Marketing MarComm Stiri

Masteratul de Cercetări de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din București este acum powered by iSense Solutions

22 iul. 2024 2 min

Masteratul de Cercetări de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din București este acum powered by iSense Solutions

Reading Time: 2 minute

Agenția de cercetare de piață iSense Solutions și Facultatea de Marketing de la Academia de Studii Economice din București anunță semnarea acordului care pune bazele parteneriatului strategic ce urmărește consolidarea programului de masterat Cercetări de Marketing.

Agenția de cercetare de piață iSense Solutions a susținut dintotdeauna parteneriatele cu mediul academic, implicându-se activ în proiecte pentru studenți, masteranzi si doctoranzi, iar anul acesta a încheiat un parteneriat strategic cu Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Acest parteneriat reprezintă un angajament ferm al iSense Solutions de a contribui la dezvoltarea profesională a tinerilor și de a susține mediul academic din România. Prin acest demers, masteratul de Cercetare de Marketing va beneficia de resursele și expertiza iSense Solutions, oferind studenților oportunitatea de a învăța și de a se dezvolta într-un mediu care promovează excelența și inovația.

Facultatea de Marketing de la Academia de Studii Economice din București formează de peste 20 de ani specialiști în domeniul marketingului, prin programe de studii centrate pe student și orientate spre formarea competențelor și calificărilor relevante pentru angajatori. Preocuparea Facultății de Marketing este de contribui la crearea, îmbunătățirea și aplicarea cunoașterii, stimularea creativității, încurajarea inovării și rezolvarea unor probleme concrete al economiei și societății, prin cercetare avansată în domeniul marketingului.

Totodată, Facultatea de Marketing oferă o experiență internațională relevantă studenților, personalului didactic și de cercetare și susține progresul comunității prin cooperare, cunoaștere și oferirea de soluții care să contribuie la rezolvarea provocărilor cu care se confruntă societatea.

„Suntem încântați să colaborăm cu Facultatea de Marketing de la ASE București și să susținem masteratul de Cercetări de Marketing. Credem cu tărie că investiția în educație este esențială pentru viitorul industriei noastre și suntem dedicați să oferim studenților cele mai bune instrumente și cunoștințe pentru a deveni profesioniști de succes”, a declarat Andrei Canda, Managing Partner, iSense Solutions.

Prin acest parteneriat, studenții vor avea acces la cursuri specializate, vor putea efectua stagiile de practică în cadrul companiei și vor avea acces la o serie de  resurse și instrumente inovatoare de cercetare, care le vor oferi o înțelegere profundă a dinamicii pieței și a comportamentului consumatorului.

De asemenea iSense Solutions va oferi burse private studenților care vor fi selectați prin concurs și va susține cursuri și conferințe în cadrul Facultății de Marketing pe teme de interes din economia reală.

 „Acest parteneriat va aduce un plus de valoare programului de masterat Cercetări de Marketing și va deschide noi oportunități pentru studenții noștri de a se conecta cu industria și de a-și dezvolta competențele necesare în carieră”, a declarat Ioana Cecilia Popescu, Decan al Facultății de Marketing.

Array

Articole pe aceeași temă: