Stiri

IT-ul, domeniul cu cele mai mari creșteri ale așteptărilor salariale. Ce salarii vor angajații din IT?

Reading Time: 2 minute

IT-iștii sunt specialiștii care și-au crescut cel mai mult așteptările salariale în perspectiva unei noi angajări. Astfel, potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, media salarială netă în IT este de 7.000 de lei pe lună, la nivel național, în timp ce așteptările candidaților urcă până la 10.000 de lei, net.

„Anul trecut, în aceeași perioadă, media reală a salariilor încasate era de 6.300 de lei, iar așteptările erau de 9.000 de lei. Anul acesta vedem o diferență de 43% între mediile nete reale și așteptările candidaților. Comparativ, în domenii precum inginerie, retail, auto, servicii financiare sau producție, diferența dintre cât câștigă și cât ar cere de la un alt angajator, pentru aceeași poziție, variază între 15% și maximum 40%”

Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro

Cele mai mari salarii pentru specialiștii care nu ocupă și funcții manageriale sunt pentru arhitect IT – 15.000 de lei, dar cu așteptări medii de 20.000 de lei, software developer – 8.300 de lei (cu așteptări care urcă până la 11.000 de lei), data engineer – 8.500 de lei (și așteptări de 11.000 de lei) sau full stack developer – 8.000 de lei vs. așteptări de 10.000 de lei pe lună. Chiar și pentru juniorii cu maximum doi ani de experiență media salarială este de 4.500 de lei. Crește până la 6.700 de lei pentru cei care au între doi și cinci ani de experiență, în timp ce seniorii cu mai mult de cinci ani de experiență se încadrează într-o medie salarială de 10.000 de lei, net.

În ceea ce-i privește pe manageri, salariile cresc exponențial, astfel că media salarială netă, la nivel național, pentru un CTO este de 12.000 de lei, în timp ce așteptările candidaților pentru această poziție pleacă de la 16.000 de lei.

„Chiar dacă piața nu mai este la fel de fierbinte pentru cei care lucrează în IT, în continuare rămâne cel mai bine plătit domeniu. Mai mult decât atât candidații au fost obișnuiți în ultimii ani cu o anumită evaluare a muncii lor și, chiar și într-un context mai delicat al pieței, continuă să se poziționeze destul de sus din punct de vedere salarial. Tocmai de aceea, anul acesta IT-iștii au fost specialiștii ale căror așteptări salariale au crescut cel mai mult”

Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro

Din cele 820.000 de aplicări înregistrate pentru sectorul IT de la începutul anului, 350.000 au venit din partea candidaților care deja au experiență și care fac parte din segmentul de vârstă 25-35 de ani.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Banca Transilvania a atras 700 mil. euro de pe piețele internaționale pentru a finanța proiecte sustenabile

Banca Transilvania a vândut pe 25 septembrie 2024 obligațiuni de 700 de milioane de euro, în contextul unei cereri din…

15 ore ago

Kaufland deschide porțile BavarienFest 2024, la Romexpo

Între 26 și 29 septembrie, Romexpo devine gazda festivalului BavarienFest 2024 by Kaufland, care promite patru zile de petrecere autentică…

16 ore ago

Se lansează GO GLOBAL! – program pentru expansiunea rapidă a startupurilor tech românești pe piețele internaționale

Proiectul GO GLOBAL!, lansat pe plan global de Arieli Capital, este adus în România de Upgrade 100 și How To…

17 ore ago

Xiaomi a lansat gama completă de telefoane, weareables și dispozitive IoT din 2024 dar și un nou site

Xiaomi lansează cea mai recentă linie de smartphone-uri flagship, Seria Xiaomi 14T, concepută pentru pasionații de fotografie care urmăresc capacități…

17 ore ago

Danone România: Când inovația alimentează un business sănătos

Claudiu Marin, Head of Specialized Nutrition la Danone România, ne-a vorbit despre planurile de a lansa cea mai recenta inovatie…

17 ore ago

Teads și Rakuten Advertising, parteneriat exclusiv în Europa Centrală și de Est

Teads, platforma media globală care conectează advertiseri cu publisheri de top, anunță un parteneriat exclusiv cu Rakuten Advertising, o companie…

17 ore ago