Lifestyle Stiri

Israel – țintă de de 4 milioane de turiști pentru 2018

11 oct. 2018 4 min

Israel – țintă de de 4 milioane de turiști pentru 2018

Reading Time: 4 minute

Peste 70.000 de turiști români au vizitat Israelul în primele 9 luni ale anului, în creștere cu 38% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor înregistrate de Ministerul Turismului din Israel. Până la finalul anului, Ministerul previzionează aproximativ 100.000 turiști români în Israel și 4 milioane de turiști din toată lumea.

Deși comunitatea creștină rămâne majoritară în distribuția religioasă a turiștilor care ajung în Israel, atenția Ministerului Turismul din Israel s-a orientat în ultimii ani asupra turiștilor care nu vin în pelerinaj sau exclusiv pentru locurile sfinte. Conform datelor din 2017, 56% dintre turiștii care ajung în Israel sunt creștini, 22% evrei, 16% nu au afiliere religioasă și alte minorități.

Ami Alon 3Ami Alon, Director de Marketing Europa Centrala si de Sud-Est in Ministerul Turismului din Israel a arătat, într-o conferință d presă, că peste 60 de zboruri săptămânale leagă acum Tel Aviv și Eilat de principalele aeroporturi din România – București, Timișoara, Cluj, Iași și Sibiu (din luna iulie, 2018). Anul 2018 comparativ cu 2016 a înregistrat o creștere cu 152% a turiștilor români, iar perspectivele rămân extrem de pozitive.

Începând cu anul 2017, Ministerul Turismului din Israel și-a concentrat eforturile pe promovarea orașelor Tel Aviv și Ierusalim ca două destinații de city break într-o singură vacanță, oferind experiențe multiculturale, o viață de noapte intensă, delicii gastronomice și posibilități pentru turismul de aventură.

Locurile sfinte rămân bonusul oricărei vacanțe în Israel, însă destinația oferă și foarte multe experiențe actuale: shopping, cină la restaurante de lux, cazarea în boutique hoteluri sau în hoteluri de brand etc. De altfel, și statisticile Ministerului Turismului din Israel reliefează faptul că 26% dintre turiștii care călătoresc în Israel ajung aici pentru călătorii și pentru explorat, în timp ce doar 19% vin aici pentru pelerinaje.

Portretul turistului care călătorește în Israel Israel 1Conform datelor analizate, Israelul este o destinație excelentă de cuplu sau de explorat în doi sau chiar single. Turiștii sub 45 de ani dețin majoritatea în rândul celor care aleg să călătorească în Israel. Destinațiile lor preferate rămân Tel Aviv, Ierusalim și Marea Moartă. Cei mai mulți turiști aleg să călătorească in Israel primăvara sau toamna, cele mai intense luni din punct de vedere turistic fiind mai, octombrie și noiembrie.

În medie, un turist cheltuie în Israel în jur de 150 de dolari pe zi. Cei care aleg să călătorească în grupuri organizate cheltuie peste 230 dolari pe zi, iar cei care călătoresc individual cheltuie cel mai puțin, în jur de 124 dolari pe zi. 

Costul mediu total al unei vacanțe în Israel, incluzând cazarea, transportul, cumpărături, mâncare și băutură, este de 1.421 dolari. Din aceștia, costul cazării este de 630 dolari, costul transportului 242 dolari, cumpărături 171 dolari, mâncarea și băutura 213 dolari.

România, locul doi în regiune după Polonia

La nivel mondial, primele 5 naționalități de turiști care călătoresc în Israel sunt din SUA, Franța, Rusia, Germania și UK. Dintre țările din Centrul și Sud-Estul Europei, Polonia trimite cei mai mulți turiști în Israel (peste 100.000 în 2018 în primele 9 luni ale anului), iar România se află pe locul doi cu peste 70.000 de turiști în perioada ianuarie – septembrie 2018. Următoarele clasate sunt Cehia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria. Creșterile de la an la an sunt de peste 30%.

Patru companii aeriene au zboruri directe de la București la Tel Aviv. În total, în fiecare săptămâna, peste 40 de zboruri decolează de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Prețurile încep de la 38 euro / bilet și pasagerii au posibilitatea de a zbura cu companii low cost precum Wizz Air, smart cost precum Blue Air sau să aleagă o companie de linie precum El Al sau Tarom. Zborul durează aproximativ 2,5 ore și este unul dintre cele mai scurte zboruri către Orientul Mijlociu. Începând cu data de 28 octombrie, 2 zboruri directe vor face legătura între București și Eilat, agențiile de turism rezervând deja bilete de grup pentru perioada de toamnă / iarnă. 

6 orașe din Romania au zboruri directe către Israel

În ultimul an, companii precum Wizz Air și Blue Air au deschis zboruri directe din 5 orașe din România spre Tel Aviv. Acestea sunt: Timișoara (3 zboruri pe săptămână), Craiova (2 zboruri pe săptămână), Iași (3 zboruri pe săptămână), Cluj Napoca (3 zboruri pe săptămână) și Sibiu (2 zboruri pe săptămână).

În 2015, doar 23 de zboruri directe legau Tel Avivul de București, ruta fiind operată în principal de companii de linie.

Investiții noi în infrastructura turistică

La finalul lunii septembrie a fost inaugurat un tren de mare viteză care leagă aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv de Ierusalim, parte dintr-un proiect de 2 miliarde de dolari. Călătoria durează jumătate de oră și va ușura accesul turiștilor care își doresc să exploreze într-un city break Tel Aviv și Ierusalim.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: