o destinație completă de leisure.
Este primul proiect mixt realizat în vestul țării, un amplu proiect de reabilitare urbană prin care o zonă nevalorificată a fost redată comunității. Acum, Iulius Town este un alt „centru” al orașului, un loc unde faci shopping în cea mai mare zonă de retail din afara Bucureștiului, unde te relaxezi împreună cu prietenii la o cafenea șic, în timp ce copiii aleargă pe gazonul din parc sau se distrează în carusel, și unde poți să te bucuri de evenimente variate, de la cinema în aer liber, concerte de muzică clasică, teatru de păpuși pentru prichindei, până la târguri dintre cele mai diverse. Este o destinație de shopping și entertainment care atrage anual milioane de vizitatori din toată partea de vest a țării, dar și de peste graniță, din Serbia și Ungaria.
102.000 mp de retail, 450 de magazine, branduri internaționale în premieră, concept-ul VIP Cinema All Inclusive al Cinema City, o varietate de cafenele și restaurante tematice orientate spre zone verzi, centru de sănătate și fitness cu piscină semi-olimpică World Class, food court, hypermarket, spații de joacă pentru copii și un parc impresionant fac din Iulius Town destinația numărul 1 din vestul țării pentru shopping, petrecerea timpului liber și socializare.
Parcul Iulius Gardens este un punct de atracție major, al proiectului acest spațiu verde creat de la zero peste parcarea subterană fiind foarte îndrăgit de timișoreni. Include 10.000 de arbuști, 1.400 de arbori de talie mare, suprafețe ample acoperite cu gazon specail pe care se poate păși, lac, carusel venețian pentru copii, un foișor, alei de promenadă și piațete. Este un spațiu vibrant, unde în fiecare sezon se organizează evenimente diverse.
Impactul proiectului în dezvoltarea Timișoarei este evident și prin plus valoarea pe care o aduc companiile prezente în cele 4 clădiri de birouri incluse în proiect. Vorbim despre cel mai mare hub de business din vestul țării, care reunește unii dintre cei mai puternici furnizori de „inteligență” din domeniul tehnologiei și automotive la nivel mondial. În cifre, componenta office înseamnă peste 80.000 mp închiriabili, 50 de companii multinaționale de pe trei continente, cu aproximativ 9.500 de angajați, care livrează de aici tehnologii și servicii folosite worldwide. Printre acestea se numără: Amazon, Microsoft, Atos, Veoneer, ACI Romania, Ness Romania, Visma Software, Access Workspace Romania, Cognizant, Endava etc.
Ce vă diferențiază față de alți dezvoltatori?
Grupul IULIUS este asociat cu termenul de regenerare urbană în peisajul autohton, fiind compania care a adus conceptul de dezvoltare mixed-use în România, pentru prima dată acum 11 ani, la Iași, prin investiția Palas. A urmat apoi Iulius Town la Timișoara și urmează să implementăm conceptul și la Cluj-Napoca. Sunt proiecte care au fost implementate în spații centrale, însă insuficient nevalorificate în beneficiul comunității, și care au avut capacitatea să transforme și să impulsioneze dezvoltarea nu doar a unei zone urbane, ci a întregului oraș. Valorea investițiilor IULIUS realizate în România depășește 1,2 miliarde de euro.
Înregistrăm anual peste 70 milioane de vizite în proiectele noastre, care sunt lidere de piață la nivel regional, iar succesul stă în atractivitatea conceptului de la bază: work – shop – play. Mult mai mult decât simple destinații de cumpăraturi, proiectele IULIUS oferă experiențe adiționale: de socializare, de dinning, de relaxare după orele petrecute la birou etc.
Contează enorm integrarea grădinilor urbane în proiecte, acestea fiind locuri ce adună împreună comunitatea, oferindu-i evenimente și posibilități de socializare. Iar aceasta este o marcă specifică grupului nostru prin care ne particularizăm. Am creat 3 grădini urbane, în proiectele din Iași, Timișoara și Cluj, de peste 13 hectare, investiție în valoare de peste 18 milioane de euro.
Ce planuri de dezvoltare aveți în continuare pentru Iulius Town?
Suntem întotdeauna preocupați să venim cu noutăți, atât pe partea de retail, servicii oferite, cât și din sfera evenimentelor pentru toate categoriile de public.
Anul trecut, în octombrie, am inaugurat cea de-a patra clădire de birouri din ansamblu și, odată cu aceasta, Iulius Town găzduiește cel mai mare hub de business din vestul țării.
Pe partea de retail, am continuat să aducem în proiect noi branduri solicitate de clienții noștri, cum ar fi Reserved sau 4F, și urmează alte nume mari, anul viitor, care vor deschide magazine în premieră în vestul țării. De asemenea, au fost inaugurate noi concepte de restaurante tematice la parterul clădirilor de birouri, dar și un concept special de magazine cu preparate și produse premium ale unor antreprenori locali.
Și, bineînțeles, vom avea numeroase evenimente întreaga toamnă, culminând cu luna decembrie, pentru care pregătim o temă de Crăciun spectaculoasă. Vom avea expoziții, piese de teatru, târguri tematice, evenimente sportive, activări pentru copii și multe altele.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 377 (10 octombrie – 6 noiembrie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
#BizTimișoara este un proiect powered by Vodafone, realizat cu susținerea Asociației Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
Parteneri: PROFI, tbi bank, IKEA
Mobility Partner: Continental
Sustainability Partner: DM România
Cu sprijinul: Cramele Recaș, Maresi, Iulius Town Timișoara, imobiliare.ro, XCity Towers
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz