IULIUS a investit 120 mil. euro în Palas Campus Iași, cea mai mare clădire de birouri din România
Reading Time: 2 minuteCompania IULIUS a inaugurat oficial al doilea proiect amplu de regenerare urbană pe care l-a realizat în Iaşi: Palas Campus care reprezintă cea mai mare clădire de birouri din România, având o suprafaţă închiriabilă de 60.000 mp.
Clădirea office pune în valoare o parte a orașului care, deși centrală, nu a beneficiat până acum de investiții semnificative. Palas Campus este cea mai mare investiție din România demarată în pandemie şi cea mai mare de după inaugurarea, din 2012, a primului proiect mixed-use din România – ansamblul Palas – din imediata vecinătate.Până acum, compania IULIUS a realizat la Iaşi cinci proiecte de real estate, care totalizează 130.000 mp de spații office și 105.000 mp retail, pentru care a alocat jumătate de miliard de euro (Palas Iași, Palas Campus, Iulius Mall Iași, Family Market Miroslava și Family Market Bucium).
„Am început Palas Campus când ne confruntam deja cu provocările pandemiei, într-o piață office în expectativă. Acum, ne primim partenerii în noua clădire, pe cele 13 companii de renume mondial, cu birouri dedicate pentru peste 5.000 de talente locale din industria creativă și automotive, ce realizează de aici programare cu impact în viitorul business-urilor, siguranței și calității vieții în general. Este un proiect atractiv, inedit din mai multe perspective, cu o misiune orientată spre dezvoltarea și susținerea orașului, o atenție accentuată acordată sustenabilității și cu premiere la nivel național atinse pe această direcție. Un proiect care a adus la Iași primele sedii din regiune ale unor companii puternice și a susținut dezvoltarea celor care sunt deja prezente în polul regional de business crescut, în ultimul deceniu, la Palas Iași”.
Iulian Dascălu, Preşedintele companiei IULIUS
Palas Campus este o continuare a primului proiect mixed-use de regenerare urbană din România, Palas Iași, din imediata vecinătate, beneficiind de multiplele funcțiuni ale ansamblului. O investiție de peste 320 milioane de euro, Palas Iași reprezintă o comunitate de business regională, cu 7 clădiri de birouri clasa A (75.000 mp – 60 de companii, 9.000 angajați); principala destinație de shopping și entertainment din nord-estul țării (63.000 mp – 270 de branduri, servicii, restaurante și cafenele concept); o grădină urbană de 5 hectare, care găzduiește zeci de evenimente anual și facilități de petrecere a timpului liber.
În total, hub-ul de business dezvoltat în centrul Iaşului de compania IULIUS, în Palas Campus și Palas Iași, integrează 8 clădiri şi 130.000 mp de birouri clasa A, care găzduiesc peste 70 de companii din cele mai dinamice și creative sectoare, sporind atractivitatea Iașului și poziția sa de lider regional în domeniul tehnologiei și inovației.
La Palas Campus și-au stabilit sediul 13 companii, din SUA, Germania, Franța, Norvegia, Elveția şi România, unele cu primul lor birou din regiune, fiind atrase de infrastructura office modernă și de oferta generoasă a centrului universitar în materie de forță de muncă.
În 2005, Amazon și-a deschis în România, la Iași, centrul dedicat pentru cercetare și dezvoltare, primul de acest fel din Europa de Est. Amazon este prezent în ansamblul Palas din anul 2010, iar acum își reunește angajații din oraș sub un singur acoperiș.
„Noul sediu va constitui un centru de inovație pentru peste 2.000 de colegi care inventează noi tehnologii interesante în materie de cloud computing, machine learning, information security și data analysis. Acest campus ultramodern ne va asigura la Iași un cămin extraordinar și reprezintă un nou moment marcant pentru angajamentul nostru față de România.”
Cristian Josan, Managerul General al Amazon Development Center Romania
Palas Campus este închiriat integral şi include companii multinaţionale din domenii precum IT, automotive şi asigurări, care totalizează peste 5.000 de angajaţi
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz