Business Companii Stiri Tech

iQuest devine Nagarro. Care sunt planurile de extindere ale companiei specializate în inginerie

8 oct. 2020 2 min

iQuest devine Nagarro. Care sunt planurile de extindere ale companiei specializate în inginerie

Reading Time: 2 minute

Nagarro și iQuest, companie internațională de dezvoltare software cu sediul în România, au finalizat tranziția în urma fuziunii anunțate în august anul acesta. Ambele companii sunt deținute de grupul german Allgeier SE.

După perioada de tranziție începută în urmă cu câteva luni, Nagarro România va avea echipe mixte – cu angajați atât din iQuest, cât și din Nagarro – care vor lucra la proiecte de inginerie, dar și din alte domenii ale organizației. Noua echipă din România se va alătura rețelei globale de specialiști Nagarro, care lucrează pentru companii de top din industria auto, logistică, telecom, retail și alte industrii cheie.

„Din fericire, faptul că ambele organizații au fost construite pe principii similare și au crescut pe baza unui set puternic de valori de bază, a fost destul de ușor pentru noi să invităm colegi din ambele organizații să facă parte din proiecte comune și să accepte această provocare. În viitorul apropiat vom avea din ce în ce mai multe astfel de proiecte, ajungând în cele din urmă să funcționăm ca o singură organizație ”, a declarat Voicu Stoiciu (foto), Managing Director Nagarro în România.

Angajări si specializări

Nagarro, cu sediul central în Germania, este o companie globală de servicii tehnologice cu o creștere rapidă, cu peste 8.400 de angajați în 25 de țări. Compania deservește peste 750 de clienți din întreaga lume, mulți dintre aceștia fiind companii consacrate, lideri în domeniile lor: producție, retail, transport și logistică, servicii financiare și alte industrii. Anul trecut, Nagarro a generat venituri de 402 milioane de euro.

O mare parte din venituri, peste jumătate, provin din servicii de Digital Product Engineering, însă Nagarro oferă, de asemenea, Managed Services (19%), servicii de Comerț Digital și Customer Experience (14%) și servicii de consultanță ERP (10%). În funcție de regiunea geografică, majoritatea clienților Nagarro provin din Europa Centrală (41%), în principal Germania, și America de Nord (34%).

În România, în urma fuziunii cu iQuest, Nagarro are în prezent aproximativ 815 angajați și intenționează să angajeze peste 40 de profesioniști IT în următoarele câteva luni, cu diferite niveluri de experiență, în tehnologii precum Java, .net, hybris, mobile development.

Schimbare de brand

Recent, Nagarro a trecut printr-un proces de schimbare a identității vizuale la nivel global, noua siglă fiind proiectată de Nagarro Digital Ventures, o unitate de business a Nagarro din Silicon Valley, SUA. Astfel, toate birourile iQuest din România, din Cluj-Napoca, Brașov, Craiova, Sibiu, București și cele din Varșovia, Frankfurt și Zurich vor fi acum rebranduite ca Nagarro. iQuest a fost o companie de referință în peisajul IT din România în ultimii 20 de ani, iar fuziunea cu Nagarro reprezintă un pas înainte către o companie globală cu o cultură organizațională unică.

Fuziunea cu iQuest în România nu a fost singura tranzacție, Nagarro aducând sub brandul său și Objectiva, o companie care operează în SUA și China, și divizia SAP a Allgeier Enterprise Services, din Germania – redenumită Nagarro ES de la 1 octombrie.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: