Irina Bossy-Ghica: Karpatia Horse Show și Domeniul Cantacuzino de la Florești se completează reciproc

În acest weekend (23-25 septembrie), pe Domeniul Cantacuzino de la Florești se întâmplă a VII-a ediție a Karpatia Horse Show, singurul eveniment ecvestru de acest nivel din România. După doi ani de pandemie, evenimentul îmbracă haine de festival și are pregătite multe noutăți pentru vizitatori.

Pe lângă Concursul Complet Internațional ce va aduce la start cai și călăreți din toată lumea, pe domeniul Cantacuzino de la Florești se anunță un final de septembrie de neuitat. 3 zile de festival, 3 seri dedicate concertelor în aer liber, cu nume mari ce vor încânta publicul.

Ultima ediție a Karpatia Horse Show a fost un succes atât în ceea ce privește numărul record de vizitatori (12.000) cât și din punct de vedere al spectacolului sportiv și activităților disponibile. Concursul Complet Internațional de 4 Stele, calificativ pentru JO de la Tokyo și câștigat de un sportiv din Ecuador, a reprezentat o premieră la nivelul sportului hipic românesc.

Irina Bossy-Ghica, moștenitoare a familiei Cantacuzino si mare iubitoare de cai, ne-a povestit despre istoria Domeniului de la Florești, dar și despre unicitatea Karpatia Horse Show.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră să găzduiți pe un domeniu atât de frumos și cu atât de multă istorie Karpatia Horse Show?

Domeniul Cantacuzino de la Florești este leagănul familiei noastre de mai bine de 400 de ani. Și, în momentul în care l-am recuperat, am decis să organizăm evenimente și activități care să se potrivească cu eleganța, estetica și tradițiile acestui domeniu.

Ori Karpatia Horse Show este exact ceea ce ne visam: un concurs complet ce reunește toate aceste calități și, în momentul în care am fost solicitați pentru a organiza această competiție, am acceptat fără nici o ezitare. Găsesc că atât competiția ecvestră cât și Domeniul se completează reciproc și dau evenimentului o ținută și o atmosfera unică.

Cum regăsiți România post pandemie? Organizați a șaptea ediție Karpatia după o pauză de 2 ani. Aveți emoții, va așteptați la public numeros?

Nu „regăsesc” România după pandemie pentru că nu am lipsit foarte des de aici și am trait, ca toată lumea, restricțiile sanitare care se impuneau și care, de altfel, s-au impus peste tot, cu mai multă sau mai puțină rigoare. Pot chiar să spun că în România, restricțiile au fost mai puțin riguroase ca în alte țări…

Suntem încântati să reluăm Karpatia Horse Show după o pauză de doi ani și nu avem deloc emoții pentru că știm că totul se va desfășura ca întotdeauna, perfect. Sperăm ca publicul să vină cât mai numeros, cu atât mai mult cu cât am decis ca de anul acesta să organizăm și o serie de concerte de jazz seara, după probele sportive. Așadar, avem 3 seri minunate de trăit. În prima seară, vineri, va concerta Luiza Zan, sâmbătă îi avem pe cei de la Moonlight Breakfast, iar duminică închidem Karpatia Horse Show cu un concert marca Alexandra Ușurelu.

Cât de mare este echipa care se ocupă de organizare?

Echipa pentru Karpatia Horse Show nu este foarte mare, pentru că cu toții suntem pluridisciplinari și ajutăm acolo unde este nevoie. Bineînțeles, avem o echipă de PR și una administrativă, dar evenimentul se bazează enorm pe sprijinul prețios al voluntarilor care sunt din ce în ce mai numeroși. Toți sunt tineri din Florești sau din localitățile din împrejurimi, atrași de noblețea cailor și de frumusețea Domeniului. Le suntem foarte recunoscători!

Cum reacționează cei care ajung pentru prima dată pe Domeniul de la Florești?

Prietenii și cunoștințele mele – din țară, dar și din străinătate – dar și publicul cu care intru în contact, sunt toți impresionați de măreția Domeniului, de ambițiosul proiect realizat de stră-stră bunicul meu George Grigore Cantacuzino, dar bineînțeles sunt și îngroziți de starea în care l-am găsit, după 50 de ani de comunism și alți 20 de „tranziție”.

Ce-i revoltă pe toți este faptul că nu primim nici un fel de ajutor din fondurile europene care ne-ar fi extrem de utile pentru a-i reda strălucirea și pentru a consolida această ruină care reprezintă istoria recentă a României. Prezența unei absente. Absența eleganței, nobleței și a frumuseții ce caracteriza epoca distrusă pe veci de comunism. Spiritul acestei epoci însă trebuie să dăinuie în continuare pentru ca generațiile viitoare să-și amintească de trecutul prestigios al României pe care acest Domeniu îl simboliza.

Ne spuneți un pic din istoria lui?

Construind acest al treilea – și ultim – palat din viața sa pe care l-a vrut ca o replică (de proporții mai modeste) a Marelui Trianon de la Versailles, George Grigore Cantacuzino a vrut să arate tuturor – românilor, dar și celor din străinătate – că România nu era cu nimic mai prejos față de celelalte țări din Europa, și față de cea care reprezenta în acele vremuri chintesența culturii europene, și anume Franța.

Cu palatul de la Florești, pe care îl dedicase soției sale Ecaterina (născută Băleanu, una din cele mai vechi familii boierești din Țara Româneasca), și ale cărei inițiale (CC – Catherine Cantacuzino) se pot vedea deasupra capitelurilor ionice ale dublei colonade de pe fațada vestică, George Grigore Cantacuzino a vrut să-și încununeze opera edificatoare de o viață. Construise mai întâi Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei (astăzi Muzeul Enescu) – o bijuterie art-Nouveau și neo-rococo în stil franțuzesc, care era, la vremea aceea, cel mai somptuos edificiu din Bucruesti – și apoi Castelul de la Zamora – astăzi un cartier din Bușteni- în stil neo-românesc pentru a aminti compatrioților săi că, deși descindeau dintr-o familie imperială bizantină, Cantacuzinii, ajunși în Principatele române la sfârsitul sec. XVI, aveau de atunci rădăcini adânc înfipte pe aceste meleaguri, în special pe valea Prahovei, mai precis în zona Florești-Măgureni, înrudindu-se cu toate marile familii de boieri pamânteni.

Acest domeniu a fost leagănul familiei, așa cum spuneam, a trecut și a fost înfrumusetat din generație în generație, dar, cu moartea ultimului dintre patriarhi, George Grigore Cantacuzino, în 1913, s-a stins și o întreagă epocă – cea pe care francezii au intitulat-o „La Belle époque”. Frumoasa epocă de dinainte de Primul Război Mondial care a pus capăt vechii Europe. O epocă în care România abia începuse să existe pe hartă, promovată de acea generație de patrioți din care făcea parte și George Grigore Cantacuzino, neobosiți în promovarea ei pe scena europeană.

Opera lor a fost continuată și realizată după acest Prim conflict mondial, dar din nefericire toate aceste eforturi care-i aduseseră României un prestigiu internațional au fost zădărnicite și date uitării odată cu venirea comuniștilor la putere care au scufundat-o în uitare și mediocritate.

Acele personalități care făcuseră istoria țării au fost persecutați sau șterși din memorii, căci Omul Nou nu trebuia să aibă altă istorie decât cea comunistă. De aceea, ne luptăm petru a reda viață acestui domeniu. Pentru ca adevărată istorie să nu fie dată uitării și pentru ca tânăra generație să poată avea un trecut la care să se refere pentru a-și clădi un viitor. Un viitor pe care să nu mai trebuiască să-l caute părăsindu-și țara.

Poate fi redat acest domeniu publicului? În sensul în care ați reușit să renașteți domeniul de la Ghergani?

Cred că din ceea ce am spus despre viziunea pe care o avem pentru acest Domeniu, nu mai aveți nici o îndoială cu privința la dorința noastră de a-l readuce la viață și a-l deschide publicului. Pentru aceasta însă avem o nevoie urgentă de fondurile europene care până acum nu ni s-a permis să le accesăm.

Palatul este extrem de șubred și s-a degradat mult de 10 ani încoace. L-am susținut cu schele metalice aduse din Franța, deoarece ele nu existau încă în România, dar nu întelegem de ce acest domeniu, unic în România, nu este considerat eligibil pentru fondurile pe care le primim de la Uniunea Europeană, care ni le alocă tocmai pentru a ne putea restaura monumentele istorice emblematice ale istoriei noastre, care fac parte din însăși identitatea noastră. Dacă am putea candida pentru aceste fonduri, sunt convinsă că proiectul nostru ar fi selecționat deoarece repet, este unic în România, reprezintă un episod prestigios din istoria noastră cu care ar trebui să ne mândrim, nu să-l lăsăm să se năruie de tot.

Nici pentru Domeniul de la Ghergani, unde restaurez singură conacul lui Ion Ghica, nu am avut acces la fondurile europene. Din motive de neînțeles, România consideră că fundațiile și celelalte ONG-uri care nu sunt de stat, nu pot accesa fonduri europene.

Când aceste monumente îi aparțineau statului, ele au fost lăsate în cea mai degradantă paragină. Iar acum, că am vrea să le redăm strălucirea din trecut, nu avem posibilitatea de a putea finanța – măcar parțial – acest efort de neimaginat – prin fonduri care sunt concepute de Uniunea Europeană exact în acest scop: de a repara distrugerile epocii comuniste.